Interviu cu scriitorul Iulian Tănase

„Cred că poeții, atunci cînd scriu sub imperiul celor mai autentice stări poetice, se conectează la un imaginar la care oricine, aflat într-o stare similară, ar avea acces.”

 

Pe Iulian Tănase ȋl cunoaștem ca scriitor, jurnalist și om de radio. A publicat numeroase volume de . Textele lui au apărut în reviste şi antologii din țară și din străinătate. A susținut cursuri și lecturi publice. A prezentat lucrări atȃt ȋn Europa, cȃt și ȋn Asia. Cu un asemenea portofoliu, Iulian Tănase este o voce răsunătoare ȋn literatura de azi și de mȃine. Pentru că a fost foarte amabil și mi-a răspuns la ȋntrebări, s-a născut acest interviu.Iulian-Tanase

Semne Bune: Ce te-a inspirat prima dată să scrii?

Iulian Tănase: Prima stare poetică adevărată pe care am avut-o a fost pe la 16 ani. Mai scrisesem poezii prin gimnaziu, dar o făcusem în bătaie de joc, mai mult ca să îi dovedesc surorii mele, Simona, care era la liceu și cîștigase niște concursuri de , că și eu pot să scriu. Sora mea s-a lăsat repede de scris , în timp ce eu m-am urnit mai greu. Însă, pe la 16 ani, cum ziceam, am avut o stare, n-aș ști să o definesc prea clar sau, mă rog, nu vreau să îmi bat capul cu asta, care m-a împins să scriu o . Era iarnă, ningea, priveam pe fereastră și mi se părea că fiecare fulg de nea e o ființă plumburie aruncată în lume. Asta se întîmpla în Bacău, în orașul lui Bacovia, așadar.

SB: Un mic exercițiu de imaginație. Ai spus la un moment dat pe blogul tău că poezia există ȋncă ȋnainte de apariția poeților. Oare poemele tale au luat ființă ȋnaintea ta?

IT: Da, am făcut imprudența să spun pe blogul meu că poezia există dinainte de apariția poeților. Cred că poezia ar fi existat, probabil într-o altă formă, și dacă n-ar fi existat poeți care să o transcrie. În facultate, la Filosofie, un profesor a pus o dată întrebarea asta: ce-a existat mai întîi, dragostea sau îndrăgostiții? Dragostea era răspunsul (bine, dragostea este răspunsul la multe alte întrebări). Așa cum apariția omului e un eveniment de dată recentă în istoria Universului, la fel aș zice că și poeții sînt un eveniment recent în istoria Poeziei. Sigur, nu pot face o demonstrație logică în acest sens, nici nu am la sertar o colecție de dovezi care să susțină această senzație, după cum n-aș putea spune că poemele mele ar fi fost neapărat necesar să existe. S-a întîmplat să le scriu eu, dar la fel de bine s-ar fi putut să nu fie scrie deloc sau să le fi scris altcineva, poate chiar mai bine. Cred că poeții, atunci cînd scriu sub imperiul celor mai autentice stări poetice, se conectează la un imaginar la care oricine, aflat într-o stare similară, ar avea acces.

SB: Ai fost „antrenor de scris” la Artskul. Ce ȋi sfătuiești pe tinerii debutanți? Este lumea literară o lume dură?

IT: Lumea literară nu e nici mai bună, nici mai rea decît lumea însăși. Probabil că orgoliile sînt mai mari în lumea literară decît în lumea instalatorilor sanitari, dar în nici un caz mai mici decît în lumea filozofilor, de pildă. La Artskul am dus la bun sfîrșit trei serii de cursanți, vreo patruzeci de persoane, în total, și, în general, am insistat să scrie, măcar pentru început, cît mai simplu, fiindcă simplitatea și claritatea sînt arme importante pe teritoriul scrisului. Apoi, le-am mai vorbit despre atenție și mirare, pe care trebuie să și le cultive, despre importanța jocului, despre bucuria de a scrie. În fond, nimeni nu ne obligă să scriem, facem asta pentru că ne place și ne produce bucurie, ca să nu mai spun că unii pur și simplu nu pot trăi fără scris, cum sînt eu și atîția alții.

SB: Ȋntr-un posibil decalog al scriitorului, care ar fi cea mai importantă poruncă?

