Lansarea volumului #kazim (contemporani cu primăvara arabă), de Andrei Zbîrnea

Agenția Culturală AdLittera, Editura și Clubul Bazaar vă invită marți, 28 octombrie, la un eveniment literar de excepție: lansarea volumului de poezie # (contemporani cu primăvara arabă), semnat de . Evenimentul va avea loc începând cu ora 19, în Club Bazaar, din Strada Covaci, nr. 10, București (www.thebazaar.ro).

Vor vorbi despre volum: scriitoarea Ioana Nicolaie, și , jurnaliste. Moderatorul evenimentului va fi criticul literar și scriitorul .

 

Despre volumul # (contemporani cu primăvara arabă):

„Una din temele obsesive ale lui este continua destructurare interioară, pulverizarea în internet, în rețele de socializare, în jocuri pe computer. ásha și kazim, cele două personaje care vertebrează volumul, sunt eroii unei lumi pixelate, inconsistente, în care nu mai există o singură realitate, ci mai multe, intricate în marele corp al iluziei. Într-una totul e impregnat de cețurile lui Antonioni, în alta poți ghici tânjirea după miracol din Călăuza lui Tarkovski, în alta sunt fluxurile de știri ale lumii actuale, în alta demonstrațiile din Piața Taksim comunică subteran cu atentatele lui Breivik. Andrei Zbîrnea scrie despre convulsiile din real life, precum si despre acelea din second life, decupând cu precizie cuvinte și texturi, scoțând fluturi din scalpuri și performând fără efort pe trapezele culturii înalte.” (Ioana Nicolaie)

Poeziile lui Andrei Zbîrnea sunt un portal care duce într-o lume a atacurilor de panică, a șocurilor anafilactice sufletești și, până la urmă, a celei mai pure frici. Dihaniile care ne pasc dintre rânduri suntem chiar noi, cei care ne punem piedici singuri, cei care ne aflăm „la un bemol distanță de pierderea lucidității“. Cele două personaje, Ásha și Kazim, puternic ancorate în timpul aproape prezent, frământat, al unor războaie, al unor lupte de stradă, sunt două pretexte care îi permit poetului să fie el însuși în interiorul poveștilor despre ceilalți. Imaginile poetice se construiesc prin asocieri brutale, proaspete, aerul aproape miroase a praf de pușcă și a dragoste, a focuri de armă într-un câmp de maci. Dincolo de versuri, Andrei rămâne un soi de terorist poetic, sentimental, care împarte temător cadavre de hârtie în stânga și în dreapta, pe fundalul unei muzici venite din alte lumi.” (Lavinia Bălulescu)

Mai mult despre volum puteți citi aici: http://www.hergbenet.ro/carte/kazim-contemporani-cu-primavara-araba-andrei-zbirnea

Afis-lansare-Kazim

 

azDespre autor: Andrei Zbîrnea (n.1986) este absolvent al Masterului de Probaţiune din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială (Universitatea din Bucureşti). Este redactor-şef al revistei culturale SemneBune.ro şi manager de proiect al concursului de debut literar Incubatorul de Condeie (IDC). Publică în 2011 volumul de poeme Rock în Praga, la Editura . Poeziile sale au apărut în revistele literare Zona Nouă, Tiuk!, Conta, Zona Literară, Tribuna şi Timpul.

Partenerii evenimentului: SemneBune, Sport Total FM, Bookaholic, Agenția de Carte, Societate și Cultură, Unde să-mi beau cafeaua?!, FDL, Radio Vocativ, EgoPHobia, Tiuk!, Revista de Suspans.

Pagina de facebook a evenimentului o găsiți aici.

 

 

 

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2996