6 de inimă neagră – Antologie

Editura lansează Colecția ”6”, colecție de carte ce se află sub îngrijirea poetelor și . Va cuprinde șase volume ce vor fi prefațate de Ioan Groșan, acest pretențios, de-a dreptul elitist devorator de cuvinte, el însuși unul dintre cei mai mari prozatori contemporani.

6-de-inima-neagraVolumele vor avea ca invitați poeți diferiți, tematici diferite, abordări diferite, convenția literară având ca numitor comun ieșirea de sub consemnul unei societăți hotărâte să ne cosmetizeze viața și vederea. Criteriile de alegere a poeților participanți la volumul colectiv nu țin cont de vârstă, de numărul volumelor publicate, de studii, de apartenența la USR, de orice alt criteriu formal, de etichetele sociale sau de orice alt mod de înregimentare într-o formă sau alta a actului creator. Au în vedere însă modernitatea versului, compatibilitatea viziunii, capacitatea poetului de a ieși din iluzie, determinarea. Primul volum din această serie, ”6 de inimă neagră”, vă propune șase poete care au curajul să vă arate… the dark side of the moon a liricii lor.

N-am parafrazat întâmplător titlul celebrei piese a lui Luigi Pirandello. Căci aşa cum personajele dramaturgului italian sunt într-o febrilă căutare a propriei identităţi, şi cele şase voci lirice reunite de bunăvoie şi nesilite de nimeni între coperţile acestui volum îşi caută drumul propriu în universul labirintic al Poeziei. Şi desigur, ca orice cititor de poezie care se respectă, am fost tentat şi eu să  descopăr dacă există în grupajele de poeme ale Cristinei Cîrnicianu, Mariei Dobrescu, Deliei Feraru, Alexandrei Mihalcea, Tedei Peleş şi Cameliei Iuliana Radu, dincolo de timbrul specific fiecăreia şi de diferenţele de vârstă, vreun numitor comun, o “sursă” de lirism identificabilă în (aproape) toate textele. Mă voi înşela oare dacă voi spune că starea comună generatoare de poezie este de găsit în titlul unui poem al Deliei Feraru intitulat “Spleen”? Poate. Dar ceea ce am observat eu este că la toate cele şase autoare “motorul” scrisului vine dintr-o stare de incomfort existenţial, dintr-un perpetuu scepticism al raportului cu “celălalt”, până la urmă dintr-un divorţ mai mult sau mai puţin marcat şi marcant cu “lumea” (iubitul, părinţii, mediul etc.). Dar nu e nici pe departe ceea ce se cheamă, uneori peiorativ, poezie feminină. Un poem precum “Scrisoare către mama” al Alexandrei Mihalcea ar putea fi foarte bine semnat, mutatis-mutandis, şi de Ioan Es. Pop.

Câteva vorbe despre fiecare nume din această sui-generis. practică o poezie a notaţiei, fie una vizând exteriorul eului liric (“liniştea rătăceşte prin parcuri/ iar  macaralele stau de pândă”), fie a interiorităţii (“nimicitoarea rostogolire în interior nu poate fi amânată/ în definitiv toţi dezertăm”). Îi plac structurile simple, poemele condensate, cu aer aforistic.  Nu i se pot da încă sentinţe axiologice definitive, dar se poate spune că drumul său în căutarea Poeziei este unul ascendent. Două poeme de puternică forţă sugestivă am remarcat în grupajul  Mariei Dobrescu: “Lichidări” şi “Iubirea mea e o colivie”. Iată-l pe al doilea: “nici număratul până la zece/ cu ochii închişi/ nici scrâşnetul din dinţi/ nu mai ajută/ uneori sufletul e/ precum un  beci/ care aşteaptă”. Ea ştie să-şi construiască textele cu migală, atentă la impactul metaforei care sugerează de fiecare dată o abia  ascunsă suferinţă. Un univers în disoluţie se arată a fi “materia primă” a demersului liric al Deliei Feraru, pentru care copacii au miros de pământ, crengile putrezite îi par oase de mort, iar lemnul îi aminteşte de crucile singure. Şi totuşi, în acest timp înaintând spre stingere există un poem de o tulburătoare suavitate, “Mamă (ne)ucigaşă”, pe care numai spaţiul restrâns mă împiedecă să-l reproduc în întregime.

îşi ia în stăpânire, sigură pe mijloacele sale, teritoriul pe care tot ea şi-l circumscrie. Dintre toate “amazoanele”, are discursul cel mai tăios, lipsit de iluzii, cu o uşoară tentă  masochistă. Mi se pare poeta cea mai apropiată de radicalismul existenţial al rebelei Mariana Marin, ceea ce nu e puţin lucru. La fel precum celelalte poete din volum, a învăţat, reactualizată, lecţia optzecistă a finalurilor în forţă, ca în splendida “Scrisoare către mama”: “Să mă ierţi, mamă, că nu-ţi scriu mai mult/ Te rog, nu uita/ Să-mi laşi o fereastră deschisă”. Deşi declară că “M-am născut la optzeci de ani/ Şi de atunci tot cresc”, Teda Peleş n-are decât douăzeci, dacă am calculat bine. Însă vârsta nu se vede în poezia ei, de un real şi bine controlat dramatism şi un autoironic  scepticism: “Eu nu ştiu dacă sunt poetă/ pe aceeaşi cârpă am şi fard şi sânge”. Stai liniştită, Teda, eşti poetă. În fine, , poetă pe deplin formată, cu un palmares impresionant, preferă compoziţiile mai ample, poemul aluvionar, capabil, ca un tsunami, să năvălească asupra ta cu o serie de imagini de şoc care, de fapt – şi-aici e toată frumuseţea! – ascund o fertilă pudicitate a unor imprescriptibile iubiri. Poeta nu duce nici o mărturisire până la capăt, lăsând cititorului senzaţia că ascunde mai mult decât spune şi prinzându-l astfel în delicioasa capcană a propriei imaginaţii. Concluziv, ca să revin la parafraza pirandelliană: cele şase autoare “de inimă neagră” au găsit, fiecare în felul ei, spaţiul Poeziei. Ioan Groşan

 

Deci, sâmbătă, 4 aprile, orele 16:00, la Tonka Soul Café, pentru a fi alături de cele șase poete – , Maria Dobrescu, Delia Feraru, Alexandra Mihalcea, și Camelia Iuliana Radu – cu ocazia lansării volumului „6 de inimă neagră”. La final, se va lăsa cu cântec, alături de Cristi Dumitrașcu și Circa… 2

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.