„Fiecare lectură de poezie este o ocazie de a aduce în fața publicului o viziune asupra poeziei. De la prima participare în cadrul campaniei internaționale „100 de mii de poeți pentru schimbare” (2011) am vrut ca măcar unul dintre evenimentele de poezie pe care le propune Bucureștiul să ofere alternative la modalitățile tradiționale de comunicare a poemelor. În primul an am avut proiecții de versuri pe magazinul Cocor, în cel de-al doilea poeții au citit cu măști de politicieni (de la noi și din toată lumea). Acum, în „Tramvaiul 26” mergem și mai departe și vrem să oferim o experiență în cadrul căreia, publicul este lăsat să asculte doar poezia invitaților fără să mai fie ajutat (sau derutat) de puneri în scenă, garderobă sau atitudini teatrale. Anul acesta „Scoate poezia de la colț”. ” declară Răzvan Țupa, organizatorul acestui inedit eveniment cultural din București.
Este al treilea an în care bucureştenii pot participa la „Poeţi pentru schimbare”, o lectură în cadrul evenimentului global „100 Thousand Poets for Change”. Evenimentul „Scoate poezia de la colţ” începe sâmbătă 28 septembrie de la ora 20.30 în clubul „Tramvaiul Douășase” (str. Cercului nr.6). Organizatorii evenimentului în Bucureşti au ales acest club, pentru că este unul dintre spaţiile cu care pasionaţii de poezie din Capitală s-au obişnuit în ultimul an.
În 2011, au fost programate evenimente de poezie in 550 de orase din 95 de tari, in aceeasi zi. În 2012, numărul ţărilor participante a crescut depăşind 100. Şi în acest an sunt anunţate evenimente de poezie dedicate schimbării sociale în mai bine de jumătate din ţările lumii, nu mai puţin de 110 ţări programând peste 550 de evenimente care se vor desfăşura simultan.
Organizatorii evenimentului în Bucureşti au ales clubul „Tramvaiul Douășase”, unul dintre spaţiile cu care pasionaţii de poezie din Capitală s-au obişnuit în ultimul an.
Un concept inedit
Până acum, evenimentul a anunţat schimbarea proiectând poezie pe ecranele de la Magazinul Cocor, iar în 2012 a Reformulat puterea cu măştile din Energiea pub. De data aceasta, poeţii invitaţi „scot poezia de la colţ” într-o lectură inedită care îşi propune să evite stereotipurile legate de poezie: „Vedetismul, histrionismul şi afectarea arogantă sunt câteva dintre lucrurile pe care vrem să le lăsăm deoparte în această lectură. Am vrut să avem un eveniment de poezie gândit după principiile de azi ale poeticii relaţionale” a anunţat Răzvan Ţupa, unul dintre organizatorii evenimentului din Bucureşti. Lectura include poeme semnate de autori care au debutat în ultimii ani ca Iulia Militaru, Sorin Despot, poeţi cunoscuţi (Gabriel Daliş, Peter Sragher) dar şi autori care nu au publicat încă prima carte (Cătălina Matei).
Poster românesc
Imediat ce afişul semnat de Ana Toma pentru evenimentului de la „Tramvaiul 26” a fost făcut public, Michael Rothenberg, din San Francisco, iniţiator al campaniei internaţionale, s-a arătat încântat: „Gorgeous!” a comentat acesta. „Terrific poster!” exclama şi Ami Kaye, editor din Chicago, Illinois.
Anul trecut, Rothemberg, care a lansat acest demers de poezie în 2011 alături de Terri Carrion, afirma că poeţi din mai multe ţări s-au arătat interesaţi să organizeze în oraşele lor evenimente de poezie după modelul proiecţiei de poezie de la prima ediţie a evenimentului de la Bucureşti.
Edit later/ update:
