Mesajul de mai sus apare, probabil, încă lipit pe maşina unui personaj din carte. Dacă vrei să vizitezi San Francisco, este foarte posibil să dai peste el în trafic. O să fie mai vechi, mai prăfuit, mai din anii ’70, dar e acolo. Mi-a rămas în minte ca fiind descrierea perfectă a nepăsării, a desfrâului de la acea vreme.
Să ne întoarcem la carte. Mary Ann Singleton se decide să părăsească banalul Cleveland şi casa părintească, pentru a trăi aşa cum orice domnişoară respectabilă trăieşte: într-unul dintre marile oraşe, surse inepuizabile de energie, imprevizibil şi dramă. Because, who doesn’t love drama?
Decizia este luată din scurt, aşa că Mary Ann locuieşte o vreme la o prietenă din liceu până reuşeşte să-şi găsească un loc de muncă. În cele din urmă, e angajată pe un post de secretară şi îşi mută fericită bagajele în noul apartament, proaspăt închiriat. Nimic nou până aici, am trecut (aproape) cu toţii printr-un scenariu (aproape) asemănător.
Ceea ce Mary Ann nu ştie este faptul că aterizează fix în mijlocul unui grup pestriţ, cu oameni ciudaţi şi plini de secrete.Complexul de apartamente este condus de o proprietară misterioasă, de vârsta a treia, îndrăgostită. Mona, hipiota bisexuală, cu demisia recent semnată, locuieşte împreună cu Michael, un homosexual cu suflet mare, pentru a împărţi cheltuielile. Însă nimeni nu ştie că Mona împarte un secret cu altcineva, care la rândul său ţine ascuns un secret despre familia ei.
Brian, un heterosexual fustangiu, îşi încearcă norocul cu Mary Ann însă nu prea îi reuşeşte. Ceea ce nu putem spune despre Norman, misteriosul locuitor al mansardei complexului care, în mod surprinzător, reuşeşte să-i atragă atenţia fetei, dar fără să-şi dorească asta.
Viaţa personajelor este prezentată iniţial separat, fiecare având câte un capitol dedicat, iar la prima vedere ai spune că acţiunea se desfăşoară pe mai multe planuri. Aşa şi este, însă ceea ce nu ştiu personajele (dar ştim noi, cititorii), este că sunt prinşi cu toţii în aceeaşi pânză de păianjen, legaţi unii de alţii prin fire invizibile şi întâmplări neaşteptate.
În jurul acestor personaje gravitează altele, în plan secundar, pentru că viaţa la San Francisco cu atât de puţine personaje ar fi prea plictisitoare.
Mi-a plăcut Armistead Maupin. Mi-a plăcut că a scris simplu şi sincer despre viaţa la San Francisco din anii ‘70, obiceiurile libertine şi relaxate pe care oamenii le aveau la acea vreme, orientările sexuale pe care nu se fereau să şi le declare, dar şi naturaleţea cu care legau prietenii şi îşi ofereau încrederea orbeşte, oricui.
Am aflat de pe Wikipedia că această carte este de fapt prima dintr-o serie de opt, serie cu numele de “Tales of the City”. Pe care-mi doresc s-o pot citi.
Întrebarea mea pentru editura Philobia este dacă va aduce pentru cititori şi celelalte cărţi din serie.
Titlu: Cronici din San Francisco
Număr pagini: 425
Traducere din engleză: Cristina Rusu şi Liviu Dascălu
An apariţie: 2012
Autor: Armistead Maupin
Colecţia: Romane
