Portret în lucru (3)

1.5 Camera-n care-și uitase surâsul era închistată în lentila unui călător de ocazie (pe care-n ierni târzii îl găseai pe bancheta din spate a unei mașini de duzină). Camera aceasta îi oferea posibilitatea de a se regăsi de fiecare dată altfel, mereu altfel, într-o căutare disperată (cunoscută probabil și ție; ce, înarmat/ă cu o doză de scepticism ți se pare că ai că ai idee încotro se îndreaptă toate astea). Oamenii din orășelul de carton sunt programați să te învețe prin imitație, și dacă nu reușesc să te descifreze după gen cu certitudine știu cum să-ți joace nesiguranța pe degetele lor ascuțite și ușor cleioase.

 

1.6 Camera-n care-și uitase surâsul urmărită cu mare atenție de călătorul nostru căruia îi poți juca cu ușurință rolul se găsea de o parte și de alta a unui buncăr din tocuri de coli de unde Matei evada o dată la câteva ceasuri fără să fie ocărât. Știa că libertatea e o minciună pentru oameni mari, că te poți plimba liniștit prin parcul dorințelor (unde duminica toți locuitorii agățau de mânerul umbreluțelor două-trei gânduri mâzgălite pe fugă și apoi își greșeau adresele care niciodată nu le rămâneau aceleași), dar nu poți traversa lacul de aramă căci pionezele, aricioase de fel, îți terminau picioarele amuzându-se copios pe seama ta. Dincolo… câtă vreme nu a pierdut el, actorul neîndrăgit încă, imaginându-și cum e dincolo. Poate că odată ajuns la vârsta maturității ți se permite să înaintezi, poate că de acolo începi cu adevărat să trăiești. Abia aștepta să ajungă dincolo. Își permitea uneori să se lase fascinat de fel și fel de idei mărețe care să-l scoată din mizeria în care obișnuia să se scalde de bună voie și atunci rotița mecanismului ce-i permitea să încercuiască răspunsul corect îl mustra amenințând că își încetează mesele copioase cu vaselină, forțându-l să se reinventeze cât mai aproape de perfecțiune. O invenție închipuită în diferite feluri de călător. Cu mult mai departe de realitatea în care personajul în cauză nu a crezut niciodată. Matei născocise, motiv pentru care primise pedeapsa de cinci luni petrecute în buncăr (deși lunea din a doua săptămână a pozat drept scamator pe malul iluziilor și nu l-a văzut nimeni în cămăruța lui albastră a cărei ușă era fix comedia umană) că-i visul altcuiva. Și blama cât putea subconștientul acestui „altcuiva” fiindcă după spusele lui clare, răspicate, nu își bătea joc doar de visătorul în cauză ci și de biata sa ființă.  Toți cetățenii îl priveau acum cu alți ochi (unii reușiseră să ia pe sub mână iriși de diferite nuanțe, fără pic de regret că se descotoroseau de vechiul și prăfuitul negru ordinar). Ba chiar, de câte ori treceau pe lângă amărât (după cum îl și porecliseră) strâmbau din nasul diform așezat maiestos în centrul orașului trăgând în lung și-n lat de-o frânghie (de parcă ai bate clopotolele pentru un răposat).

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Studiază filosofia, scrie poezie, este efervescentă și o cititoare împătimită. A fost premiată la Concursul IDC în 2011 este și activistă culturală. A debutat cu poezie la Ed. Grinta în volumul „Toamna asta citim Kafka” (2012). Face jurnalism economic și cultural. Nu-i plac mușchii și lichelele.

Număr articole publicate : 90

Comentarii

  1. Mihai spune:

    Bravo!