CDPL FEST 44, o ediție la feminin cu Veronica D. Niculescu, Dana Jenaru și Irina Georgescu

CDPL FEST 44: o ediție la feminin, chiar înainte de 1 martie, cu Veronica D. Niculescu, Dana Jenaru și Irina Georgescu. Ne vedem astăzi, 29 februarie, Club A, de la ora 18:29.

29 februarie este scumpă la vedere, așa că nu puteam alege o altă zi mai potrivită pentru a lansa un volum mi-nu-nat: „Hibernalia”, de Veronica D. Niculescu, abia apărut la Casa de pariuri literare. Autoarea ne va citi un fragment din carte, criticul literar Dana Jenaru ne va prezenta „Hibernalia”, iar apoi vom discuta cu Veronica D. Niculescu pe marginea acestuia.

Pentru a sărbători cum se cuvine apariția acestui volum, veți putea cumpăra „Hibernalia” la pachet cu „Simfonia animalieră” la un preț special: 20 de lei. Numai la CDPL FEST 44!

De cealaltă parte, pregătim și un dialog inedit cu Dana Jenaru, despre cei 10 ani de-ai săi de scris despre cărți, cum a ajuns să publice „Sebastian și lumea lui” (Editura Art, 2013), ce volum țese astăzi ș.a. În plus, ne va citi, în avanpremieră, câteva pagini din volumul pe care îl scrie acum.

Irina Georgescu este cea de-a treia invitată la festul cu numărul 44. Irina va debuta cu un volum de proză scurtă, în curând, la Casa de pariuri literare. Pe 29 februarie vom semna, în prezența dumneavoastră, contractul de autor, iar Irina ne va citi un fragment inedit.

cdpl fest 44

Despre invitate:

Veronica D. NiculescuVeronica D. Niculescu (n. 4 mai 1968, Pitești) a debutat în 2004 cu volumul de proză scurtă Adeb, Editura Limes (Premiul de Debut al USR Sibiu; ediția a II-a, 2005, Editura LiterNet). În 2008 a publicat volumul de proză Orchestra portocalie, , iar în 2009, Basmul Prințesei Repede-Repede, Editura Polirom (în colaborare cu poetul Emil Brumaru). Volumul de povestiri Roșu, roșu, catifea a apărut în 2012 la Casa de Pariuri Literare (nominalizare la Premiile Radio Cultural; nominalizare la Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași“; premiul revistei Tiuk! pentru proză scurtă – ScurTiuk; dramatizare în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, 2013). Antologie de autor: Floribunda, povestiri, Editura TipoMoldova, 2012. A câștigat Concursul Național de Scenarii HBO, la TIFF 2010, cu scenari-ul de scurtmetraj Curierul.

Din lui Samuel Beckett a tradus, în premieră în limba română, toată proza scrisă în limba engleză, și anume: proza scurtă cuprinsă în volumul Opere I – Integrala prozei scurte (Nominalizare pentru Cea mai bună traducere la Gala Bun de Tipar 2012); romanele Murphy, Watt și Vis cu femei frumoase și nu prea, alcătuind volumul Opere II (Premiul USR Sibiu pentru traducerile din lui Samuel Beckett, 2012). Din Vladimir Nabokov a tradus romanele Ochiul, Disperare, Rege, damă, valet, Originalul Laurei, Darul, Foc palid și o parte dintre Povestiri. De asemenea, a tradus romane de Don De-Lillo, Siri Hustvedt și Eowyn Ivey. Toate traducerile, în premieră în limba română, au apărut la Editura Polirom.

Prezențe în antologii: Proza.ro, Editura Paralela 45, 2006; Sibiu/Hermannstadt în scrisori sentimentale, Editura Imago, 2007; Cele 4 dimensiuni ale feminității românești, Editura Neverland, 2010; Eternități de o clipă. Prozatori sibieni, Editura InfoArt Media, 2010; Kikinda Short 06, antologie internațională de proză scurtă, Serbia, 2012; Antologia pieselor prezentate în secțiunea „Spectacole-lectură“ – Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 2013; Scräpliv, antologie de nuvele românești, Editura 2244/Bonnier, Suedia, 2013; 10+, Antologie de proză Tiuk!, Editura Tracus Arte, 2013; Best of – proza scurtă a anilor 2000, Editura Polirom, 2013.

În septembrie 2012, a beneficiat de programul Writers in Residence, fiind găzduită la House of Čolović, în Mala Vrbica, Kragujevac, la invitația Ministerului Culturii din Serbia și a Bibliotecii „Vuk Karadzic“ din Kragujevac. Volumul Simfonia animalieră a fost încheiat în cadrul acestei rezidențe.

Citiți două fragmente din Hibernalia, unul pe Bookaholic, celălalt în paginile Dilema Veche.

Blog: veronica-niculescu.blogspot.ro

Dana JenaruDin 2006, Dana Jenaru scrie despre cărți pentru că îi plac provocările ivite pe drumul cu dublu sens dintre viață și literatură. Și pentru că în jurul cărților a găsit mulți oameni pe care altfel n-ar fi avut bucuria de a-i fi întâlnit. Doctor în filologie al Universității din București, a publicat cronici și eseuri în revistele „Observator cultural”, „Cultura”, „ literară”, „Luceafărul”, „Bucureștiul cultural”, „LaPunkt”. În 2013 a debutat la Editura Art cu volumul „Sebastian și lumea lui”.

 

Irina GeorgescuIrina Georgescu a absolvit, în 2014, cursul de scriere creativă cu Marius Chivu și Florin Iaru și a participat la sesiunile Creative Writing Sundays organizate de Revista de Povestiri & Club Revdepov.

În urma acestor duminici literare, i-au fost publicate proze pe site-ul Revistei de Povestiri, iar în iunie 2015 a câștigat un concurs organizat de Michael Hăulică pentru Revista Argos, numărul 12. De asemenea, în urma unui concurs organizat în septembrie 2014 pe Bookiseala.ro, i-a fost publicat un e-book.

În 2016, Irina Georgescu va debuta la Casa de pariuri literare cu un volum de proză scurtă.

Vă invităm cu drag, așadar, la cea de-a 44-a ediție a CDPL FEST. Nu aveți niciun motiv să nu ne fiți alături. 🙂

Facebook event aici.

Lasă un semn

comentarii

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
AdLittera este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale.
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.