IT: Nu am un asemenea decalog și nici nu mă preocupă chestiunea, prefer să reproduc aici ce spune Stephen King în „Misterul regelui. Despre scris“: „Dacă vrei să scrii trebuie să faci două lucruri: să scrii și să citești“. Scriind și citind, ajungi să înveți de la tine însuți/însăți mai mult decît de la orice profesor sau antrenor de scris.

SB: Dacă te-ai putea ȋntȃlni cu Iulian Tănase aflat la ȋnceputul carierei de scriitor, ce i-ai spune?

IT: Cred că l-aș invita la cursul meu de scris, dar, orgolios cum știu că era, probabil că m-ar fi refuzat. Așa că i-aș da să citească niște cărți și niște autori. iulian-tanase (1)

SB: Ȋn cărțile tale există numeroase aluzii și referințe cu iz filosofic, ceea ce se leagă, de altfel, de faptul că ai absolvit Facultatea de Filosofie ȋn cadrul Universității București. Care sunt filosofii tăi preferați și cum ți-au influențat poemele?

IT: Eu aveam aluzii de genul ăsta și înainte de a intra la Facultatea Filosofie, pe care am făcut-o, de altfel, destul de tîrziu, între 34 și 37 de ani. Însă facultatea mi-a folosit, ce-i drept. N-aș fi putut scrie niciodată romanul „Oase migratoare“, de exemplu, sau lucrarea „Demonadologia“, publicată în volumul „Cucamonga“ și care e o rescriere a „Monadologiei“ lui Lebniz, dacă nu m-aș fi scăldat mai întîi în apele filozofiei. O listă de filozofi preferați ar fi destul de lungă, dar, mă rog, o să înșir cîțiva: Heraclit, Pitagora, Anaximandru, Socrate, Platon (mai puțin cel din „Republica“ și „Legile“), dar și Berkeley, Kant, Nietzsche, Wittgenstein, Russell, Frege, Popper, Austin, Kuhn, Nagel. Asta, așa, în mare. Mi-au mai plăcut și alții. Filozofiei rareori îi dau voie să îmi invadeze poemele, însă, uneori, chiar am nevoie de ea, cum se întîmplă acum, de exemplu, cînd lucrez la o carte, „Teoria tăcerii“, unde am folosit tot felul de teorii ale limbajului, pe care am încercat să i le aplic tăcerii.

SB: Ai avut prilejul să călătorești ȋn Hong Kong și ȋn China. Cum ai descrie experiențele de acolo? A fost ceva care te-a impresionat/șocat ȋn mod special ȋn ceea ce privește cultura asiatică? Care sunt principalele diferențe ȋntre felul cum se desfășoară o lectură publică ȋn Romȃnia și ȋn China?

IT: Multă vreme m-am întrebat pentru ce am mers, de fapt, în Hong Kong și China, unde am petrecut cinci săptămîni, în toamna lui 2008. Bine, știam pentru ce am fost acolo, însă nu motivele formale și exterioare mă interesau pe mine. Apoi, cînd am început, în vara lui 2010, să lucrez la romanul „Oase migratoare“, am înțeles și adevăratul motiv. Experiența asiatică am descris-o în carte, n-aș mai insista acum. În China am citit în fața cîtorva sute de oameni entuziaști, care au izbucnit în urale și aplauze atunci cînd, la final, am rostit, în mandarină, cuvîntul magic „Xiexie“ (se pronunță „șieșie“, aproximativ), care înseamnă mulțumesc. În România, publicul este mult mai puțin numeros, e drept însă că și China e ceva mai mare decît România.

SB: Care este volumul tău de suflet (asta dacă există unul)?

IT: Nu există. În toate sînt eu, mai mult sau mai puțin.

SB: Ȋn 2011 ai publicat „Oase migratoare” la editura , o poveste inedită despre aventura a trei oase de vită care se reȋncarnează ȋn personaje ciudate, avȃnd o existență fabuloasă. Cum s-a născut ideea pentru această carte? Te tentează să mai scrii și alte volume de proză?

