Dosarul Z 2/2013

Într-o lume 2.0, în care orice informaţie e la îndemână şi tabuurile au căzut, mai e loc de mister şi de imaginaţie?

406646_493477104037487_512122160_n (2)

Daniel D. Marin (via Facebook): Spui că orice informaţie e la îndemână. Dar nu cumva tocmai de aceea nu o mai putem extrage, decât cu greu, pe cea relevantă, pe aceea pe lungimea de undă cea mai apropiată de ceea ce e? Apar şi „clonele” informaţiilor o dată cu ele. Şi adesea nu sunt tocmai după chipul şi asemănarea lor, sunt altfel (viteza de propagare a crescut o dată cu viteza de emitere). Şi atunci ce-am avea a face cu ele? Ne-am construi o lume altfel (şi ne-o construim). Halucinantul suprarealist, numai că el n-ar mai fi (şi nu mai e) doar în imaginaţia noastră, ci şi în realitatea noastră, deşi e adevărat că se puteau şi înainte confunda. Ei bine, acum avem o (pre)dispoziţie în plus de a le confunda. Ea e chiar în lumea noastră intimă, dar, cum spuneam, deja (destul de mult) şi în lumea cealaltă, care vine spre noi. Informaţia pe care noi ne-o luăm (gratis) este tot mai mult un produs al prelucrărilor şi imaginaţiei celorlalţi despre informaţia originară (a oricărei „surse” prime), care se propagă de pe un blog pe un altul până chiar în creierele noastre şi apoi pe blogurile noastre, de fiecare dată pierzând ceva, câştigând altceva. Şi jonglăm cu toate informaţiile astea, în oricare din straturile lor succesive. Şi atunci n-ar mai fi tabuuri, pentru că putem acoperi aproape toate posibilităţile. Mister da, pentru că nu ştim cum ar fi invers. Imaginaţie, la fel, pentru că le combinăm cum simţim, cum ne vine (deşi însuşi acest „cum ne vine” e deja haotic, aşa cum şi interpretarea şi reinterpretarea imaginii, ce ajung simultan la noi). Sau putem deveni prizonieri ai acestei lumi tot mai haotice, prizonieri ai imaginaţiei ei. Ne putem chiar pierde minţile (şi ni le pierdem). Era mai bine cu informaţia în stare „pură”, netrecută simultan prin atâtea şi atâtea medii până să ajungă la noi? E mai bine cu aceasta, „impură”? E doar altfel. Sigur e altfel. Suntem mai aproape de poezie aşa, uneori prea aproape. Asta poate ucide. (05.02.2013)

Dorin Mureșan: Întrebarea este mult prea generală şi ar trebui secţionată în alte două întrebări. Dacă la aceste două întrebări există deja un răspuns negativ, partea a doua a întrebării devine inutilă. Aşadar: este orice informaţie la îndemână?; care sunt tabuurile care au căzut?

Accesul la orice informaţie? Într-un procent covârşitor, informaţiile care circulă azi, pe internet sau pe alte căi, nu îşi îndeplinesc funcţia formativă. Ele dau senzaţia că descriu realitatea. De fapt, ele descriu frânturi dintr-un context social, istoric, fără a oferi o perspectivă de ansamblu cu-adevărat formatoare, din pricina valorii lor îndoielnice. Informaţia ar trebui să exprime ceva aflat la confluenţa dintre realitatea exterioară, obiectivă, şi cea interioară, subiectivă. Ceea ce e în afara noastră ţine de „adevărata realitate” în măsura în care, oglindindu-se în gândurile şi-n sentimentele noastre, înfăşoară viaţa noastră în jurul unui fundament moral (binele) şi intelectual (adevărul). Chestia asta nedefinibilă, postmodernismul, a îmbucătăţit realitatea obiectivă (prin abundenţa de informaţii non-formative) şi a transformat-o în tendinţe şi, uneori, idealuri cu efect invers. Dorim să ştim totul. Dacă am şti totul, intuim noi, am oglindi perfect realitatea în care trăim. Din păcate, informaţiile nu fac decât să se izbească de noi violent, transformându-ne într-un amalgam de imagini, tendinţe, idealuri anormale. Eu cred că toate informaţiile care ne sunt servite sunt, de fapt, contra-informaţii, menite să ne pulverizeze. Iar efectul este paradoxal: vrem să ştim totul, dar, pe măsură ce ştim mai mult, aflăm că ştim de fapt tot mai puţin. Astfel, în loc de a anula misterul, abundenţa de informaţii îl adânceşte. Cred că realitatea în care trăim este mai misterioasă ca oricând din pricina faptului că, având o conştiinţă îmbucătăţită, oglindim frânturi de realitate, emitem pseudo-concepte, iar faptul acesta nu face decât să ne îndepărteze de idealul nostru epistemologic. Postmodernismul este cel mai misterios ISM din istorie.

