Programul lunii septembrie la Teatrul Arte Dell’anima

Deschiderea oficială a stagiunii Teatrului va fi pe 15 septembrie! Toamna aduce din nou, pe scena din strada Făinari, nr. 17D spectacole îndrăgite și apreciate:

Vineri, 15 septembrie 2017, la orele 19:00 – spectacolul ,,Sylvia”, text scris de A.R. Gurney, în regia Alexandru Jitea, o producție UNATC.

Spectacolul este o comedie romantică, jucată pentru prima dată în 1995 pe Broadway, având-o protagonistă pe Sarah Jessica Parker, care s-a bucurat de un imens succes la New York!

„Vă promit că piesa asta are o întorsătură de condei la care nu vă așteptați. Doar că, știți, n-am cum să vă stric intriga. Mai pot promite că veți râde mult – de glumele bune sau de faptul că vă regăsiți în stările personajelor!” Andra Pavel pentru Semne Bune.

Distribuție: Sylvia: Oana Cârmaciu / Irina Ștefan, Greg: Flavius Călin, Kate: Theodora Sandu, Leslie: Ana Maria Ivan, Tom: Vlad Bălan.

Regia: prof. asc. dr.Alexandru Jitea

Durată: 1h 20’

Preț bilet: 30 lei

   

Marți, 19 septembrie, de la orele 19:00 – spectacolul „Treapta a noua” de Tom Ziegler, regia , o producție UNATC.

Povestea unei femei – Joanna McNeil – care s-a tratat în tot acest timp de alcoolism și care încearcă acum, cu ajutorul prietenei sale, Eleanor Houser, să repare răul pe care l-a făcut familiei sale din cauza dependeței de alcool.

„Spectacolul este captivant, are schimbări bruște de ritm care țin spectatorul conectat la acțiune, la replicile personajelor, iar actrițele săvârșesc cu talent și dedicare un adevărat act teatral plin de viată și emoție, în care umorul și dramatismul se succed cu repeziciune… la fel ca pe treptele vieții” spun criticii. Vă invităm, cu mic, cu mare, să ne contraziceți, dacă puteți.

Distribuție: Melissa: Roxana Văduva, Joanna: Carla Mihai, Tracy: Andreea Mera, Eleanor: Ioana Vasile

Clasă coordonată de prof. univ. dr.:
Proiect coordonat de lect. univ. dr.:

Scenografie si costume:
drd. Mihaela Popescu

Durată: 1h 30’
Preț bilet:
30 de lei

 

Joi, 28 septembrie, orele 19:00 – spectacolul „O noapte furtunoasă” în regia lui Florin Liță, o producție

Un spectacol exploziv, cu multe întorsături de situație, ce te va ține cu sufletul la gură până la final. O lume a mahalalei unde politica se amestecă cu pasiunea, iubirea cu moralitatea și modul de viață este unul impulsiv. Personajele însuflețite atât de bine de acești tineri actori trăiesc intens și nu se gândesc prea mult la consecințe.

O comedie ce nu moare niciodată și rămâne de actualitate indiferent de epocă,  „O noapte furtunoasă” îi introduce pe spectatori direct în lumea lui Caragiale chiar de la intrarea în , făcându-te în fiecare secundă să te întrebi ce mai urmează.

Distribuție: Alexandru Banciu, Adrian Piciorea, Mircea-Alexandru Băluță, Vlad Lință, Voicu Aaniței, Vlad Brumaru, Bianca Cuculici, Ana Crețu
Regie:
Florin Liță
Scenografie:
Ioana Colceag

Durată: 1h 20’
Preț:
35 lei

Vineri, 29 septembrie, de la orele 19:00 – spectacolul „Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” de Matei Vișniec, în regia Dianei Tănase, o producție Arte dell’Anima.

Un El și o Ea. Două personaje arhetipale. Un Adam și o Eva? Eros și Thanatos?

Un om și… cine oare? Doi tineri petrec împreună nouă nopți la limita dintre transcendență și cădere și fiecare noapte creează un univers magic, efemer și irepetabil. Nouă nopți sau nouă ceruri?

„Nouă nopți sunt de ajuns pentru a cunoaște pe cineva, pentru a te îndrăgosti și a te topi in iubire? Nouă nopți sunt de ajuns pentru a înțelege sensul existenței, pentru a învăța să te desprinzi de lucrurile mundane și pentru a te transforma în conștiință pură, parte a tot ceea ce este, a fost și va fi vreodată?”, din cronica 4arte de Cristina Mitrea.

Distribuție: Rusalina Bona, Voicu Aaniței

Regie și scenografie: Diana Tănase

Muzică: Adrian Piciorea

Durată: 1h 10’

Preț bilet: 30 lei


Detalii pe www.artedellanima.ro

Adresă: Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, București, Bucharest
Rezervări: la telefon – 0733060033 sau prin e-mail – teatru@artedellanima.ro.

*Biletele se pot ridica de la sediul Teatrului Arte dell’Anima, între orele 10.00 și 18.00

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.