„Dacă Dumnezeu ar mânca, ar mânca ciocolată”

 

Nici nu pot spune cu certitudine cum funcționez, să fie somnul hardware-ul și foamea software-ul? Și setea? Sunt veșnic însetată. Setea ar intra în componența celui dintâi drept placă de bază probabil. Dacă Amelie Nothomb a scris Foamea sunt eu, drept replică, setea sunt eu. Am vrut de câteva ori să fiu pâlnie. Nu mi-a ieșit. A doua beție, primul banchet, balul de absolvire. Să le uit, să te uit. Dar în mine nu mai zace o sete de alcooluri tari, ci de viață. Încă de mică furam păhărelul cu țuică de pe masă și-l dam pe gât, dormeam buștean. Somnifer, nu alta. Când se prindeau, ai mei, vegheau să nu care cumva să se întâmple minunea, să dispar. E greu cu mine. Sunt atât de prinsă-n cotidian încât în momentul în care nu mă va mai interesa totul, probabil atunci și numai atunci, m-aș termina. Nu obosesc niciodată. Tăriile sunt la îndemâna oricui. Problema cu ele-i că-s finite. Nici n-apuci să ajungi bine pentru prima oară la baie că s-au dus. Cu apa, ei, cu apa e altceva. Ea-i acolo și ai nevoie de ea ca de-un cântec trist. Îți cere s-o bei. Cât poți, până nu mai poți. Te așteaptă ca un bun terapeut. De multă vreme terapia prin apă îmi crește setea de a trăi. E o maladaie de viață. De aici și motivul pentru care nu reușesc să creionez totul. Mi-e sete de întreaga literatură a omenirii, mi-e sete s-o reinventez, s-o povesesc. Mi-e sete de îmbrățișări sufocante, de alergat desculță prin iarbă, de căzăturile de odinioară și zâmbetele tâmpe. Mi-e sete.

Dar în Biografia foamei, Amelie Nothomb e înfometată. „Dacă Dumnezeu ar mânca, ar mânca ciocolată” scria ea. Biografia foamei cuprinde momente din viața autoarei. Scrisul ei, simplu, mă fascinează. Fiecare rând parcă-i scris pentru mine și de multe ori despre mine. Nu vreau să detaliez, ci să o recomand pe scurt. Dacă ți-e foame, nu te limita la mâncăruri, când am descoperit că mâncăm pentru a trăi și nu trăim pentru a mânca m-am întristat nițel. Una dintre cele mai mari plăceri este aceea de a mânca. Și nu doar morcovii de dimineață. Să mănânci tot. Să-ți potolești foamea de sărutările părintești. Să te saturi de mângâierile vântului, să zâmbești sub soare… Dar oare te saturi?

Zoltan Toth

Zoltan Toth

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Studiază filosofia, scrie poezie, este efervescentă și o cititoare împătimită. A fost premiată la Concursul IDC în 2011 este și activistă culturală. A debutat cu poezie la Ed. Grinta în volumul „Toamna asta citim Kafka” (2012). Face jurnalism economic și cultural. Nu-i plac mușchii și lichelele.

Număr articole publicate : 90

Comentarii

  1. Domnul Bob spune:

    Poate că ar fi mâncat-o, ciocolata, dar terminându-i-se lutul, pe câțiva i-a făcut din ciocolată. 🙂

    1. :D.
      Mi-ai amintit de-un cântec:

      1. Anton Şerban spune:

        Dacă ar mânca ciocolată ar alege şi una de vanilie. 😀
        Beți o apă bună, apa înseamnă viață.