Distrugerea tabuurilor? Punctele nevralgice ale existenţei noastre sunt moartea şi sexualitatea. În jurul lor s-au construit cele mai multe tabuuri. Nu am cunoştinţă ca cineva să fi rezolvat, până acum, misterul din jurul morţii. Asediul informaţiilor asupra conştiinţelor noastre cel mult anesteziază angoasa cauzată de moarte, fără reale şanse de a o distruge. Prin urmare, misterul vieţii de dincolo (ca şi tabuurile construite în jurul lui) rămâne inexpugnabil. Nu altfel se întâmplă cu sexualitatea. Abundenţa imaginilor pornografice, în loc de a distruge tabuurile din jurul sexualităţii, le reformează, le întăreşte, aşezând sexualitatea acolo unde îi e locul: în spaţiul sacru. Nevoia comunităţii, de a păstra sexualitatea în cercul intim al familiei, devine tot mai acută, pe măsură ce pornografia îşi face loc în casele noastre. Chiar citeam într-un articol cum că sexul face bine la sănătate (întăreşte inima) atâta timp cât nu se desfăşoară în afara vieţii conjugale. De ce? Pentru că e un tabu, pentru că, în afara cercului familial, provoacă puternice sentimente de vinovăţie, ducând deseori la moartea subită a adulterinului.

Aşadar, informaţiile nu anulează deloc misterul, întrucât dezinformează, iar tabuurile, construite în cea mai mare parte a lor în jurul morţii şi sexualităţii, în loc de a fi distruse, devin tot mai greu de dărâmat. Prin urmare, trăim în cea mai misterioasă perioadă istorică iar locul de joacă al imaginaţiei omului este astăzi mai întins şi mai diversificat ca oricând. (13.02.2013)

Sorin Delaskela:  Cu ani în urmă am întâlnit un proverb chinezesc care spunea chiar aşa: locul cel mai întunecat posibil e chiar sub lampă. În aparenţă lumea e complet dezvrăjită. Totul e dintr-odată cumplit de vizibil, de mediatizat, de zgomotos. Totul e deschis şi accesibil şi mai ales …atheos, părăsit de zei. Unde sunt larii şi penaţii caselor noastre? Trăim la suprafaţa noastră şi a lumii, şi mai deloc în adâncimea lumii, în straturile ei magice. Aparent lumea de azi nu mai admite niciun mister. E o lume al cărei crez pare tocmai acesta: dezvrăjirea, demitificarea, abolirea misterului, abandonarea gândirii magice. Pierdem relaţia cu Nepătrunsul dar avem Informaţia. Faptul că orice informaţie e la îndemână, că totul e deschis, nu înseamnă că lumea noastră e mai frumoasă, mai plină de sens sau mai logică. Nu ştim încotro ne îndreptăm. Nu avem nicio definiţie valabilă la ’’ce este’’. Nu ştim, chiar pe măsură ce ştim totul. Asfel că, dincolo de toată această deschidere colosală care e lumea noastră de azi, suntem tot la nivelul inocenţei adamice, doar că e una mai orgolioasă.  (14.02.2013)

Cristina Nemerovschi:  Eu cred că da, mai este, și chiar destul. O perioadă, ca orice tânăr care își încearcă talentul pe foaia de hârtie, în speranța că va ieși ceva bun din asta, demn de împărtășit și celorlalți, am avut și eu același sentiment al inutilității demersului, pe care sunt convinsă că-l au foarte mulți: de ce să mai scriu și eu, când sunt atâtea cărți excepționale deja? Ce aș mai putea spune eu, care să nu fi fost spus deja? Ce stil mi-aș mai putea forma, când atâtea experimente s-au întâmplat deja?

