„Marea nesfârşită” de Rick Yancey

marea-nesfarsita-tiparMarea nesfârşită, cea de-a doua parte a trilogiei lui , e o lectură care nu se parcurge decât cu sufletul la gură; ca un meci de şah unde tensiunea dintre cei doi jucători zbârnâie în permanenţă şi e gata să explodeze în orice moment.

Al Cincilea Val al invaziei extraterestre care a lovit Pământul face ravagii printre puţinii oameni rămaşi în viaţă: „nu Ceilalţi au inventat moartea; ei doar au perfecţionat-o“.

Un hotel părăsit, ros de şobolani şi de frigul unei ierni aprige, nu poate fi o ascunzătoare bună pentru grupul de tineri supravieţuitori care au reuşit să rămână împreună. Cineva trebuie să rişte plecând în căutarea unui loc sigur, chiar dacă asta ar însemna să nu-şi mai vadă prietenii niciodată. Pericolele care îi pândesc aici sunt multe şi imprevizibile. Cine s-ar gândi că o fetiţă de 5 ani salvată de la îngheţ ar putea pune în primejdie viaţa tuturor?

 

…… fragment ……

Am pășit în hol, minunata noastră lume nouă în micro­cosmos. Sticlă fărâmițată. Tot felul de gunoaie adunate prin colțuri, cum ar fi frunze uscate suflate acolo de vânt. Gândaci morți căzuți pe spate, cu picioarele curbate. Ger aprig. Atâta liniște încât sunetul propriei respirații e singu­rul lucru care se poate auzi. După dispariția Murmurului, a rămas doar Tăcerea.

Nici urmă de Ben. Undeva între etajul doi și scări proba­bil că i s-a întâmplat ceva, și nu a fost ceva de bine. M-am îndreptat spre ușa care dădea către scări, ținându-mi în frâu instinctul de a alerga înapoi la Sam înainte să dispară și el la fel ca Ben, Dumbo, Poundcake și Teacup, la fel ca 99,9% din populația Pământului.

Gunoaiele trosneau sub bocanc. Aerul rece îmi ardea fața și mâinile. Țineam mâinile încleștate pe armă clipind des din cauza luminii slabe a stelelor, care mi se părea extrem de puternică după bezna din lift.

„Încet. Încet. Fără greșeli.“

Ușa dinspre scări. Am stat vreo treizeci de secunde cu urechea lipită de ea, cu mâna pe clanța de metal, dar nu mi-am auzit decât bătăile inimii. Foarte încet, am apăsat clanța și am crăpat ușa foarte puțin, doar atât cât să pot arunca o privire. Întuneric absolut. Liniște absolută.

„Fir-ar să fie, Parish. Unde dracu’ ești?“

Nu aveam altă soluție decât să urc. M-am strecurat în casa scării. Pe furiș: ușa s-a trântit în urma mea. M-am cufundat în întuneric, dar de data asta eram hotărâtă să-l țin în afară, acolo unde trebuia să fie, nu în mine.

În aerul stătut plutea mirosul morții. Vreun șobolan, mi-am zis. Sau vreun raton, sau alt animal din pădure care a rămas blocat aici. Am călcat cu bocancul pe ceva moale. Niște oscioare au trosnit. Mi-am curățat bocan­cul de resturile scârboase de marginea unei trepte; nu voiam să alunec, să mă dau de-a dura până jos, să-mi rup gâtul, să zac neajutorată până când mă găsea cel care bântuia pe acolo și-mi trăgea un glonț în cap. N-ar fi fost prea bine.

Am ajuns la jumătatea scărilor, „încă puțin, respiră adânc, aproape ai ajuns“, când s-a auzit o împușcătură, urmată de încă una, și-apoi de a treia, apoi o rafală, de parcă cel care trăgea își golea încărcătorul. Am coborât rapid scările, m-am năpustit pe ușă și am alergat pe hol spre camera căreia acum îi lipsea ușa, camera în care îl lăsasem pe fratele meu mai mic, dar m-am împiedicat de ceva, ceva moale pe care nu-l zărisem în goana mea nebu­nă după Sam, și-am zburat prin aer, aterizând pe mocheta subțire, m-am ridicat rapid, m-am uitat în urmăși l-am văzut pe Ben Parish zăcând inert, cu brațele desfăcute, cu

o pată neagrăși umedă de sânge pe hanorocul lui ridicol și apoi Sam a țipat și mi-am zis „nu e prea târziu, nu e prea târziu“ și „acum vin nemernicule, acum vin“ și în cameră s-a ivit o umbră înaltă deasupra siluetei micuțe ale cărei degețele apăsau neputincioase pe trăgaciul armei rămase fără gloanțe.

Am tras. Umbra s-a întors spre mine, apoi s-a aplecat în față, căzând la picioarele mele.

Mi-am proptit piciorul pe gâtul lui și apoi i-am sprijinit țeava puștii de ceafă.

— Scuze, am icnit – rămăsesem fără aer. Dar ai greșit camera.

—–

„Cadenţat în ritmul bătăilor de inimă, o proză lirică şi nişte răsturnări de situaţie halucinante…“ The New York Times Book Review
– Publicată în septembrie 2015
– Traducere din limba engleză de
– hardcover, 384 p, 140×205
– ISBN 978-606-93962-0-9
– Bestseller, Recomandată
– Autor: Rick Yancey
– Domenii: Ficţiune, Science-fiction, Young Art
– Tematici: Al cincilea val, distopie, ecranizare, post-apocaliptic, science-fiction

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.