Nu mai râdeţi, bă, de noi!

Ne-am obişnuit, în comoditatea noastră, să nu facem nimic. Să colcăim în propriul orgoliu până ne provocăm cangrene de neam, să avem pretenţii de naţiune puternică, când de fapt e vorba doar de grandomanie, combinată cu frustrare, de cele mai multe ori compensată prin ultimul model de iPhone, o maşină lungă adusă pe platformă din Germania şi un nas pe sus, indiferent de situaţie. N-ar fi o problemă nimic din toate astea, dacă nu am defila cu astfel de atribute dincolo de graniţe. Ori tot ce ridicăm noi aici la rang de firesc social, dincolo este batjocorit şi condamnat. Dar ăia-s proşti…

                                                                             Channel 4

Channel 4. Şi înainte de ei, au fost francezii de la TV Canal Plus, şi-au mai fost nişte francezi şi vor mai fi şi alţii… nemţi, ruşi, până şi bulgarii ar fi îndreptăţiţi să o facă. Râdem de ei că au cel mai mic salariu din UE, dar nu ne uităm la puterea lor de cumpărare! Noi avem TVA de 24%, ei au de 20%, cota unică este de 16% în , dar cu 6 procente mai puţin la vecinii de la sud de Dunăre. La doi paşi de noi, la Ruse, nu vezi o groapă, iar oamenii nu ţipă pe stradă… Dar asta este altă discuţie. Revenind, mă uit la datele de care dispunem: avem, pe de o parte, conflictul etnic şi social, asocierea românilor cu ţiganii cerşetori, cu hoţii de buzunare şamd. Tot aici, se duc campanii de înlăturare a românilor, de trimitere înapoi la obârşii. De cealaltă parte, avem indignarea din ţară, egoul rănit, un sentiment de patriotism trezit brusc la viaţă şi o dragoste de neam nemărginită. Şi tot în ţară, avem un MAE în linie cu matricea poporului, cu o atitudine de moară stricată.

Ce fac Externele noastre, în astfel de situaţii? Emit comunicate în care “solicită ferm şi irevocabil scuze” din partea unora sau altora care ne-au jignit ţara şi poporul. De altfel, un lucru bun să îţi aperi “sărăcia şi nevoile şi neamul”… Doar că, în ordinea priorităţilor, să emită pretenţii de genul ăstora este ultimul lucru pe care statul trebuie să îl facă, acesta fiind un pârlit de gest oficial, diplomatic, la care se recurge în altfel de situaţii. Gest care, de altfel, nu poate fi luat în serios de statele implicate, atâta timp cât nu se rezolvă cauza, iar problema rămâne una de fond. Cum ar putea comunitatea internaţională să ne acorde atenţie (nouă?) şi, mai mult, câştig de cauză într-o astfel de situaţie, când suntem ultima găină din Uniune? Şi mândră, pe deasupra.

Problema e veche, la fel şi abordarea. Ori dacă problema e veche, iar abordarea rămâne aceeaşi, făcând un silogism, a greşi e omeneşte, dar a persista în eroare e deja diabolic. Unde greşim? În tot. Concret? În primul rând, nu înţelegem că nu are nimeni nimic cu noi. Singuri ne sabotăm şi ne furăm căciula unii altora. E drept, are valori. Multe. Foarte multe. Prea multe care au rămas în ţară şi suficient de multe care au fost valorificate afară şi care ne spală, încă, păcatele pe acolo şi care contribuie la indulgenţa şi dâra de speranţă cu care se raportează ceilalţi la noi şi ne întind câte o mână, din când în când. La fel de drept este, însă, că mizeria de aici e ascunsă sub preş în fel şi chip, dar iese la iveală în varii ocazii, de genul o vizită a FMI, un scandal politic, o descindere DNA şi tot aşa. Şi, fie că ne convine sau nu şi chiar dacă nu vrem să recunoaştem, afară ne comportăm urât. Deplorabil. Ieşit din context. De ce? Pentru că aşa ne purtăm aici, la noi şi ni se pare normal, iar noi ne simţim ca acasă oriunde ne ducem, că doar suntem “sociabili, prietenoşi şi ospitalieri”, aşa că avem pretenţia să ne înţeleagă şi ceilalţi.

