Purcărete vs. Shakespeare – O lectură aparent iconoclastă

iulius-caesar-afisNimic din fastul clasic nu poate fi găsit în punerea în scenă a piesei lui de către cu trupa Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Este adevărat că, de mulți ani, nimeni nu se mai așteaptă ca regizorul, considerat de critică pe jumătate geniu, pe jumătate nebun, ar putea realiza ceva cuminte, ceva în foarte dulceagul, uneori, stil clasic.

Puriștii dramaturgiei ar putea fi atât de revoltați de montarea asta deloc convențională, încât nu ar fi de mirare, dacă înainte de jumătatea spectacolului, ar fugi din sală (la reprezentația din cadrul Festivalului Național de Teatru, o doamnă s-a declarat oripilată de o simplă țigară aprinsă pe scenă). Din capul locului, însă, întrebarea esențială este dacă și cât îl înșală pe Taica Will, în ce măsură transcodarea teribilului complot împotriva lui (ca să nu uităm, totuși, de numele piesei), într-o vizibilă contemporaneitate, păstrează în ea spiritul capodoperei? Răspunsul este unul și clar: regizorul păstrează din opera shakespeariană exact ceea ce este peren.

Spectacolul în sine este marcat de o totală dezinhibare față de tabuurile instituționalizate de-a lungul a sute de ani.  Pe fondul unei relații aproape simbiotice între regizor și scenograful , personajele sunt transformate într-un soi de marionete ciudate, al căror destin este hotărât în manieră autocrată, supuse unor apăsări cumplite, la capătul cărora moartea este singura izbăvire. Amprenta lui Purcărete este evidentă, mai ales în prezența unor aspecte de film noir, în dezmățul sanguinar al asasinatului și, mai ales, în plutirea demențială prin apele unei ploi, care, în loc să spele, mânjește și mai mult povestea. Să mai vorbim, în acest context, de câinele –personaj, care defilează prin toate momentele cheie, ca un apendice al lui Caezar, de multipla scenă, unde, precum într-un ecran împărțit în fâșii, se derulează concomitent mai multe întâmplări,  de schimbările de decor, în care intră în spațiul scenic inclusiv mașiniștii? Ar fi inutil, pentru că înspre Silviu Purcărete nu există cale de mijloc: fie îi accepți nebunia iconoclastă, integrându-te organic în povestea rescrisă de el, fie devii opac (cum de fapt erai) și îl respingi.

Nu are nici un sens să vorbim despre acest spectacol magnific (da, magnific, pentru că eu fac parte din prima dintre cele două categorii enumerate mai sus) judecându-l prin prisma evoluției temporale a textului, cunoscut, de altfel, de toată lumea. Are, însă, sens să discutăm despre viziunea regizorală insolită, despre modul în care regizorul, scenograful, muzica lui Vasile Șirli, actorii și, la rigoare, spectatorii atrași în vârtejul unei construcții extrem de dure, reușesc să demonstreze că am moștenit mult mai mult decât ne dăm seama tragedia unui timp ce seamănă izbitor de tare cu acela în care respirăm în postmodernitate.

Last but not least, nu mai am de adăugat decât că acest „” ni-l aduce pe Shakespeare mult mai aproape decât am putea crede, dincolo de faptul că Silviu Purcărete a realizat un spectacol în care nu se iau prizonieri, nimeni nu e cruțat de forța viziunii sale, în felul acesta, marele regizor (de ce ne-am teme de cuvinte, chiar e mare!) adăugând încă un reper important unei cariere mai mult decât exemplare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Traducerea în limba maghiară:
Dramaturgia: András Visky
Asistent de dramaturgie: Réka Biró

Distribuția: Iulius Caesar: Zsolt Bogdán,  Marc Antoniu: Miklós Bács, Marc Brutus: Gábor Viola, Cassius: Szabolcs Balla, Calpurnia, soția lui Caesar: Emőke Kató, Portia, soția lui Brutus: Enikő Györgyjakab, Prezicătorul: Csilla Albert, Servitorul / Octaviu: Balázs Bodolai, Decius / Messala: Áron Dimény, Casca: Loránd Váta, Lucius: Melinda Kántor, Trebonius: Loránd Farkas, Metellus: Alpár Fogarasi, Ligarius / Cicero / Poetul: Sándor Keresztes, Publius / Cinna, poetul: Róbert Laczkó Vass, Cinna: Ervin Szűcs, Lepidus: János Platz,

Regia: Silviu Purcărete
Scenografia: Dragoș Buhagiar
Muzica originală: Vasile Șirli
Video: Cristian Pascariu
Asistent de regie: István Albu
Corepetitor: Zoltán Horváth
Regia tehnică: Pál Böjthe, Zsolt Györffy

Teatrul Maghiar de Stat, Cluj

– Foto: Andrei Gîndac

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Alexandra Mihalcea
Colaborator SB

Din 1991 a publicat poezie, proză scurtă şi articole în diverse reviste din ţară şi din străinătate şi pe site-uri literare. A debutat în anul 2006, cu volumul de poezie „Eva, Anno Domini 2005” (Curtea Veche Publishing) şi este prezentă în antologia „Ultima generaţie. Primul val” (Editura Muzeul Literaturii Române, 2005). Iubește chitara și pictează.

Număr articole publicate : 21