Despre Indra şi vrăjile din Ţinutul de Şofran (II)

WHITE-RAT-MICE-MOUSE-HALLOWEEN-WITCH-HAT-7Prima parte aici

Aşadar, geloşi pe construcţia fermecată a maestrului lor şi indignaţi de dispariţia sa misterioasă, cei doi îl forţau acum pe cărturar să dezvăluie locul în care îl ţine ascuns. Neavând ce să afle de la bietul cărturar, unul dintre ucenici scoase din buzunar o cutie de chibrituri aproape udă. Cu multă iscusință, aprinse un băţ pe care îl aruncă înspre fereastra unde odihnea floarea.

Câteva cărţi începură să tremure temătoare. Din paginile lor se înălţau cât mai departe de cenuşa ce aveau să devină filele, fraze care mai de care mai frumoase, cu majuscule împletite de peniţe aproape uitate. Cotoare de piele, frumos învelite cu şnururi negre sau aurii, se îmbrăţişau triste într-un ultim dans cu foile de calc de pe scrin. Indra asista la moartea unor cărţi pe care le credea nemuritoare, alături de care învăţase despre marii conducători ai ţinuturilor, despre apele şi munţii din depărtări, despre toate simţămintele încercate vreodată de oameni.

– Opriţi-vă! striga din coşul pieptului cărturarul, mai bătrân parcă şi mai trist decât însăşi tristeţea, dacă aceasta şi-ar fi luat vreodată un chip.

– Nicidecum, bătrânule! Avem nevoie de secretul care curge prin vinele tale.

– Luaţi aminte, flăcăi, la spusele mele! Strigă în continuare bătrânul. Meseria îţi poate înlesni traiul atâta vreme cât o faci cu propriile mâini. În încheietura mâinii care a aprins chibritul acela ar putea să răsară capodopera vieţii tale, dacă o laşi să înflorească cum se cuvine.

Cei doi nu se lăsară unşi de cuvintele înţelepte şi se apucară să tragă de pe rafturile din împrejurimi cărţi şi manuscrise păstrate cu grijă de sute de ani. Indra îşi dorea să îi poată dojeni, să îi oprească, fiindcă nu suporta strigătele de ajutor ale prietenilor ei, ştiind ca nu îi poate ajuta. Cu toate acestea, când se simţi cât se poate de deziluzionat, lacrimile care începuseră să ude petalele prietenei lui, o înveşmântau pe aceasta cu cele mai frumoase culori. Tulpina începea să se înalţe, pământul ghiveciului să trosnească sub ea, iar ghiveciul să crape câte puţin, până când floarea reuşi să îl ia pe şoricel în podul palmei. Indra rămase mut de uimire şi cerceta dimensiunile palmei în care stătea. Catifelată şi roşie, aceasta îi gâdila lăbuţele rozalii tremurânde.

Nici nu apucă bine să se dumirească de efectul lacrimilor sale sincere, lacrimi ale celui mai credincios paznic de cărţi, că se şi văzu cum creşte şi el. Vestuţa care îi cuprindea spatele cu nasturi mici de lut devenea tot mai mică pe blana albă şi strălucitoare. Mustăţile sale de sârmă se arcuiau în jurul nasului care acum simţea mirosurile mai bine. Se trezi dintr-o dată din şoricelul care era, unul capabil să lupte cu cei doi răufăcători. Îi prinse pe aceştia de cingătoare şi tam nesam îi legă cât ai clipi din ochi unul de celalat, după care se apucă de stins focul, fluturand o hartă mare spre flăcările care mistuiau raftul.

Muţi de spaimă, cei doi încercară totuşi să fugă, dar, alarmaţi cum erau, nu au reuşit decât să prăvălească scaunul pe care stăteau la duşumea. Cărturarul privi surâzând către Indra şi îi spuse:

– Lacrimile tale, bunul meu prieten, au reuşit să dea viaţă celei care era cândva unealta preferată a celui care a construit biblioteca. În ziua în care a terminat de ridicat rafturile care ţi-au fost casă, mi-a promis că îmi va trimite pe cineva care va fi cel mai vrednic dintre cărturari. Tot ceea ce trebuia să se întâmple era să plec ochii spre oricine ar fi avut curajul să calce pragurile casei mele şi mi-am pus astfel toate speranţa în tine.

– Nu reuşesc să îmi amintesc decât ziua în care am văzut prin praful geamurilor o siluetă care îngrijea cărţile. Erai dumneata, şi nu am văzut pe cineva care şă iubească atât de mult filele lor, atât de încărcate de poveste! răspunse Indra.

Nu ştim câte clipe s-au scurs din după-amiaza aceea, însă un val de lumină verde pătrunse în cele mai ascunse cotloane ale încăperii. Era atât de orbitoare încât şoarecele şi carturarul îşi acoperiră imediat ochii, fără a remarca felul în care lumina dezlegase sforile care îi ţineau pe cei doi legaţi între ei. Imediat după aceasta, cei doi se risipiră într-o carte din raftul cel mai de sus al bibliotecii, pe care cărturarul, deşi nu vedea atât de departe, îşi amintea că era o carte a fiinţelor dispărute.

Cărţile care cu ceva timp în urmă ardeau neliniştite, acum se coborau cu frazele lor unduite, pe scrinul şi rafturile care le erau casă. Ferestrele se zguduiră până când geamurile cedaseră şi se aşternură la podeaua din lemn prăfuit. Atunci, braţe lungi şi noduroase pătrunseră în bibliotecă, foşnind frunzele. Acestea erau ale maestrului transformat cândva în copac, spre a avea zile lungi si pentru a servi cum se cuvine pădurea, pentru a-i pregăti pe ceilalţi copaci de ceea ce urmau să devină, cărţi care vor cunoaşte nenumărate idei. Indra se micşoră de îndată şi mânat de un dor pe care nu şi-l putea explica, urcă sprinten spre coroana copacului. Acesta, cu voce foşnită şi cu vânt de vară, îl rugă pe micul şoricel să se apuce de ros trunchiul său falnic, pentru a-l servi astfel pe cărturar până la sfârşit, ajutându-l să scrie cea mai frumoasă poveste scrisă vreodată.

Zis si făcut, Indra scoase de sub mustăţile de sârmă dinţii albi şi mari şi se apucă de ros picioarele copacului, la fel cum tâmplarul de odinioară cioplea cu unealta sa favorită -transformată apoi în acest şoricel- cele mai frumoase uluci şi grinzi. Trecură zile şi Indra nu se mai oprea din ros. Din trunchiul puternic făcea fâşii din care mai târziu cărturarul făcea foi pentru scrijelirea ideilor lumii.

Acum, salvat fiind de șoricel, copacul urma să îşi dedice viaţa unei noi cărţi scrise. O carte despre iubirea unui şoarece pentru cărţile din bibliotecă, întâmplare de la care toţi şoriceii din lume au avut apoi de învâţat un lucru important: cărţile nu ard niciodată. Menirea lor a fost de atunci să devină şoareci de bibliotecă, de unde mai folosim şi astăzi numele acesta pentru a vorbi despre cei mai isteţi dintre ei.

 

Carla-Francesca Schoppel

sursa foto aici

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

(x) Colaborator SB

Absolventă și masterandă a Facultății de Filosofie. Rătăcită, dar nu pierdută în labirintul basmului, deschide cu cheia visului „Alice în Țara Minunilor”, studiind povestea dintr-o perspectivă filosofică. Rar, scrie poezie.

Număr articole publicate : 35