O problemă de mental colectiv nu poate fi rezolvată cu una, cu două… nici cu trei. Dar se poate corecta în timp. Iar pentru asta este nevoie de campanii naţionale, de educaţie, de ore speciale la şcoală în care ar trebui să li se spună celor mici cât de importantă este eticheta, felul în care te prezinţi şi acţionezi în societate. Şi tot celor mici ar trebui să li se expună şi opusul: cum NU ar trebui să se comporte şi de ce. Şi cum vor fi taxaţi dacă nu vor avea un comportament adecvat. Această problemă a noastră, de comportament se poate rezolva, cu siguranţă, prin voinţă, lege (aplicarea ei şi sancţionarea nerespectării) şi educaţie.

Până nu înţelegem gravitatea acestor comportamente deviante pe care unii dintre noi le manifestă dincolo de graniţe, încât aproape că am speriat vestul, nu vom putea lua atitudine. Ori recunoaşterea şi acceptarea sunt primii paşi într-un astfel de demers. Nu putem sta cu mâinile în sân, aşteptând scuze de la cei care ne ironizează. Oamenii ăia chiar sunt disperaţi de lipsa noastră de atitudine, ca stat şi ca societate… pasivă. Asta nu înţelegem noi. Aşteptăm scuze de la nişte oameni care sunt cu 100 de ani înaintea noastră şi cu 10 clase peste, fără ca măcar să mişcăm şi noi un deget în acest sens. Sunt români care muncesc afară şi aduc plusvaloare statelor respective. Oameni disperaţi care nu au primit aici niciun ajutor din partea statului român, dar care, în cele din urmă, au scos-o la capăt acolo. Sunt alţii la studii, care îşi văd de treaba lor. Să ne gândim cât au ei de suferit din cauza stigmatului social cu care se aleg… Pentru cei care ne fac mândri acolo trebuie să ne mobilizăm. Ne place când Charlie zice de bine în documentarele lui…

Este inadmisibil ca instituţiile statului… Poliţie, Justiţie, Ministerul de Externe să nu demareze măcar o campanie de conştientizare în acest sens. Mi-e greu să cred că toţi specialiştii în comunicare, pe care îi inviăm şi noi, de altfel, prin emisiuni, nu s-au mobilizat câtuşi de puţin în acest sens. Cine să vină să ne arunce gunoiul din ogradă? Că dacă vin tot străinii, parcă ne trezim brusc din lâncezeală şi ne simţim lezaţi. Se cheltuiesc bani cu nemiluita pe tot felul de campanii demarate afară. Dar ce folos că încerci să le schimbi celorlalţi modul de raportare la noi, dacă noi înşine nu avem identitate, tocmai pentru că nu ştim încă cine suntem, ce vrem şi cum ar trebui să ne perceapă ceilalţi. Cel puţin, dacă nu avem un brand de ţară, să avem măcar un respect de sine şi câteva rezerve. Până şi străinii care vin la noi au un oarecare comportament umil, firesc de altfel, căci vorba aceea, sunt musafiri, ori când eşti în casa altuia, respecţi regulile altuia. Noi, în schimb, ne însuşim tot, pe unde ne ducem. Ni se pare că ni se cuvinte şi călcăm în picioare stima de sine a celorlalţi. Şi voi, ăştia, de la Channel 4, nu mai râdeţi, bă, de noi! Aşa suntem noi, atipici, ce dracu!

sursa foto: aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Absolventă a facultăţii de Comunicare şi Relaţii publice (SNSPA) şi a Facultăţii de Ştiinţe Politice (UCDC), a terminat un Master (neinspirat) în Resurse Umane (ASE) este editor de ştiri şi realizator TV. Îi plac romanele victoriene şi marea, iarna.

Număr articole publicate : 18