The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu.

Afis-The history boys. Adi BulboacaAm văzut The la Teatrul , pe 13 decembrie anul trecut. A fost una dintre piesele invitate la Festivalul Naţional de Teatru 2015, dar reprogramate din cauza doliului naţional în urma tragediei din Clubul Colectiv. Ţin minte că am ajuns la teatru în fugă, într-o seară întunecată şi friguroasă, aproape nervoasă că aveam piesa în programul oricum extrem de încărcat şi haotic. Ba chiar cochetasem toată ziua cu posibilitatea de a nu merge, pur şi simplu. Pe scurt, m-am aşezat în sală cu 30 de secunde înainte să se deschidă cortina, fără pic de entuziasm. Şi s-a deschis cortina. Cu cea mai antrenantă, veselă şi amuzantă scenă pe care am văzut-o vreodată în deschiderea unui spectacol. Am uitat instant de tot ce exista în afara teatrului, am râs după primele 30 de secunde din piesă, am intrat în atmosferă şi am rămas acolo timp de 2 ore şi 45 de minute. Ceva incredibil, pentru un spectacol cu o durată de aproape 3 ore, să te ţintuiască în scaun, să te facă să îţi ţii respiraţia, să îţi pară rău că sunt 12 personaje pe scenă şi că nu poţi cuprinde mereu cu privirea pe fiecare dintre ele, să râzi, să plângi, apoi să râzi iar, în hohote, împreună cu restul publicului. Pe scurt, a fost o bucurie rară şi o surpriză neaşteptată să văd o interpretare atăt de proaspătă, un decor atât de inspirat şi aerat şi costume atât de potrivite şi coordonate cu spectacolul şi cu decorul.

Titlul complet al spectacolului montant de la Teatrul este The . Poveşti cu parfum de liceu. Un titlu în română şi engleză, aşa cum şi spectacolul în sine s-a desfăşurat şi în română, şi în franceză şi în engleză pe alocuri, fără subtitrare şi fără să deranjeze, sau măcar să fie sesizabilă trecerea de la o limbă la alta, pentru spectatorul cult. Un Esperanto cultural care a vorbit cu sufletul, nu cu cuvintele.

History boys 1

Piesa autorului britanic, , a avut premiera în 2004, iar în 2005 lua Premiul Laurance Olivier pentru cea mai bună premieră. Deşi o recomand cu entuziasm tinerilor liceeni din zilele noastre, care pot învăţa din ea că şcoala poate fi cool, piesa se adresează în egală măsură şi adulţilor care au trecut frumos prin liceu, care au ştiut să îşi aprecieze profesorii şi să ia de la fiecare câte ceva folositor. De altfel, deşi piesa a fost gândită ca un spectacol pentru adolescenţi, şi a participat (în afara concursului) la prima ediţie a Excelsior Teen Fest, primul festival de teatru dedicat adolescenţilor, ea a câştigat premiul publicului pentru cel mai bun spectacol abia la Fest(in) pe Bulevard, secţiunea Bulevardul Comediei.

O poveste cu parfum de liceu, într-adevăr! Este vorba despre o clasă de 8 tineri care se apropie de admiterea la facultate. În liceul lor din Sheffield, au parte de trei stiluri didactice diferite: Hector (Mihai Dinvale) este profesorul boem, care îi învaţă noţiuni aproape abstracte despre suflet, filme, muzică şi filosofie, pentru care cunoaşterea de dragul cunoaşterii este un secret sacru de păstrat în inima fiecăruia; Lintott (Daniela Ioniţă-Marcu) este profesoara de istorie care aplică o metodă clasică, probată, dar care, în acelaşi timp, investeşte suflet în elevii săi, îi înţelege şi îi apără atunci când e cazul, şi Irwin (Radu Iacoban), profesorul suplinitor, care vine cu o metodă inovatoare, care vrea să schimbe în două luni modul de gândire pe care băieţii l-au asimilat în 12 ani de şcoală. Peste toţi, elevi şi profesori deopotrivă, încearcă să arunce un năvod al ambiţiei directorul şcolii (Cristian Nicolaie), care îşi doreşte să urce în clasamentul liceelor.

