„Defalcare. Aproape nicio amintire” am primit-o în dar. Cartea scrisă de Lydia Davis și apărută anul acesta la editura Vellant face parte din categoria posesiilor ciudate – ești gelos că nu ai avut-o mai devreme, ți-ai dori să n-o fi citit dar și s-o mai citești odată.
Știu că ceea ce tocmai v-am spus sună bizar. Dar, zău, mă tot zbat să scot o afirmație completă despre cum mă simt în urma lecturii și nu am alta. Cartea este primul volum dintr-o integrală de proze scurte. Unele foarte scurte. De la patru rânduri la câteva pagini, te plimbi prin secvențe nelegate, de la călătoria Lordului Royston prin lume până la omul care era și câine, fără să înțelegi unde vrea să ajungă cu astea sau ce-ți spune de fapt. Unele povestiri sunt coerente, cursive și parcă ai vrea să dureze mai mult de trei pagini, iar altele sunt sacadate și ciudate și rămâi cu privirea printre rânduri și cu mintea departe.
Simțim o afinitate cu un anumit gânditor pentru că suntem de acord cu el; sau pentru că ne arată ce gândeam deja; sau pentru că ne arată într-o formă mai articulată ce gândeam deja; sau pentru că ne arată ce eram pe cale să gândim; sau ce am fi gândit mai devreme sau mai târziu; sau ce-am fi gândit mult mai târziu dacă n-am fi citit-o acum; sau ce-am fi putut gândi dar n-am fi gândit niciodată dacă n-am fi citit-o acum; sau ce ne-ar fi plăcut să gândim dar n-am fi gândit niciodată dacă n-am fi citit-o acum. (Afinitate)
Cred că, de fapt, autoarea povestește pentru omul din interior, pentru acea parte a sinelui pe care ne-o negăm sau pe care nu știm cum s-o adunăm într-un corp, într-o reprezentare cunoscută, așa că o ignorăm. Sunt povestiri pe care nu le înțelegi din prima, care nu înseamnă nimic, nu surprind nimic important. Dar te frământă, exact prin faptul că nu le-ai înțeles. Și care, peste o zi, două sau până la următoarea poveste citită, încep să prindă rădăcini, încolțesc și își fac loc, firesc, unele în imaginar, altele în minte, iar altele în suflet, unde se leagă de întâmplări reale și se amestecă într-un așa fel încât ajungi cu greu să mai înțelegi ce-ai citit și ce-i al tău.
Culegerea pare o antologie de fragmente de jurnal și de ziar, alăturate dadaist. Lydia Davis reușește să se plieze pe diferite tipuri de temperament, pe grade diferite de educație și înțelegere a lumii: este soția plictisită, observatorul din blocul din spate și, uneori, unul dintre cei doi care păzesc casa de la țară. Știe să spună lucruri clare sau să le cripteze până le transformă în abstracțiuni complicate. Toate personajele ar putea aparține aceluiași univers sau, din contră, unor lumi care nu se ating, pentru că poveștile sunt atemporale și, cu excepția câtorva, și aspațiale. Nu știi nimic sigur, așa că te chinui și te frământă toate rândurile; nu poți s-o lași, dar te bate gândul și s-o arunci în foc.
Recunosc, mai rar o carte care să mă agite atât. Minunată, complicată și intrigantă, îți testează limitele conceptuale și ale zonei de confort și-ți arată o fațetă a lumii din jur cu care, poate, nu ai interacționat niciodată până acum.
Titlu: Defalcare. Aproape nicio amintire
Autor: Lydia Davis
Editură: Vellant
Traducător: Luana Schidu (eng)
Apariție: 2016
ISBN: 978-606-8642-75-8
Preț orientativ: 35 lei
