Secretul prezentărilor de succes: de la afaceri la politică

Fundația Calea Victoriei vă invită din 7 februarie, de la ora 11:00, la Atelierul de Vorbire în public: Secretul prezentărilor de succes, susținut în fiecare sâmbătă de Iuliana Maria Ivanov.

Ajungi să fii actorul principal într-un discurs, esti cea/cel din lumina reflectoarelor. Toți ochii, familiari sau nu, sunt ațintiți asupra ta, iar tu vorbești cu tine. Ideile din cap și cele răsfirate pe o foaie par să nu mai aibă structura planificată, iar vocea tremură, respirația îți e tăiată, palmele transpirate. Ajungi într-un colț după cele 5 minute de glorie, care par 60. În timp ce primești păreri pozitive de la cei din jur, uimit, ești prea ocupat(ă) să ai un dialog cu tine despre ce ar fi putut să mearga mai bine. 🙂

Stop cadru! Poate că simți că e timpul să renunți acum pentru că nu e de tine. Vorbitul în public e o abilitate nativă, îți zici. Dar chiar în acest cadru, te pot asigura că, după multe discursuri observate, am învățat că și în spatele celor mai talentați povestitori zac multe ore de pregătire. Sigur, poate că unii au fost mai norocoși când s-au născut, dar majoritatea pot fi numiți prezentatori eficienți pentru că s-au antrenat în această direcție cu dedicare. Fie că au urmat studii formale, fie că s-au bucurat de sesiuni de coaching, au folosit fiecare oportunitate de a sta în picioare și de a livra propriile discursuri. Pe lângă experiență, îți pot spune că, potrivit unui studiu recent la care au participat peste 300 de oameni de afaceri, capacitatea de a comunica eficient – inclusiv de a vorbi în public – s-a situat pe primul loc pe lista aptitudinilor de care sunt interesați angajatorii.

 

Așadar, dacă ești motivat să îți dai o a doua, a treia sau o noua șansă, poți pleca în călătorie informându-te mai mult despre importanța vorbitului în public. Un bun început, în cazul în care vrei să afli și un răspuns personalizat la întrebarea „Locul tău e pe scenă?”,  ar fi să participi la cele 4 ateliere despre care poți citi în continuare.

Vorbire in public 2

Atelierul 1 – Elemente introductive

Atelierul 2 – Pregătirea discursului personal 

Atelierul 3 – Susținerea discursului (creare, livrare și feedback primit de către fiecare participant pe un discurs )

Atelierul 4 – Recapitulare. Cum pui în practică tehnicile învățate, cu ușurință?

 

Lector: Iuliana Maria Ivanov

Data începere: 7 februarie 2015; Ora curs: 11:00

Număr ateliere: 4

Frecvența: săptămânal, sâmbăta

Cost: 200 ron; Cost redus (card fidelitate, studenți, pensionari): 180 ron

Loc desfășurare: Fundația Calea Victoriei – Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1 (în apropierea Rondului Pache Protopopescu și Bisericii Sfânta Vineri – B-dul Corneliu Coposu)

Înscriere la contact@victoriei.ro


sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.