Cu cât informațiile îți devin mai accesibile, cu cât te înconjoară din toate părțile, cu atât ești mai aproape de a fi copleșit și de a căpăta această deziluzie: sentimentul că arta ta poate este superfluă. Că nu mai poți aduce nimic care să nu existe deja.

Până când, scriind, mi-am dat seama că nu e deloc așa. Misterul, originalitatea, ineditul se află în fiecare din noi, cei care transformăm emoțiile proprii în produse artistice, dacă știm să-l căutăm cu adevărat. Oricât de mult ai semăna, ca structură psihică, cu un alt artist, niciodată ceea ce creezi tu nu va fi identic cu opera aceluia. Ne construim ca ființe umane într-un mod foarte complicat, din mii de firimituri pe care le culegem în drumul nostru. Ceea ce oferim publicului este compusul acestor firimițe. Contează cum le așezi, contează ceea ce consideri tu că merită scos în față, contează tot. Cred că și din punctul de vedere al publicului, misterul care încă nu a fost demitizat total în această lume 2.0 este tot modul de gândire al ființei umane. Aici este acea fântână care nu va seca probabil niciodată, indiferent cât de multe am ști despre cum funcționează mintea noastră. Așadar, în literatură cel puțin, misterul și imaginația se reduc la tot ce este uman, uman și divers. Oricât de explicată și explicită ar deveni pentru toți lumea în care trăim, niciodată nu ne vom sătura de alte noi și noi personaje din literatură, de figuri în care să ne regăsim, pe care să le iubim sau să le urâm. Acolo rămâne un loc uriaș pe care scriitorii pot continua să-l umple după bunul lor plac. (14.02.2013)

Ionel Ciupureanu:  ”Burduşiţi cu puţin mister şi cu multă imaginaţie , oamenii au construit destule unelte pentru a supravieţui . Şi-apoi , legiunile de unelte iarăşi ne-au deschis uşa spre imaginaţia noastră , care abia aştepta să se târască pentru a descoperi alte şi alte obiecte . Pentru a-şi satisface violenţa , teritorialitatea , dominaţia sau doar supunerea faţă de ceilalţi . După ce imaginaţia îşi va îndeplini rostul , puterea o va acapara înseriind-o . Înghiţind-o haotic şi transformând-o în platitudinile astea bine asimilate ( curentul electric , ciocanul , vioara , piuliţa , computerul , hârtia , etc . , etc . ) .

Există un decalaj între construirea acestor unelte şi folosirea lor aşa cum ni le-am imaginat . Senzaţia de irealitate a ceva construit durează destul timp .Tabuurile n-au dispărut şi nu cred că vor dispărea . Necesitatea folosirii acestor obiecte va exploda mai târziu . Apoi urmează serializarea . O armată de ” autişti ” care fug cum pot ei de ce e-n jurul lor . Dorinţa de înstrăinare de noi înşişi se va manifesta iarăşi printr-o debordantă imaginaţie . Şi tot aşa . Nimic nu-i original . Alte măşti – variantele aceleaşi feţe .” (15.02.2013)

Bogdan Hrib:  Loc?! Loc e destul pentru orice!

Cred că problema e alta. Formularea orice informație e la îndemână pare foarte periculoasă. Cred că ar trebui definit termenul informație. Cred că orice enunț e la îndemână. Sau afirmație. Conținutul informativ al enunțurilor de orice fel poate fi viciat într-o lume în care oricine poate avea o părere despre orice și oricine o poate expune online sau offline. Nu numai că nu mai există cenzură, nici măcar morală sau profesională, dar nici măcar nu mai avem o autodecență morală. În fine, nu acesta e obiectul întrebării…

Misterul e o stare, nu o informație. La fel, imaginația este un capacitate, un skill ce aparține sau nu unui individ.

Cred că problema gravă este dispariția curiozității care poate genera mister și apoi prin extensie poate declanșa valuri de imaginație…

Nu știu la ce tabuuri te referi. Cred că, din contră, tabuuri sunt destule. Poate au pierit cele vechi, dar au apărut unele noi. De tot nu vor dispărea niciodată.

