Volum nou, semnat de Matila C. Ghika, la Nemira. Fragment în exclusivitate pe Semnebune

Marți, 17 ianuarie, de la ora 19.00, la ceainăria Verona, lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale, de . Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă. Volumul a apărut în colecția Porta Magica, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Invitații la eveniment sunt: Radu Boroianu, președinte ICR, Constantin Aslam, prof. univ. dr. Universitatea Națională de Artă și Cornel Moraru, asist. univ. Universitatea Națională de Arte București.

Matila C. Ghyka – nume cu rezonanță istorică în România. Nepotul lui Grigore Ghica, ultimul domnitor al Moldovei înaintea Unirii Principatelor – ar răspunde un român. Un savant, un polimat, preocupat de matematică, inginerie, marină, estetică, literatură, istorie, diplomație, memorialistică – ar răspunde un occidental. Omul care m-a făcut să-l înțeleg pe Leonardo da Vinci – ar răspunde marele Salvador Dalí.

***

vă oferă în exclusivitate un fragment din volumul „Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale”.

Capitolul VI

DE LA INCANTAȚIE LA IUBIRE

„Sunt Isis, Zeița, Doamna cuvintelor de forță… cuvinte ale căror voci sunt vrăjite.“

De mai multe ori de-a lungul capitolului precedent am fost puși în situația de a constata că armonia ritmată, fie ea muzicală sau prozodică, avea în plus față de chemarea estetică sau cerebrală normală, aferentă efectului „principiului celui mai mic efort hedonist“ (cel care acționează prin organizarea armonică a haosului sau a dizarmoniei interne, prin percepție „simpatică“, Einfühlung, pentru perfecta adaptare a operei de artă la funcția sau la rațiunea sa de a fi), această acțiune incantatorie pe care, în lipsa unui alt termen mai potrivit, suntem tentați, asemenea abatelui Bremond, să o numim „magică“.

Admițând că termenul incantație ar trebui să fie în principiu rezervat acțiunii obținute prin repetarea unui cuvânt, unei formule, unei asonanțe, unei periodicități prozodice sau muzicale, adică acțiunii unui ritm, am constatat că ritmul și acțiunea sa incantatorie sunt perfect concentrate într-un cuvânt. Calificăm această acțiune drept magică sau cvasi-magică datorită efectului său imediat; urmarea sa sensibilă este într-adevăr „aducerea în stare de extaz“ a persoanei supuse acțiunii „vrăjii“; aceasta devine „receptivă“ și este cuprinsă de pasiunea, de exaltarea sau doar de euforia care l-au făcut să vibreze pe compozitor în momentul când a creat opera, creația putând fi anonimă sau colectivă; uneori, însușirea, „vraja“ par a fi inerente simbolului sau cuvântului însuși, înzestrat cu un dinamism concentrat, care este una dintre caracteristicile acțiunii magice. În lumea fizică, întâlnim un fenomen analogic: producerea instantanee a curentului indus în bobină de o înfășurare secundară, la simpla acțiune a curentului electric (alternativ) primar, fără a exista contact sau comunicare între cele două circuite (acesta este principiul transformatorului); sau în magnetizarea unui miez de fier moale înconjurat de o bobină prin care circulă un curent electric (electromagnet) sau în transformarea instantanee într-un sistem bun conducător de electricitate, printr-o descărcare de înaltă frecvență, a unei grămezi de pilitură de fier (principiul inițial al TSF – transmisiunea fără fir).

Totuși nu numim „magice“ acest tip de fenomene, nu pentru că le înțelegem mecanismele, ci pentru că energiile pe care le activează sunt pur fizice. Această distincție (care nu este obligatorie) ne furnizează o a doua caracteristică a fenomenului magic: este vorba de concentrarea și apoi de eliberarea, utilizarea, aplicarea, într-o direcție determinată, de energii de esență spirituală, psihică, având ca sursă centri sau rezervoare vii  (transcendente în raport cu materia anorganică și cu energiile, chiar imateriale – cum sunt cele ale undelor electromagnetice, gravifice etc. – care nu sunt de natură psihică sau spirituală); aceste rezervoare „transcendente“ de energie, presupunând că sunt unele exterioare psihicului și circuitelor vitale ale „magului“ și receptorilor lui, pot fi psihisme, comunicând între ele prin intermediul conștiințelor, ale unui ansamblu de ființe vii, chiar ale ansamblului tuturor ființelor vii, la un moment dat.

Ele pot de asemenea comunica (în ipoteza spiritistă) și cu energiile psihice manifestate după moartea trupului; doar aici începe ramura Magiei pe care o putem categorisi în bloc sub numele de „Ocultism“. Oricât de suspect ar fi acest concept de Magie, care este afectat tocmai de înrudirea sa cu Ocultismul și cu Științele Oculte, a căror proastă reputație este în mare măsură meritată ca urmare a abuzului de vulgarizări superficiale, a șarlataniei și puerilului cu care sunt asociate practicile lor, prin pericolul pentru cei care le abordează de a cădea într-un misticism de proastă calitate etc. etc., nu este posibil ca într-un studiu al forțelor care au acționat asupra evoluției gândirii umane, mai ales a celei pe care am numit-o gândirea mediteraneeană, să ignorăm că Magia a existat ca teorie și ca tehnică și că a jucat în acest ciclu cultural un rol mult mai important decât suntem tentați să credem.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2904