MondoLit s49

Revenirea discretă dar hotărâtă a prozei scurte, cronica celui mai recent roman al lui Dean Koontz, o carte despre Charlie Parker şi dragostea lui pentru saxofon şi pentru o femeie, un interviu cu Orson Scott Card şi planurile Norvegiei de a pune toate cărţile online gratis – iată ştirile literare din lume pe care vi le oferim astăzi.

 

De pe blogul The Penguin – thepenguinblog.co.uk – reţinem articolul cu titlul Is Short the New Long?, articol în care se remarcă un fel de renaştere a prozei scurte, care pare să se potrivească tot mai mult cu ritmul de viaţă rapid al zilelor noastre. Aparent, romanele sunt cele care domină ficţiunea, totuşi, se spune în articol, la o privire mai atentă, se poate observa cum proza scurtă se strecoară printre ele, cu graţie şi cu determinare. Proza scurtă, care nu este chiar atât de scurtă şi care reuşeşte să ofere cam tot ce avem nevoie de la o lectură. Iar atracţia pentru acest gen nu se manifestă doar ca o soluţie pragmatică la timpul liber scurt pe care îl avem la dispoziţie. Ea ne ademeneşte să petrecem mai mult timp citind lucruri scrise în cuvinte mai puţine, dar mai intense. O altfel de plăcere, cu alte cuvinte. Lucru ştiut dintotdeauna de către cititorii de poezie, de exemplu. „În acest sens, proza scurtă este pentru literatură ceea ce mişcarea Slow Food este pentru gastronomie”, se mai spune în articolul amintit, care oferă şi câteva exemple de autori ai genului. Cu alte cuvinte, o mică pledoarie pentru proza scurtă, a cărei revenire în centrul atenţiei se observă de la o vreme şi în literatura de la noi.

**

Pentru fanii scriitorului american Dean Koontz, recomandăm cronica celui mai recent roman al său, apărut la începutul acestei luni, cronică pe care am găsit-o pe bookreporter.com. Romanul are titlul Innocence şi este scris în maniera tipică a lui Dean Koontz, adică a personajelor bune şi inocente, care sunt vânate de cele rele. Totuşi, se spune în cronica respectivă, acest roman al său diferă de celelalte, fiind influenţat de faptul că, în ultimii ani, scriitorul american s-a îndreptat mai mult spre spiritualitate şi credinţă, iar acest lucru este reflectat şi în proza sa. În acest volum, avem două personaje principale care se întâlnesc într-o noapte de iarnă într-un New York acoperit de zăpadă şi împărtăşesc o aventură pe care o veţi descoperi, desigur, citind cartea. În original sau în limba română, atunci când va fi tradusă şi la noi, lucru care este de aşteptat, având în vedere că multe dintre romanele lui Dean Koontz se găsesc şi la noi, apărute la Editura RAO.

**

Printre cărţile pe care site-ul kirkusreviews.com le nominalizează ca fiind cele mai bune din 2013 se numără şi un volum despre celebrul saxofonist de jazz Charlie Parker. Cartea se numeşte Kansas City Lightning: The Rise and Times of Charlie Parker şi este scrisă de Stanley Crouch. În acest volum se vorbeşte despre obsesia lui Charlie Parker pentru saxofon şi despre dragostea lui pentru Rebecca Parker, prima lui iubire şi prima lui soţie. Autorul spune chiar că povestea celor doi ar fi fost o versiune americană a celebrului cuplu Romeo şi Julieta, poveste pe care o reface prin intermediul unor interviuri. Mai multe despre această carte şi despre imaginea lui Charlie Parker surprinsă în ea pe kirkusreviews.com.

**

Pe writerswrite.com am găsit un interviu cu celebrul scriitor de SF Orson Scott Card, interviu care nu este chiar recent, dar este trecut pe lista celor cincizeci de discuţii cu scriitori, care ar trebui citite. Într-adevăr, mai ales fanii lui Orson Scott Card şi ai genului SF, vor găsi multe lucruri interesante acolo. Printre altele, scriitorul vorbeşte despre unele cărţi ale lui, despre diverse personaje, despre felul în care îşi găseşte subiectele, despre muzica pe care o ascultă. O parte amplă a interviului este ocupată de discuţia despre jocurile pe calculator şi despre influenţa lor asupra adolescenţilor, la fel, despre influenţa violenţei pe care ne-o pun pe masă mass-media. După cum spuneam, o discuţie interesantă, pe care o găsiţi pe writerswrite.com.

**

De pe independent.co.uk aflăm că Norvegia intenţionează să digitalizeze toate cărţile aflate în Biblioteca Naţională şi să le pună la dispoziţia publicului online, gratuit. Conducerea Bibliotecii Naţionale a Norvegiei estimează că acest lucru se va finaliza în 20-30 de ani şi se va vedea dacă publicul care va încerca să acceseze arhiva în care vor fi puse cărţile online este norvegian sau nu prin urmărirea adreselor IP. Unii critică această iniţiativă, alţii o ironizează, dar, cel puţin deocamdată, norvegienii sunt hotărâţi să treacă la treabă. Mai multe, pe independent.co.uk.

 

Aceasta a fost revista presei literare mondiale, ne citim/auzim mâine dimineaţă, cu ştiri din lumea culturală de la noi.

 

banner-revista-presei-SPT

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.