Citind cartea lui Iulian Tănase, Manualul îmblînzitorului de Cafele (Editura Herg Benet, 2013), mi-am dat seama cât de necesar este să citești pur și simplu de plăcere, de dragul cuvintelor, de preferință într-un loc cald, cu o cafea alături. Și am mai înțeles că una din problemele literaturii române e că cei mai mulți autori se iau prea în serios și uită să se mai și joace din când în când. Scriitorii abordează subiecte grele, visează la capodopere, nu-și permit un gram de spirit ludic și, din experiența mea de cititor, pot spune că o carte fără puțin umor este incompletă.
În plus, prea puțini experimentează, prea puțini se încumetă să abordeze subiecte așa-zise frivole, dar care pot fi transformate în mici bijuterii dacă sunt mânuite cum trebuie. Nu zic că seriozitatea este mereu ceva rău, din contră, este normal și necesar să fie tratate subiecte grave, apăsătoare, dar niciodată n-a stricat să existe și cărți pe care să le citești cu drag, care să te uimească prin jocuri de cuvinte, povești amuzante sau asocieri surpriză, cărți care să îl bucure pe copilul din tine.
Iulian Tănase a fost mereu un autor căruia i-a plăcut să se joace și care nu s-a dat în lături din a experimenta. Jocul lui este plin de farmec si totuși își ia cuvintele în serios. Aici este capcana, proba de foc, linia care desparte o carte ludică bună de una naivă și slabă, în felul în care te raportezi la subiect, la lumea pe care o inventezi sau o rescrii, la felul în care îți ordonezi ideile. În cea mai nouă carte a sa, Manualul Îmblînzitorului de Cafele, Iulian Tănase inventează un personaj omonim care ne introduce într-o lume alternativă, unde ibricul fierbe timp, unde obiectele se reinventează, primind noi sensuri și unde cafelele sunt ordonate (şi) în funcție de stări, fiindcă uneori au mofturi.
Cartea, subintitulată poem turcesc, este destul de scurtă, dar îndeajuns de lungă cât să te însoțească în timp ce bei o cafea lungă, obligatoriu făcută la ibric. Un mare poem, cu inserții de proză, cartea povestește, într-un mod inedit, aventura facerii unei cafele bune, totul sub forma unei aventuri în mai multe acte, desfășurată în bucătăria Îmblânzitorului sau pe ceașca acestuia, pe care, atunci când toarnă cafea în ea, se desfășoară o poveste în imagini. În carte întâlnim câteva personaje haioase, aflăm noi definiții ale lumii, ca la sfârșit să fim puși în fața unor planșe care prezintă, cu imagini, diverse feluri de cafele. Nu m-am putut decide care îmi place cel mai mult, fiindcă toate au ceva special.
Manualul îmblînzitorului de Cafele este acel gen special de carte pe care o poți reciti de nenumărate ori, mereu este proaspătă, precum o cafea abia făcută, și nu există riscul de a te arde când îi sorbi cuvintele, ba mai mult, poți foarte bine să râzi cu poftă, să te lași purtat într-o lume alternativă unde cuvintele, lucrurile se preschimbă în fața ta spre a te introduce într-o fantezie deosebită:
Căldura e amanta lui Jean Foc.
„Unde mi-oi fi pus focul?“, se întreabă,
la modul torid, Îmblînzitorul.
Pleoapa stângă îi răspunde obraznic: ”Vezi între
pietrele alea de la rinichi.”
Obrăznicia s-a născut la sat.
Satul e un oraș sofisticat.
Sofisticatul este un sofist îmbălsămat. I se mai
spune și Sofistricatul.
Cato arata ca un tigru de dimensiuni strigătoa-
re la cerc.
Cercul nu există în afara lui.„Cum o fi vremea afară?“, se întreabă, la modul
concis, Îmblînzitorul.
În dormitor e un cer senin.
Seninul este nepotul literei (umbrela).
Ciupercă?
Totul e mai puțin decât nimic.
Ca iubitor de cafea, cartea lui Iulian Tănase m-a făcut să privesc cu și mai multă simpatie o ceașcă plină cu acest lichid magic, ca cititor mi-a făcut o bucurie livrescă, iar ca om (mai) mare, m-a făcut să redescopăr plăcerea jocului. Unele versuri mi-au adus aminte de Rimbaud, altele de Gellu Naum, unele pasaje m-au dus cu gândul la Alex. Leo Șerban și, pe tot parcursul lecturii, am avut senzația că toată atmosfera este franțuzească și că dacă Îmblînzitorul de Cafele ar exista, sigur ar fi un francez boem și excentric. Mi-a mai amintit și de jocurile copilăriei în care inventam uneori noi lucruri, noi cuvinte, noi feluri de a înțelege spațiul înconjurător, nefiind îngrădit de convenții, reguli, norme sau îngrijorat de trecerea timpului. În carte, timpul este pus în ibric și din el se face o cafea. Ca și în alte cărți, precum Cucamonga sau Oase migratoare, cel mai mare atu al scriitorului este faptul că știe să îmblânzească limbajul și îl poate face să toarcă în cele mai nebănuite feluri. Din joc în joc, din cuvânt în alt cuvânt, transformat și reinventat, autorul ne ia de mână și ne plimbă prin lumea cafelei și a locuitorilor ei, Jean Foc, Nea Tza, Von Kaffe sau Tante Dante, personaje puse pe șotii.
Mi-a plăcut mult și felul în care se prezintă cartea, condițiile grafice sunt excelente, volumul arată bine în bibliotecă, parcă te îmbie să-l deschizi și să citești măcar câteva cuvinte și poate fi un frumos cadou pentru o persoană căreia îi plac cafeaua, poezia și jocul. Cu seriozitate, Iulian Tănase a scris o carte plină de umor. Vă asigur, dacă îl citiți, cafeaua nu va mai fi niciodată doar un lichid bun, ci va fi o poveste.
Autor: Iulian Tănase
Titlu: Manualul Îmblînzitorului de Cafele
Ediţia cartonată
Anul apariției: 2013
Editura: Herg Benet
Număr de pagini: 112
Preţ: 30 Ron
Comments are closed.