Corporaţia Vama Veche?

Cum bine îşi aduc aminte cei contemporani cu Vlad Ţepeş, a început ca un sătuc nisipos unde se putea asculta într-o baracă sprijintă-n araci şi podită cu pietriş: La Piraţi. Pe lângă , Vama mai înseamna libertate, modestie, bun-simţ şi deşteptăciune. (Dovadă veşnicul romancier care-şi vinde pe o ladă cartea Nopţi de vamă, ajunsă la volumul 3). La Piraţi mai există şi azi, placată cu tot felul de anunţuri şi citate ironice, doar că aracii au fost înlocuiţi cu stâlpi din lemn sadea. Totodată, în faţa ei parchează actualmente jeep-uri şi motoare de ceva mii de euro.

Schimbări sunt şi mai încolo: strada principală e asfaltată, ceea ce nu-i neapărat rău. Mai ciudat e că terasele se modernizează an de an, ultima tendinţă fiind pereţii din sticlă şi podeaua cu gresie. Notoriii beţivi care cerşesc 4 luni estivale pentru băutură încă există, încă fac şuviţe cu mărgele, dar seara nu prea mai apar la Stâlp. De altfel, nici de La Stuf nu se prea mai aude muzică adevărată, ci un fel de mixuri latino, fără intenţii ironice vaporwave. În alţi ani, lângă Stâlp zăcea înfiptă-n nisip câte o barcă pe care se dansa toată vara, până când, spre toamnă nu mai rămâneau din ea decât scânduri. Azi, aici dau buzna adolescenţi soft-rockeri în week-end, trăncănind la beri pe banii babachii. Duse sunt dansurile tribale, pe ciuperci şi amfetamină, de altădată. Jandarmii, însă, persistă în dubele lor transpirate şi mă gândesc că, cu vremea, vor fi nevoiţi să mimeze ei dezmăţul de la Stâlp, ca să nu cadă afacerile în staţiune…

 

vama38

Corporatişti, tocilari şi carierişti – veniţi, veniţi! E totul dezinfectat acum

Corturile şi nudiştii au fost împinşi către extremitatea dinspre 2 Mai, locul lor fiind luat de umbrele şi şezlonguri pe care nu-ţi poţi odihni fesele nici 2 minute dacă nu ai decartat francu’. Fostele magherniţe din scânduri sunt înlocuite galopant de fast-food-uri unde se lălăie/behăie folk duios până la 6 dimineaţa, sau de terase şic, cu hamace şi pernuţe. Ba anul ăsta am văzut, colac peste pupăză, şi primul ski-jet, deci aleluia cu înotul în larg dacă nu doriţi să vă întoarceţi cu craniile la subsuoară.

Cazarea s-a deşteptat şi ea, camerele cu priciuri făcând loc tot mai mult pensiunilor cu camere de 150 lei/noapte şi hotelurilor de 3 stele, cu tarif de 350 lei/noapte. În week-end e şi mai scump, adică trendy.

Natura a supravieţuit pe la colţuri: spre graniţa cu Bulgaria, deşi s-a bătut potecă pietruită pentru pietoni şi biciclete (idee excelentă, dacă nu ar circula tot maşinile pe ea), melcii încă se lăfăie pe faleza de scoici eşuate. Nu pricep de ce-şi scurg trupurile prin cochiliile răposatelor scoici – poate datorită faptului că sunt fiinţe sensibile la euritmie („melc, melc, codobelc, scoate coarne boureşti…”) şi ascultă foşnetul mării. În sens opus, drumul către 2 Mai e punctat de corturi lângă care mai găseşti câte o pancartă cu Lidl, în amintirea umorului ascuţit de anţărţ. Excursia până în 2 Mai e o iniţiere estetică: faleza de pământ (care e lăsată să se prăbuşească fără sminteală, eventual în capul celor care se încumetă pe acolo) ciuruită de cuiburile păsărilor şi malul stâncos, sculptat delirant de valuri şi alunecând de la nuanţe roşcate, până la cele verzui şi azurii, e un paradis. Exact în paradisul ăsta am dat peste o jună care culegea pungi, sticle şi tot felul de gunoaie risipite generos de coolii vamaioţi. Am zis: una din două – sau le adună să le vândă la vreun punct de colectare, sau e o sfântă. Când am întrebat-o ce şi cum, mi-a răspuns că e venită în vacanţă, că iubeşte marea şi că îi place să aibă grijă de ea. Ca să vezi: o sfântă în Vamă! Fără să acuze, fără să facă vreo paradă ONG-istă! Asta în timp ce, cu cât se apropia de plaja din Vamă, venind dinspre 2 Mai, cortacii hipioţi dădeau fuga pe lângă ea să se pişe în sus-numita mare. Serviciu contra serviciu: ea curăţa plaja de sticlele şi pungile lor, ei se pişau în marea ei.

 

vama10

În curând oaspeţi de seamă: Mazăre, Patapievici, Udrea

Un loc mişto ar mai fi cherhanaua de deasupra corturilor. Aici sfârâie neîncetat pe grătar peşte şi legume. Pe jos pământ, mese din scânduri nerindeluite, ieşirea prin spate, pe o uşă veche susţinută doar de aer. Dar când să începi să desfaci cu respect scrumbia delicioasă, de la mesele înconjurătoare răzbat conversaţiile rastafarienilor şi bandanagiilor:

„- am prins openingu’ ăla mişto de vice-manager.

– cât?

– 1500 pe lună + smart phone + Toyota de serviciu.

– şi eu prind un executive în toamnă, mă rebranduiesc apoi în Elveţia.

ietc ietc”.

E momentul în care părăsesc cherhanaua şi mă duc să iau un harbuz pe care să-l sparg pe dealuri, desupra mării. După 100 de metri, însă, i-l pasez Iuliei să-l care, ca să nu mai aibă cu ce manipula ţigarea. Ea se oţărăşte: „îl car, ce, crezi că nu-l car? Să vadă toţi ce bărbat am lângă mine!” Eu, însă, în buimăceala corporatistă în care mă aflu, chiar am nevoie de o femeie puternică la umbra căreia să pot gândi că dacă tot a venit în Vamă Bianca Drăguşanu, de acuma mai e un pas până la apariţia pe motoare, la papion, a lui Pleşu, Liiceanu, N. Manolescu, Hugh Heffner, Cicciolina şi Shrek de la Vaslui.

 

vama33

fotos: arhiva autorului

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Felix Nicolau
Invitat permanent

Prozator, critic literar, poet, eseist. Universitar. Scrie și citește. Scrie despre ce citește. Produce, moderează și prezintă evenimente culturale. Scrie rar pe SB.

Număr articole publicate : 14