La Interzis sub 18 ani e indicat să mergi dacă ai sub 18 ani. Piesa Mihaelei Michailov, jucată la Teatrul Excelsior marți, 31 mai, ne-a prins tuturor întrebări în suflet mult după ce-am ieșit din sală.
Lulu (Iulia Samson) are 17 ani și 3 luni. E, legal și în ochii mamei, încă minoră, deci e nevoie de atenta supraveghere a părinților. Părinți care sunt despărțiți și nu sunt nici ei, majori, prea responsabili. Obosită și nervoasă pe toate regulile impuse de mama ei (raționale ori ba), Lulu se mută, pe nepusă masă, la garsoniera care îi revine după 18 ani și în care acum stă Edi (Ion Bechet), tatăl. Găsindu-se singură în casă, fata se închide în baie și face un test de sarcină, moment în care apare Mona (Teodora Daiana Păcurar), iubita tatălui, o femeie la fel de tânără, dar mult mai elegantă sau, dacă vreți, mai trendy decât Lulu și ale ei haine negre. Tatăl se împarte între cele trei femei din viața lui, fără să poată face față, iar Lulu și Mona se ciondănesc o bună perioadă până-l găsesc pe Edi inamic comun și se împrietenesc. Mama (Raluca Botez) e cicălitoarea absolută, al cărei fel de-a fi i-a adus, de fapt, pe tată și fiică în situația de a fugi de lângă ea.
Oamenii ăștia patru sunt legați între ei în atâtea moduri încât ți-e greu să procesezi ușor tot ce vezi. Soțul și soția se depărtează din vina ei de a controla totul și nevoia lui de a fi încă iresponsabil (job de birou și spirit de motociclist); mama și fiica, în război permanent asupra dreptului de cuvânt și de decizie; tatăl și fiica, în dilemă de rol – oare ce-i trebuie ei, un tată înțelegător sau unul autoritar?; bărbatul și iubita lui cea tânără, într-o încercare de a recupera tinerețea pierdută în căsătorie; fiica și iubita, de-o seamă, cu povești complementare. Personajele sunt vii, nu știi să zici cine-i rău și cine-i bun, cine are dreptate ori ba, cine ar trebui să învingă și cine să piardă – mama găsește cicăleala ca singurul mod de a face față, tatăl fuge de responsabilitate pentru că n-a trăit suficient, iar fetele se leagă de tot ce pot pentru a învăța și experimenta.
Îmi plac piesele care sunt sincere. Toți depășim limita în viața asta, o dată sau de mai multe ori, din întâmplare sau obișnuință. Edi e copleșit de ce i se întâmplă și cedează, certând-o și dându-i o palmă fetei și expediind-o rapid, cu țipete și răutăți, pe Mona – fără ca astea să însemne că nu le iubește pe cele două. Monei îi e nesuferită atitudinea băiețoasă a fetei și pare exagerată în gesturile ei elegante, calculat iubărețe față de orice se leagă de Edi. Lulu e prinsă între posibila sarcină cu un băiat care n-o prea iubește și figura paternă care e mai mult absentă; o urăște pe Mona by default, pentru că o înlocuiește pe mama, pentru că e de-o seamă cu ea, pare mai fericită și are mai multă atenție din partea tatălui.
Lumea asta rapidă e o lume a impresiilor și a dramelor. Tatăl are 40 de ani, mama tot pe-acolo. Înseamnă că erau tineri – poate prea tineri – când Lulu a apărut în viața lor, când job-urile și facturile au dat năvală, inhibând orice idee de libertate. Nevoia de integrare și acceptare din partea celorlalți o face pe Lulu să umble cu „dubioși” și pe mamă să-i ceară să se conformeze unor reguli fără semnificație. Până una alta, ceea ce Lulu strigă este: de ce 17 ani și 3 luni e așa diferit de 18 ani? Dacă depășim impresia generală, nu crești cu mult mai înțelept în 9 luni (decât dacă până atunci ar putea apărea un copil – deși n-ai voie să faci asta până la 18 ani…), nu devii mai priceput politic sau social și nici nu treci prin vreo transformare subită care să te facă, peste noapte, independent de grija părinților.
Surprinzătoare și satisfăcătoare este complementaritatea dintre cele două fete. Lulu este copleșită de atenția mamei, chiar dacă îi pare obositoare și irelevantă. Se plânge de biletele lăsate peste tot prin casă și de faptul că nu e ascultată, fără să vadă că ar putea fi și o problemă de-a ei de comunicare. Pe de altă parte, Mona are libertatea absolută și bani la discreție, dar ai ei nu-i dau sfaturi și nu îi știu programul, nefiind interesați decât de performanțele care le pot oferi lor o imagine bună. Prin urmare, Lulu se revoltă nerespectând regulile, picând intenționat la materii pe care le știe și petrecându-și timpul cu prietenii ei sau în casă, cu ochii în telefon și muzica la maximum, iar Mona profită de bani pentru a-și face pofte care să umple, măcar de suprafață, golul din suflet – alegerea ei de a avea o relație cu Edi se explică prin nevoia de a-și sfida părinții (nu e bine să ai un prieten de două ori mai mare ca tine) dar și prin necesitatea de a compensa imaginea paternă, adultă și (cel puțin presupus) responsabilă. Ambele visează la viața celeilalte și doar când răbufnesc își dau seama că nu e bine nici așa.
N-am simțit nimic deplasat ori bricolat. Muzica se potrivește mănușă pe secvențe și personalități. Lumina e caldă, iar decorul, constant ocupat și remodelat, ar putea fi următoarea ta casă. Ușa stricată involuntar a fost rapid integrată în scenariu și folosită ca pretext de ceartă și glume. O groază de replici haioase te pun, ca spectator implicat, în încurcătură – poveștile lor nu-s haioase și nici nu sunt tratate ca atare, dar te regăsești în discursuri, în nedumeriri și reacții prea tare ca să nu râzi de ei și de tine, cel de cândva sau de-acum.
Îmi pare rău că la Excelsior văd mai des adulți decât adolescenți. Poate că mintea mea ar fi fost altfel dacă vedeam piesele astea minunate atunci, când „Interzis sub 18 ani” însemna altceva. Piesa asta e una dintre cele la care aș merge de mai multe ori, la care mi-aș duce sora, mama, colegii, vecinii și profesorii – și pe voi, pe voi vă invit de fiecare dată, să vedeți și să-mi spuneți cum vă place.
de Mihaela Michailov
Distribuţia:
LULU – Iulia Samson
MONA –Teodora Daiana Păcurar
EDI – Ion Bechet
MAMA LUI LULU – Raluca Botez
Regia artistică: Lenuş-Teodora Moraru
Scenografia: Gelu Rîşca
Durata spectacolului: 1 h 30 min
Recomandat: 14 +
*sursă foto
