Lansarea volumului Bosnia. Partaj, de Miruna Vlada, la Cărtureşti Verona

Afis-Bosnia-Partaj-2 (1)

Joi, 18 septembrie, la ora 19.00, la Librăria Cărtureşti Verona (ceainărie), va avea loc o întîlnire cu Miruna Vlada, cu prilejul lansării noului său volum de poezie, Bosnia. Partaj, apărut de curînd la Cartea Românească, şi în ediţie digitală.

 Invitaţi: Luminiţa Corneanu,  Alina Purcaru, Cosmin Ciotloş.

Moderator: Felix Nicolau

Poeme în lectura autoarei

 „Observ în ultima vreme o tendinţă a tinerilor poeţi români de a ieşi din sine şi de a-şi îndrepta atenţia spre ce se întîmplă în jurul lor. Nici unul însă, pînă acum, nu a reuşit să scrie o poezie a realului de valoarea celei din Bosnia. Partaj al Mirunei Vlada, un volum ce are precizia unui reportaj social şi fineţea percepţiei pe care numai poezia adevărată o poate conţine. Între tragedia individuală şi cea colectivă, între sfîşierea unei ţări de după un război şi devastarea sufletească de după despărţirea unui cuplu, între istoria reală şi senzaţiile subiective, între vocile numeroaselor femei bosniace cărora autoarea le deleagă vocea pentru a spune povestea ţării lor şi vocea femeii care-şi analizează propria dramă, cumva, misterios, se întreţese o poezie puternică, densă, care o confirmă pe Miruna Vlada ca pe una dintre poetele de primă linie ale generaţiei sale.” (Luminiţa Corneanu)

 „Auden observa undeva că există antifascişti dedicaţi care-şi conduc viaţa erotică de parcă ar invada Polonia. În Bosnia. Partaj, Miruna Vlada procedează oarecum convers anti-fascistului lui Auden – scrie, adică, despre lumea atroce din Bosnia pasionale poeme de dragoste. Poezia ei e o Bosnie devastată & splendidă, după cum Bosnia ei e un poem devastat & splendid. Dincolo de asta, important mi se pare că, printr-o astfel de înţelegere a poeziei ca empatie pentru marginalii distruşi de Istorie, Miruna Vlada reabilitează, în sfîrşit, la noi conceptul de poezie politică. Cea mai bună carte a ei, fără dubiu.” (Radu Vancu)

Miruna Vlada s-a născut pe 17 august 1986 la Bucureşti. Formată la Cenaclul Euridice, coordonat de Marin Mincu, a debutat în 2004 cu volumul Poemextrauterine la Editura Paralela 45, cu o prezentare de Angela Marinescu şi prefaţă de Octavian Soviany. Cartea a primit cîteva premii naţionale pentru debut în poezie. În 2007 a publicat la volumul de versuri Pauza dintre vene, însoţit de un CD în lectura autoarei.

A organizat numeroase evenimente culturale, a moderat lecturi de poezie, lansări de carte în spaţii neconvenţionale, dezbateri despre poezie, experimente inter-art. Selecţii din poezia ei au fost traduse în engleză, franceză, spaniolă, sîrbă, germană, italiană şi polonă. A fost invitată la lecturi publice internaţionale în Austria, Marea Britanie, Belgia, Polonia şi Germania. Este prezentă într-o serie de antologii, alături de cei mai buni poeţi ai anilor 2000. A studiat ştiinţele politice la SNSPA Bucureşti, iar din 2013 este doctor în relaţii internaţionale cu o cercetare despre europenizarea Bosniei-Herţegovina.

 Poze, videoclipuri şi confesiuni ale autoarei despre carte pot fi găsite pe Facebook: #bosniapartaj, #mirunavlada

Lasă un semn

Comentariu

Donează 20% de SemneBune

Dacă reprezinți o entitate juridică, te rugăm să descarcarci, completezi și semnezi Contractul prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Direcționarea a 20% din impozit este deductibilă pentru că suntem în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 4.983 de abonați.

Autor articol: Andrei Zbîrnea

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010.