Ticăloși fără glorie: eroii, naziștii și fata

 

Ticloifrglorie8-picDespre Quentin Tarantino a auzit toată lumea și e unul dintre regizorii mei preferați, situându-se după Lynch, Gallo, Bergman, Cronenberg, Scorsese, Kubrick, Nolan etc. Tarantino mi se pare un regizor extrem de autentic: doar la el vezi violența aia „veselă” , scenele par uneori atât de plictisitoare până se transformă-n râuri de sânge.

 

Inglorious basterds a avut premiera în 2009, la și n-a trecut mult până a luat un Oscar pentru  performanța lui , un Golden Globe și un premiu BAFTA. Filmul  a mai câștigat și alte premii de-a lungul vremii, dar cele menționate mai sus reprezintă înalta măiestrie a lui Tarantino. Dacă v-a plăcut filmul, sigur o să vă placă și cartea Ticăloși fără glorie. Cartea nu e altceva decât scenariul întregului film, doar că nu-i pe foi cu margini mâzgălite, ci în format tipărit. Poți să spui la fel de bine că ții „scheletul” filmului în mâini și nu te deranjează deloc (deși, dacă n-ai văzut filmul, ți-e dificil să poți asocia scenele). E important să vezi filmul înainte, pentru că vorbim de un scenariu de film și e posibil ca personajele pe care ți le imaginezi să fie altfel.

Pe lângă faptul că e cam ciudățel având în vedere coloana sonoră zeusd1-PYPO-6162505veselă  atunci când oamenii se killăresc între ei, filmul cred că lasă tema descoperită încă din prima secvență (prezentă și în carte): pe o miriște verde și frumoasă, având pe alocuri presărate niște văcuțe, avem prim-planul unui om, Perriere LaPadite,care sparge cu sârg o buturugă. I se scurge sudoarea pe frunte o dată cu fiecare lovitură de topor. Suntem în 1941, momentul ocupației naziste a Franței. Apoi, cadrul fuge către una dintre fiicele bărbatului, Julie, care întinde rufe pe o sârmă. Aceasta aude zgomotul unor motoare și vede, în depărtare, două motociclete și o mașină apropiindu-se. Nemții. Își anunță tatăl, care, foarte calm, îi cere să-i aducă niște apă de la fântână și apoi să intre în casă cu surorile ei. În scenariu sau în carte, francezul își trimite fata în casă la maică-sa, or în film, bărbatul își creștea singur cele trei fiice. downloadPentru că scenariul unui film nu reprezintă povestirea acestuia, ci scheletul, prin urmare poate fi foarte bine modificat în momentul producției. Francezul se spală cu apă pe față și pe piept, se șterge cu un prosop și așteaptă ca nemții să-l ia la întrebări. Veniseră să caute evreii ascunși pe teritoriul Franței, mai ales că în zona aceea, pe undeva pe lângă Nancy, umbla zvonul că ultimii evrei rămași în viață dispăruseră brusc. Ofițerul Hans Landa () pășește hotărât spre casa francezului, are o ținută impecabilă și acel aer glacial și crud, specific tipologiei soldatului german. LaPadite nu-și pierde calmul, îl invită în casă, și, după ce ofițerul e servit cu lapte, fiicele sunt trimise afară. În timp ce Landa îl chestionează asupra incredibilei dispariții a vecinilor lui LaPadite, acesta din urmă își aprinde pipa, tacticos, fără să-i tresară nici măcar un mușchi de pe față. Calmitatea devine o povară când, în cele din urmă, știe că Landa și-a dat seama că el îi ascunsese pe acei bieți evrei chiar sub podeaua casei sale. Evident, evreii cu pricina sunt uciși, doar cea mai mică dintre ei, Shoshanna (Mélanie Laurent), scapă de cruzimea lui Landa. Asta e de fapt tema filmului: uciderea evreilor, temă care, la un moment dat, ajută la nașterea lait-motivului acestuia: existența unui grup de oameni care vor să omoare naziști și să oprească războiul. Deci tema e lăsată sub cerul liber al narațiunii, ca să zicem așa, ori asta nu pot să spun că mi-a fost foarte pe plac. Prefer filmele care dezvăluie mai târziu subiectul. Tarantino însă e Tarantino, iar echipa colonelului Aldo maxresdefaultRaine () nu-i nici ea standard: colonelul e un țărănoi cu discursuri de lemn care își învață oamenii să scalpeze soldații naziști. Subalternii săi sunt psihopați  evrei și americani care ucid din pură plăcere, fie cu bâta de baseball, fie cu cuțitul. Pentru ca suspansul să prindă aripi, vedem pe Shoshanna pe douăzeci de ani mai târziu fiind proprietara unui cinematograf, ascunzându-se sub numele de Emmanuelle Mimieux.  Shoshanna va duce la îndeplinire fără să știe planul eșuat al lui Raine de a ucide camarila nazistă

prezentă în Paris. De aceea, cred că totul se învârte în jurul Lt-Aldo-Raine-lt-aldo-raine-19757979-480-286batalionului numit Ticăloșii, a naziștilor și a Shoshannei.

Cu siguranță, Ticăloși fără glorie nu-i mai bun decât Pulp Fiction, Kill Bill 1 &2, Reservoir Dogs sau Natural born killer (deși Oliver Stone l-a regizat, Tarantino a scris scenariul)  așa cum nici Django Unchained nu-i mai bun ca The Hateful Eight. Chestiune de nuanțe, cred.

Cartea Ticăloși fără glorie e o mică bijuterie pe care un cinefil ar vrea s-o aibă în bibliotecă, dar pentru asta, trebuie să vedeți filmul mai întâi. Există și întrebarea: de ce să mai citesc cartea dacă am văzut filmul? Și invers. Ei bine, cred că e vorba despre perspective. Fiecare percepem altfel ceea ce vedem, citim și auzim. Una e să-i vezi mutra ternă a lui din film și alta-i să-ți închipui cum ar arăta Aldo Raine.

Recomand filmul și apoi cartea.

surse foto: 1,2,3,4

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ruxandra A.
Redactor - editor SB

A absolvit Facultatea de Litere din București. E pozar amator și scrie fie poezie, fie proză. N-a publicat nimic deocamdată. Muzica rock e a doua lume în care se refugiază. Prima o reprezintă cărțile.

Număr articole publicate : 156