Nu cred că mai există cineva în România la ora actuală care să nu fi auzit de poliţistul Godină de la Braşov. A fost mai întâi pe Facebook, apoi în presa scrisă, apoi la televizor. A scris, a declarat, a dezvăluit, a catalizat demisii la nivel înalt şi şi-a apărat drepturile de cetăţean, de angajat, de om. Activitatea paginii sale de Facebook este urmărită de peste 250.000 de oameni, dar numărul lor creşte zilnic. A devenit formator de opinie, poate unul dintre cei mai puternici din societate în acest moment, pentru că este urmărit de cele mai diverse categorii sociale. Mai sunt formatori de opinie în România, desigur, dar fiecare tinde să se adreseze unui public ţintă, fie el format din tot felul de piţi şi flăcăi cu şepci întoarse şi lanţuri grele la gât, fie corporatişti, fie intelectuali şi consumatori de cultură şi informaţie din surse verificate. Rareori apare un om atât de versatil – citit şi apreciat de tot poporul, ca Marian Godină. Moise Guran l-a pomenit în emisiunile sale, iar Primul Ministru Dacian Cioloş a fost prezent la lansarea cărţii sale în Bucureşti.
Marian Godină este atât de cunoscut, încât ar fi de prisos să vă repet aici povestea contului său de Facebook, pe care l-a deschis, l-a închis, l-a redeschis, l-a folosit pentru a le da lecţii de PR şi drepturi cetăţeneşti şefilor săi, l-a folosit pentru lecţii de democraţie, pentru lecţii de gramatica limbii române, pentru poante umoristice, pentru a spăla imaginea poliţistului român şi pentru a-l umaniza, pentru a-şi vărsa năduful şi pentru a lăuda iniţiative şi oameni pe care i-a remarcat, dar şi pentru a „instiga” la acte de generozitate pentru cauze nobile. Dar, cel mai intens, contul său de Facebook a fost folosit pentru promovarea cărţii sale autobiografice, Flash-uri din sens opus, care a apărut la începutul acestui an la Editura Curtea Veche.
Despre ce ar putea să scrie un poliţist tânăr de la rutieră într-o carte, vă întrebaţi? Ei bine, cam tot despre ce scria şi pe Facebook: despre el însuşi şi viziunea sa asupra lumii, despre dreptate şi nedreptate, despre sistemul găunos, despre familia şi viaţa sa privată, despre cazuri care mai de care mai tragi-comice pe care le-a întâlnit în carieră, despre şcoala de la Câmpina, despre cum e, de fapt, să fii poliţist şi om în România. Marian Godină a susţinut în repetate rânduri că nici măcar nu avea de gând să îşi publice scriitura, ci să o pritneze într-un singur exemplar pe care să îl citească, tot el, la bătrâneţe. Poate şi din această cauză, Flash-uri din sens opus este un amalgam de momente şi trăiri care îl au ca martor sau protagonist pe autor.
Cartea este structurată pe capitole scurte, fiecare cu tema lui, organizate oarecum în ordine cronologică şi extrem de facile ca lectură – pe înţelesul tuturor, simplu, scurt şi la obiect. Primul capitol, prima pagină şi, cel mai probabil, prima lacrimă de la cititorii mai sensibili: aflăm cum s-au cunoscut părinţii autorului în cimitirul unde ambii îşi jeleau soţii răposaţi. Deducem şi că poliţistul Godină are 4 fraţi mai mari, câte doi din căsătoria anterioară a fiecărui părinte. Cam tristă introducerea, aş spune, dar poate majoritatea văd doar partea bună din poveste, şi anume naşterea băieţelului Marian (fără caschetă pe vremea aceea), căruia i-au dat acest nume pentru că a venit pe lume cu o zi înainte de Naşterea Maicii Domnului. Sărim apoi direct la terminarea liceului, la bacalaureat şi la admitere. Şi dacă tot se lăuda poliţistul Godină cu francheţea şi spusul lucrurilor pe nume, voi face şi eu acelaşi lucru şi voi spune că acest capitol (şi nu e singurul) sună mai degrabă a laudă de sine decât a poveste din tinereţea năbădăioasă. Nu e imposibil să iei bacalaureatul fluierând după ce n-ai învăţat mare lucru în liceu, nu e imposibil (din contră, e chiar plauzibil) să dai banii de meditaţii pe hamsii, apoi să joci table în loc să înveţi pentru admitere şi totuşi să iei examenul, dar mie deja îmi sună a super-erou de poveste, auto-declarat.
