Mizantropul optimist. G. Călinescu şi (de)stalinizarea României de George Neagoe

Vineri, 6 noiembrie, de la ora 17.30, la Libraria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti (B-dul Magheru nr. 6-8), va avea loc dezbaterea publică pe marginea volumului recent apărut în colecţia „Critică şi Istorie literară” a Editurii Cartea Românească, Mizantropul optimist. G. şi (de)stalinizarea României de .

Vor participa, alături de autor: , şi Oana Purice.

Proiect editorial co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Afis_Mizantropul_optimist_web 

Un critic literar îi adresează, în 1943, un memoriu Mareşalului Antonescu, solicitîndu-i ca Editura Fundaţiilor Regale să-şi respecte obligaţiile contractuale cu privire la tipărirea şi difuzarea Istoriei literaturii române de la origini pînă în prezent (1941). Acel document l-a transformat pe G. într-un „antifascist” după 23 August 1944. Cel puţin aşa l-au considerat membrii Par-tidului Comunist din România, care, printre altele, după arestarea lui Ion Antonescu, au acaparat discuţia despre „democraţie”.

Numit director al ziarului Naţiunea (autodeclarat „independent”), „divinul critic” a făcut confuzii între real şi imaginar, punîndu-l pe pe acelaşi plan cu Popa Tanda, personajul lui Ioan Slavici. Pentru asemenea comentarii, liberalii şi ţărăniştii l-au considerat „spaniol”, strecurînd totodată numeroase aluzii la insanitatea mintală a „pacientului” politic G. Călinescu. În 1946 şi 1947, ilustrul cărturar nu a fost contestat, ci denigrat pentru că a respectat, uneori cu stricteţe, normativele Partidului Naţional Popular, o sucursală a intelighenţiei procomuniste. Petre Constantinescu-Iaşi, Gh. Vlădescu-Răcoasa şi Mihail I. Dragomirescu au fost desemnaţi de P.C.R. să pună la cale această diversiune. Cînd P.N.P. s-a „autodizolvat”, lui G. Călinescu şi colegilor lui li s-a permis să recunoască faptul că şi-au făcut datoria. Şi, ca răsplată după dispariţia P.N.P. şi a oficiosului Naţiunea, G. Călinescu s-a trezit că i se negase tacit dreptul de semnătură.

În Mizantropul optimist. G. Călinescu şi (de)stalinizarea României, reconstituie, în mare măsură, traseul pe care cel mai important critic literar român a ajuns să facă parte din organizaţiile de masă patronate de P.C.R. Întîi simpatizant al Uniunii Patrioţilor (1944-1945), ficţiune planificată de Ştefan Foriş, ulterior figură marcantă a Partidului Naţional Popular (1946-1949), G. Călinescu s-a arătat tot atît de impresionist în politică pe cît s-a dovedit a fi în exegeză.

George Neagoe s-a născut la 19 august 1986, în Drăgăşani, Vâlcea. Din 2008 este asistent de cercetare la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescuˮ, Academia Română. Doctor în filologie cu teza Asul de pică: Ştefan Aug. Doinaş, sub îndrumarea profesorului Nicolae Manolescu (2013). Publicată în acelaşi an la Editura Cartea Românească, monografia a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. Între 2010 şi 2014 a condus seminare de istoria literaturii române la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Contribuie cu recenzii, cronici şi studii de specialitate în revistele Cultura, Apostrof, Transilvania, Limbă şi literatură.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.