6

Dintre profesori, Hector este cel mai iubit de elevi, pentru că le dă libertatea de a face (aparent) tot ce vor la orele lui, cu condiţia să înveţe câte ceva din fiecare experienţă teribilistă. Între profesorul de „cultură generală” şi elevii săi s-a născut o conspiraţie. Profesorul îi acoperă pe elevi când aceştia fac trăznăi, dar şi elevii îi sunt loiali şi îl acoperă atunci când el nu respectă programa şcolară, sau, mai grav, îi pipăie în timp ce îi plimbă cu motocicleta. De altfel, tema homosexulaităţii şi a incertitudinii sexuale care poate apărea la orice vârstă, prezentă de-a lungul întregii piese, este tratată cu subtilitate şi decenţă, ceea ce face ca mesajul să fie cu atât mai puternic. Astfel, ajungem la personajul Posner, jucat minunat (aplaud şi acum) de actorul George Albert Costea. Posner este unul dintre elevi – este evreu, este gay şi mai este şi îndrăgostit de colegul său, Dakin (Alexandru Ion). Împreună cu personajul Rudge (Dan Clucinschi), Posner este sarea şi piperul spectacolului. Probabil şi pentru că el reprezintă profilul etnic cel mai recognoscibil în societatea românească. Publicul a reacţionat atât la discuţiile despre dimensiunea istorică a Holocaustului, cât şi la interpretarea cântecului tradiţional evreiesc Hava Naghila, care, cu vocea şi mimica lui George Albert Costea, a stârnit hohote prelungi de râs. Ba chiar îndrăznesc să îmi imaginez că, dacă n-ar fi stat pe scaune, mulţi s-ar fi tăvălit pe jos de râs în sala Teatrului Excelsior.

Desigur, piesa lui a fost scrisă din perspectiva şi pentru societatea britanică, atât de diversă. Fiecare dintre cei 8 elevi întruchipează o tipologie. Rudge este băiatul modest (atât financiar, cât şi ca inteligenţă) pe care îl preocupă doar sportul, pentru care istoria este o înşiruire de „chestii” care s-au întâmplat unele după altele şi pe care nimeni nu îl crede în stare să intre la o facultate de prestigiu. Timms (Gabriel Costin) este colegul grăsuţ care face mereu pe clovnul, despre care toată lumea crede că va locui cu mama sa până la pensie. Scripps (Cezar Grumăzescu) este construit pe tiparul evlaviosului: mereu citează din Biblie, îşi pune întrebări despre Dumnezeu şi despre bine şi rău, iar în piesă are şi rol de narator câteodată, ca şi cum ar fi reprezentantul conştiinţei generale a clasei. Dakin este cel mai arătos din clasă, favoritul tuturor şi favorizat de toată lumea, inclusiv de Hector, care îl preferă în cursele erotice cu motocicleta; se laudă cu experienţele sale de cuceritor (se zvoneşte că ar avea o relaţie cu secretara directorului) şi reuşeşte să îl seducă până şi pe scorţosul Irwin. Akthar (Alexandru Voicu) este musulman (lucru care nu a fost evidenţiat de regia lui ). Lockwood (Mihai Conrad Mericoffer) este genul argumentativ, care mereu pune la îndoială, contrazice şi comentează. Crowther (Radu Mateucă) este cel mai dedicat în micile scenete pe care le organizează elevii în orele lui Hector. Iar despre Posner v-am povestit deja.

8

Dintre toţi, i-am remarcat şi i-am luat cu mine după spectacol pe George Albert Costea, în rolul lui Posner şi pe Dan Clucinski, în rolul lui Rudge. Ambii au deborbat pe scenă, au fost naturali, au punctat în momentale cheie prin mimică şi atitudine, nu doar prin replici şi au înviorat fiecare scenă colectivă din spectacol. Dintre rolurile adulţilor, Mihai Dinvale face un rol minunat; este o încântare să îl urmăreşti molipsindu-se de tinereţe şi visezi cu ochii deschişi la proprii ani de liceu şi la ce ar fi însemnat pentru tine un astfel de profesor la momentul potrivit. Dar, până la urmă, este greu să faci o alegere atât de tranşantă într-un spectacol ca History Boys, pentru că întreaga producţie, de la actori, la costume, la regie, la lumini şi decor a fost excepţională. Nu mă pot gândi nici măcat la un mănunt care să nu îmi fi plăcut sau despre care să consider că a fost nepotrivit. Vă recomand entuziasm această piesă care vă va bucura sufletele de adulţi şi de copii asemenea!

 

Titlu: The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu.The History boys. foto Adi Bulboaca (3)
Regia şi scenografia: VLAD CRISTACHE
Asistent regie: Septimiu Stoica

Distribuţia:
Hector – MIHAI DINVALE
Irwin – RADU IACOBAN
Dna Lintott – DANIELA IONIŢĂ-MARCU
Directorul – CRISTIAN NICOLAIE
Posner – GEORGE ALBERT COSTEA
Dakin – ALEXANDRU ION
Scripps – CEZAR GRUMĂZESCU
Timms – GABRIEL COSTIN
Lockwood – MIHAI CONRAD MERICOFFER
Rudge – DAN CLUCINSCHI
Akthar – ALEXANDRU VOICU
Crowther – RADU MATEUCĂ

 

Spectacol recomandat tinerilor peste 16 ani.

Durata: 2 h 40 min (cu pauză)

 

Credit foto: Adi Bulboacă (sursa aici şi aici)

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Tănase
Redactor-editor SB

Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.

Număr articole publicate : 333