Am participat la prima întâlnire din acest an a Clubului Cărțile Denisei, dedicată scriitorului francez Eric Emanuel Schmitt, eveniment adresat în special volumului de povestiri intitulat ”Visătoarea din Ostende”. Întâlnirea cu cititorii și discuția a fost moderată de directorul editorial Humanitas Fiction, Denisa Comănescu. Au participat, spre încântarea noastră, a publicului: Silvia Dumitrache (editor Observatorul Cultural, editor Bookaholic), Alice Năstase (editor revista Tango), Ilinca Goia (actriță în cadrul Teatrului Național București, invitată special pentru că a avut onoarea să interpreteze unul dintre personajele din piesa de teatru ”Retorica sentimentelor”, scrisă de E.E. Schmitt) și nu în ultimul rând, regizorul Radu Gabrea. Atmosfera de început a fost caldă și plină de pasiune pentru lectură, astfel că cei patru invitați au reușit să transmită publicului curiozitatea de a afla cine este acest E. E. Schmitt. 
Scriitorul s-a născut în 1960, la Lyon. Obține o diplomă în filozofie, ca apoi să fie doctorand tot în cadrul filozofiei. A debutat în 1991 cu piesa de teatru Noaptea la Valognes . În 1994, apare primul roman intitulat Secta egoiștilor, continuând să scrie piese de teatru care umple sălile în Franța și în străinătate. În 2001 primește Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate din partea Academiei Franceze. Volumele care alcătuiesc ciclul Invizibilului, și anume: Milarepa (1997), Domnul Ibrahim şi florile din Coran (2001), Oscar şi Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrăşa (2009) şi Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012) s-au menținut ca bestselleruri în foarte multe țări. A publicat și patru volume de povestiri: Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, şi Cei doi domni din Bruxelles (2012). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în faţa oglinzii, iar în 2013, Papagalii din Piaţa Arrezzo. Cărțile sale sunt traduse în peste patruzeci de limbi. În 2001 a primit distincția Chevalier des Arts et des Lettres.
Clubul Cărțile Denisei s-a întrunit aseară pentru a discuta pe marginea volumului de povestiri Visătoarea din Ostende. Rând pe rând, invitații și-au exprimat părerile și trăirile vizavi de harul literar și imaginația lui E.E. Schmitt.
Regizorul Radu Gabrea a început cu un discurs nostalgic, povestind cum în anul 1971 a plecat la Paris, plănuind să nu mai revină în România, care era surghiunită de talpa comunismului. Ajunge apoi în Bruxelles, la o petrecere, unde cunoaște o femeie, care, aparent, îl atrage. Femeia era însoțită la acea petrecere, astfel că îi lasă, pe un bilețel, adresa unde poate fi găsită. Aceasta era din Ostende. Regizorul s-a întors totuși în România, cu o zi înainte să-i expire viza. Mâhnit din cauza comunismului, pentru că acesta i-a încurcat demersurile cinematografice, Radu Gabrea pleacă în Germania. (Discursul și maniera în care regizorul a povestit aceste lucruri ne-au făcut pe toți să fim ochi și urechi). Pentru a ajunge în Germania, a fost nevoit să treacă prin Ostende și s-a gândit s-o caute pe acea femeie întâlnită în cadrul petrecerii. Radu Gabrea confirmă faptul că Ostende e un oraș incredibil, întocmai cum a povestit E. E. Schmitt în volumul de povestiri Visătoarea din Ostende. Casele belgiene se răsfirau pe faleză, iar soarele apunea întotdeauna pe malul mării. Impresionat de jocul dintre ficțiune și realitate plasat măiastru de Schmitt, regizorul a conchis apoi, și citez: ” În cinematografie, pentru noi, imaginile din realitate și din ficțiune sunt egale”.
Alice Năstase a preluat cuvântul, afirmând că realitatea este mai puternică decât orice ficțiune, invocând și iubirea, dragostea, ca liant pentru nuvelele lui Schmitt: ”Iubirea este dincolo de orice construcție, este elementul cheie, merită să ne căutăm dragostea! Citind povești de genul ne legitimăm propriile gesturi extravagante, prostești, făcute din iubire, încercând să rotunjim viețile noastre” Editorul revistei Tango a vorbit cu atâta înflăcărare, încât pun pariu că cei din sală s-au gândit la ființele iubite fix în momentul ăla. Alice Năstase a încheiat: ”Viața este la fel de frumoasă ca literatura, și literatura este la fel de frumoasă ca și viața”.
”Ceea ce afișăm în exterior nu reprezintă nici 10% din ceea ce avem noi de oferit ” – a continuat Silvia Dumitrache, sporind atenția publicului – ” imaginația dusă la extrem face ravagii. Moartea vine din preaplinul iubirii. Să vedem mai mult din ceea ce vedem, dar să nu ne lăsăm distruși de ceea ce vedem”. Cinci oameni au vorbit timp de o oră și ceva despre scriitura lui E.E. Schmitt, fără să se plictisească, fără să adoarmă nimeni din sală. Ilinca Goia a citit un fragment din nuvela lui Schmitt, inutil să mai spunem cât de frumos poate citi o actriță, punând la bătaie harul teatral. Nu poți comenta cum își interpretează o actriță rolul, nu poți decât s-o asculți; ai senzația, în capul tău, că interpretează perfect, nu te mai uiți la formă, ci la fond. Scurtul act interpretativ a primit aplauze atunci când s-a sfârșit.
Ca o notă finală, Denisa Comănescu afirmă că l-a cunoscut pe editorul lui E.E.Schmitt, pe nume Egon Ammann, care a îndemnat-o să publice și în România operele celui dintâi. Motivul principal pentru care Schmitt a refuzat contracte bănoase cu alte edituri din Berlin, a fost prietenia solidă dintre cei doi, și faptul că Schmitt voia să-și ajute prietenul financiar. Ceea ce s-a și întâmplat. Silvia Dumitrache a dezvăluit că la toamnă o să se joace, la Bulandra, piesa ”Domnul Ibrahim și florile din Coran”, tot după E.E.Schmitt.
În concluzie, atmosfera a fost una reușită, interesantă, menită pentru publicul cititor, chiar dacă în sală nu se aflau atât de mulți oameni care auziseră de Schmitt. Data viitoare, Clubul Cărțile Denisei va mai ține o întâlnire dedicată lui Simone de Beauvoir, pe marginea romanului ”Femeia sfâșiată”. Clubul se ține tot acolo, în incinta librăriei Humanitas, lângă Cișmigiu.