Odată intrat la şcoala de poliţie de la Câmpina, încep şi aventurile super-eroului Godină. Aventuri cu plutonieri de companie, cu colegi egoişti care se îndoapă cu cireşe în toiul nopţii, cu veselari consemnaţi, cu iubite pierdute din cauza permisiilor ratate şi cu poveşti triste, ca cea a lui Mihuţ, care a luat-o razna din cauza presiunii. Aceste povestioare vă vor amuza sau vă vor întrista, dar, cel mai important, folosesc la cunoaşterea caracterului şi valorilor personajului principal, care, din nou, se poziţionează ca observator, apelează la auto-ironie şi se foloseşte de limbajul simplu, direct şi deseori licenţios, pentru a-şi face cunoscută poziţia faţă de situaţiile pe care le prezintă. Toată această construcţie a personajului Marian Godină îi va conferi acestuia credibilitate atunci când, în capitole ulterioare, va începe să dezvăluie neregulile din poliţie, nedreptăţile pe care le-a îndurat, jignirile care i s-au adus şi presiunile la care a fost supus. Aşa cum am auzit cu toţii de poliţistul Godină, la fel am auzit şi despre demisiile de la vârful IPJ Braşov, care i se datorează, despre schimbarea priorităţii pe strada Dimineţii din Braşov (care şi ea a fost remediată după publicarea cazului de către super-eroul din povestea noastră) şi despre diverse alte situaţii pe care poliţistul român le practică pentru că e „încurajat” de sus, despre care ştim cu toţii, dar împotriva cărora nimeni n-a făcut mare lucru până acum. Poate nici acum nu e „mare lucru”, dar poate că simpla spunere a lucrurilor pe numele lor adevărat (intimidare, corupţie, prostie, rea-voinţă, nepotism, favoritizare etc.) reprezintă începutul schimbării. Poate că super-eroul Godină din Braşov este buturuga mică ce s-a pus de-a curmezişul drumului pe care vine de ani de zile carul mare.
Şi ştiţi care este problema de fapt? Aceea că poliţistul Godină nu este un super-erou. Este un om normal. Dar în ţara anormală în care trăim, am ajuns să vedem normalitatea ca pe ceva extraordinar şi atît de rar, încât ne crucim ca la o minune dumnezeiască.
Dincolo de cazurile care au fost intens mediatizate, şi cărora Marian Godină le dedică câteva capitole spre finalul cărţii, îl găsim pe personajul principal în diverse situaţii de viaţă, prilejuite fie de meseria sa, fie de anturaj, fie de ambele. Îl vedem pe Marian cel îndrăgostit, care scrie poezii şi studiază astronomia de dragul iubitei, pe Marian care îi cumpără (altei iubite) cizme, doar pentru a realiza că gestul lui nu este pe măsura caracterului ei, pe poliţistul Godină care îşi dă uniforma pe nişte haine lejere în care ajută o familie din Teleorman să gestioneze un camion cu pepeni şi, prin ochii lui, cunoaştem şi noi oameni de toate felurile, care ne amuză sau ne întristează, dar cu siguranţă nu ne lasă indiferenţi, aşa cum nu l-au lăsat nici pe el, de i-a inclus pe toţi în acest volum auto-biografic.
Vă voi lăsa pe voi să descoperiţi poveştile şi personajele, însă nu rezist tentaţiei de a încheia cu un fragment dintr-o poezie pe care Marian i-a scris-o iubitei lui de peste mări şi ţări:
Iubita mea, romantic nu-s.
Sunt nevoit s-o recunosc,
Dar m-am lăsat de versuri dus,
De când pe tine te cunosc.Tu eşti de o fineţe rară,
Iar eu… atât de norocos!
Până Ana să apară,
Nu trăiam aşa frumos.Ce se-ntâmplă între noi,
E sublim, poate ceresc.
Îmi rămâne să-ţi şoptesc,
Ana, dragă, te iubesc!(pag. 145)
Titlu: Flash-uri din sens opus
Autor: Marian Godină
Editura: Curtea Veche
Anul apariției: 2016
Număr pagini: 192
Format: 13 x 20 cm
ISBN: 978-606-588-860-9
Preţ recomandat: 29 lei
Sursa foto aici