„Sunt eu, Annabel”

Dacă vă plictisiți de teatrul cu oameni-oameni, poate vă interesează o piesă cu păpuși-oameni. După Reflection, cei de la au conceput și joacă la Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Bălcescu Sunt eu, Annabel, o poveste drăguță despre cum ne maturizăm, în care personajele sunt păpuși în mărime naturală, cu mișcări atât de vii încât uiți că nu sunt actori-oameni.

Annabel e o puștoaică creativă și cu mintea în povești. Scrie în jurnal și imaginează aventuri în lumea largă. Părinții ei o iubesc pe ea, dar nu se (mai) iubesc și unul pe altul, lucru pe care nu-l ascund foarte bine. Apare, astfel, povestea copilului tulburat de conflictele părinților (în care nu este implicată direct), care se retrage în sine, citind și imaginându-și lumi fantastice. Timpul, un bărbat bătrân cu pălărie ciudată și ceas agățat de haine, îi e adesea alături, aparent prieten, dar lăsând mereu impresia unei prietenii interesate, prefăcute. După peripeții prin lumea cărților, supărată de certurile dintre părinți, Annabel decide să plece de acasă. Afară, e copleșită și transformată de superficialitatea și frivolitatea lumii.

Povestea este una ușoară, deși cu potențial de complexitate și cu o mulțime de teme care ar fi putut fi dezvoltate (drama familiei destrămate, înstrăinarea, transformările din copil în adult, revenirea acasă) și care, tocmai prin evocarea lor, emoționează – toți ne-am aflat, la un moment dat, într-una sau alta dintre secvențe. O serie de metafore umplu acest univers al copilului care încă nu înțelege: joaca cu Timpul, considerat un prieten și nu, cum ne devine nouă, un inamic; jocul și visul care se contopesc adesea, căci niciodată nu știi dacă umbrela folosită pe post de barcă, într-o furtună pe mare, a fost un vis sau o joacă din sufragerie. Vocea lui în postura de narator se potrivește în cadrul întunecat (din nevoie) și ușor decolorat (din alegere) al poveștii.

Vă spuneam că personajele sunt păpuși în mărime naturală, cărora păpușarii de la Lightwave le dau gesturi aproape umane. În ciuda întunericului, însă, prezențele lor au fost puțin prea evidente, astfel că am fost frecvent distrasă din poveste. În afara fetei, care este roșcată și poartă o rochie albă, personajele sunt palide și culorile șterse, deși i-aș fi dat Timpului toate intensitățile cuvenite unui început de viață.

Sigur că, dacă vă plimbați sufletele doar prin piese de teatru cu morală și subtexte, s-ar putea să nu vă impresioneze ce spun eu aici – deși mesajul puternic, moralizator, nu lipsește. Cred, însă, că are să vă impresioneze Sunt eu, Annabel tocmai pentru că, în goana noastră după complex, mult și repede, uităm să ne lăsăm plimbați cu umbrela-barcă prin furtuni închipuite. face o treabă minunată și pare că învață trăiri din personajele lor cu fiecare nouă reprezentație.

Text:
Distributia:


Dragos Stanciu
(voce)
Light Design: Ion Pomponiu
Foto: Andreea Rudolf

Bilete și rezervări
Telefon/sms: 0740 067 505 / 0758 886 471
Online la bit.ly/lightwave-reservations

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andra Pavel
Editor SB

Urmează un Master la Facultatea de Științe Politice, SNSPA București. Scriitor de ocazie și cititor de profesie, vede în orice critică un pas spre mai bine. Andra preferă să se implice în mai puține lucruri, dar cărora să se dedice. Îi plac lucrurile făcute bine sau făcute cu suflet, ca muzica sau fotografia.

Număr articole publicate : 93