IT: Deja am vorbit puțin despre „Oase migratoare“. Povestea a plecat de la trei oase de vită în carne și oase, pe care, vreme de vreo doi ani, le tot fotografiasem în fel și chip, mai ales în chip. Se adunaseră vreo cîteva sute de fotografii și, la un moment dat, mi-am pus problema să scriu niște scurte legende pentru vreo cîteva dintre ele. Apoi, în 2010, pe aeroportul din Frankfurt, în drum spre Ljubljana, unde mergeam la un festival de poezie, mi-a venit ideea. M-am pus pe scris imediat, încă din aeroport. Cînd am ajuns în Ljubljana, m-am așezat la o masă, pe terasa hotelului unde abia mă cazasem, și am continuat să scriu. Toți dădeau fuga să vadă orașul, eu am rămas locului. Intrasem într-o stare și nu voiam să o pierd. Am scris în fiecare zi din cele șapte, parcă, petrecute în Slovenia, apoi, revenit în țară, am continuat să scriu timp de șapte luni. În perioada asta, au fost puține zile cînd nu am scris. Da, voi mai scrie și alte cărți de proză. Una dintre ele, „Melciclopedia“, e deja scrisă, de fapt, conține o sută de povestiri cu și despre melci, doar că încă nu mi-am pus problema să o public.

SB: Crezi ȋn reȋncarnare?

Da, mulțumesc de întrebare.

SB: Ai o slăbiciune (puternică) pentru jocurile de cuvinte: „sofistricat” „focmantism” „iubitafizică” „demonezeu” sunt doar cȃteva exemple. Ți-ar plăcea să existe un dicționar al cuvintelor inventate?

 IT: Să știi că m-am gîndit la un moment dat să strîng laolaltă toate cuvintele pe care le-am inventat, dar mă tem că sînt prea leneș pentru a face asta. Cele mai multe sînt, probabil, împrăștiate prin cele cîteva mii de articole pe care le-am publicat, vreme de treisprezece ani, în „Academia Cațavencu“. Dacă m-am jucat și încă mă joc cu cuvintele, e pentru că scrisul, pentru mine, înseamnă bucurie. Pe de altă parte, dicționare neortodoxe de genul ăsta există. „Micul dicționar suprarealist“, scris de Breton, Eluard, Péret, Picabia și alții, conține tot felul de definiții amuzante ale unor cuvinte, altfel, nevinovate: „Eternitate: Eternitatea începe și se termină în pat“ (Eluard); „Dușman: Toți dușmanii noștri sînt muritori“ (Valéry); „Artă: Arta este un produs farmaceutic pentru imbecili“ (Picabia); „Masturbare: Mîna în serviciul imaginației“ (Mimi Benoit), și multe altele. manualul-imblinzitorului-de-cafele_1_fullsize

SB: Am observat o particularitate interesantă a scriiturii tale, ȋn ceea ce privește folosirea diacriticelor. De ce preferința pentru „ȋ”  ȋn loc de „ȃ”?

IT: Pentru că prietenul meu Dan Stanciu m-a convins, acum mai bine de zece ani, că majoritatea cuvintelor sînt mai frumoase dacă le scrii cu î în loc de â.

SB: Cel mai recent volum al tău, „Manualul ȋmblînzitorului de cafele” a ieșit din cuptorul editurii și ȋi ȋmbie pe cititori să-i descopere aroma. Ȋn cȃte feluri se poate ȋmblȃnzi o cafea?

IT: Îmblînzirea are tot atîtea chipuri cîte are dragostea. Deci, probabil, o infinitate.

SB: Ce planuri scriitoricești ai pentru 2014?

IT: Lucrez, cum ziceam, la o carte despre tăcere, însă „lucrez“ e doar un fel de a spune că, de fapt, aș vrea să mai pot lucra la această carte. Fac tot felul de alte lucruri, care mă cam țin departe de masa de scris. Pe de altă parte, am ajuns destul de relaxat în privința asta, uneori trec și cîteva luni bune fără să scriu nimic, iar asta nu mă panichează deloc. Am acasă două poeme vii, Adora și Sacha, copiii mei, la care lucrez zilnic, și asta îmi aduce o mare bucurie. Oamenii sînt mai importanți decît cărțile.

 Interviu realizat de Teodora Gheorghe.

Surse fotografii: reportervirtual.ro; artskul.ro; elefant.ro

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Colaborator SB

Absolventă a Masteratului de Traducere a Textului Literar Contemporan din cadrul Universității București. Premiată IDC, secțiunea Poezie (2012), scrie cronici de teatru, recenzii de carte, povestiri și poeme publicate ȋn diferite reviste. Pasionată de desen și spiritualitate.

Număr articole publicate : 44