La fel și misterul… Misterul este motorul cosmic pentru a declanșa imaginația…

Și ca să devin un pic mai concret: sunt convins că literatura se va salva prin poveste. Prin multe povești și prin povestitori minunați. Așa vor fi scriitorii, niște povestitori geniali, care vor îngemăna întâmplări trăite sau auzite cu multă, multă imaginație…

Concluzie: misterul și imaginația sunt tot acolo la locul lor, chiar dacă sunt acoperite de tot felul de paraziți, de senzația că totul a fost scos la lumină, că totul e de-acum la vedere. Fals. Misterele sunt printre noi. Ascultați poveștile celor care au har. Poate nu îi auziți de la început, dar ciuliți urechile, ei sunt acolo și vorbesc. Pentur cei care vor să audă.

Povestitorii români nu sunt mai prejos. Căutați-i și ascultați-i…

Pe curând! (17.02.2013)

Radu Ianovi:  Captivi în acest torent de secol 21, avem tendinţa de a crede că lucrurile sunt din ce în ce mai voalate şi atunci ne întrebăm, mai rămâne loc de mister? Puşi în situaţia de a deascoperi lucruri noi, încercând să depăşim caracterul artificial cu care ceilalalţi ne înconjoară (fie că e vorba de cei apropiaţi, de anumiţi străini cu care intrăm în contact, de mass-media sau anumite grupuri care-şi exercită puterea politică asupra noastră) şi lucrăm asiduu la „desvrăjirea lumii” cu uneltele unor inadaptaţi.

Privim mereu realitatea printr-un vizor strâmt şi incomod, aburul dens pe care semenii noştri îl degajă (încercând la rândul lor să facă un pas în plus, indiferent de urmele pe care le acoperă, crezând astfel că marchează teritorii noi), abia dacă se ridică de la pământ. În toate epocile, misterul a jucat un rol important în viaţa celor care au avut aşteptări „exagerate”. Marii artişti, fie că e vorba de scriitori, pictori, muzicieni, ne-au lăsat prin operele lor, un labirint vast de trăiri şi experienţe neaşteptate.

Cred că misterul şi imaginaţia trebuie luate împreună doar în sensul în care ambele participă la deschidere unor noi orizonturi de percepţie. M-am întrebat mereu cum reuşesc unii să fie dintr-o bucată, să nu oculteze nimic, să pună totul pe masă, inconştienţi de brutalitatea şi lipsa de subtilitate a unui astfel de gest.

Într-adevăr, fluxul imens de informaţii cu care ne confruntăm face uneori ca lucrurile să patineze şi misterul să capete valenţe de multe ori stranii. A pune sub ştergere, poate fi o soluţie; misterul nu înseamnă numai o ascundere, un decupaj al spaţiului din jurul tău astfel încât ceilalţi să rămână bulversaţi de „incoerenţa” peisajului, misterul cred că presupune un salt în necunoscut, de altfel ceva ce facem zilnic deşi adesea nu recunoaştem acest aspect, e ceva care se pierde pe drum, ne sperie, ne scoate din zona de confort şi atunci preferăm să devenim ignoranţi.

Oscar Wilde spunea că adevăratul mister al lumii este vizibilul, nu invizibilul. Oricât ar evolua societatea, oricât de larg ar deveni spectrul pe care tehnologia îl acoperă, cred că misterul rămâne o trăsătură importantă şi aici intervine imaginaţia, cea care menţine conturul viu. Ce pare greu de crezut şi înfricoşător într-un fel, este scenariul conform căruia, în timp, înaintând către o societate cât mai tehnologizată, riscăm să devenim la rândul nostru nişte mecanisme din ce în ce mai inerte, abia atunci putem vorbi  despre o ieşire din sfera misterului, care ţine foarte mult cred de capacitatea noastră de a jongla cu latura necunoscută a viitorului, fie el apropiat sau îndepărtat, şi de a-i oferi cadrul uman necesar. În lipsa acestui cadru, cred că misterul poate să dispară aşa cum pot dispărea şi unele dintre nevoile noastre spirituale, cum ar fi nevoia de a cunoaşte, de a iubi etc. (18.02.2013)

Vezi și Dosarul Z 1/2013 și Micul manifest al dosarului

sursa foto Improbables Librairies, Improbables Bibliothèques

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat „Rock în Praga” în 2011 și „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 391