Cu cinism despre câini

Dog on board

Evit, în general, să port conversaţii contradictorii pe tema eutanasierii câinilor comunitari cu oamenii care se auto-intitulează iubitori de animale, pentru că mi se pare o activitate inutilă, de genul ăleia în care ai încerca să temperezi emoţional un fanatic  religios. Argumentele oamenilor ăstora nu pot fi combătute logic tocmai pentru că, de cele mai multe ori, nu au logică. O să las acum la o parte babele nebune care-şi dau jumătate de pensie pe hrana câinilor de la bloc şi o să mă concentrez pe cealaltă parte, să-i spunem mai tânără şi fals raţională.

Adevărul e că sunteţi nişte ipocriţi mincinoşi şi că nu vă pasă de câinii pe care îi apăraţi, ci vă pasă de voi, de egoul vostru şi de bani. Şi ştiţi de ce? Pentru că, în toţi anii ăştia, la fiecare scandal apărut după vreun accident ca cel de luni, aţi sărit să vă apăraţi cauza, aţi oferit soluţii, aţi apelat la umanitate. Ne-aţi acuzat pe noi de sadism.  Două, trei zile, cât era cartoful fript, după care nimeni nu mai auzea de voi. După care câinii ăia continuau să trăiască în mizerie, cei mai mulţi dintre ei bolnavi. Am văzut o femeie făcând greva foamei în faţa parlamentului, într-un an, încercând să salveze câinii de la eutanasiere, dar n-am mai auzit-o după ce proiectul de lege nu a trecut. Nici un ONG n-a apărut la TV într-o perioadă liniştită, să vină şi să spuna ok, i-am salvat de la moarte, dar ce facem cu ei acum? Nu e cazul să ne şi respectăm promisiunile? Adică să îi adoptăm, să îi îngrijim etc. Să ducem campanii de conştientizare printre oamenii noştri, să îi convingem să ia un câine acasă. Să nu lăsăm problema în halul ăsta, dacă tot credem în ceva. Toţi tac mâlc şi sar numai când banii publici pe care îi încasează sunt în pericol.  Cum fac cele mai scursuri dintre politicieni, cum fac băieţii în club  cu fetele proaste. Promit, obţin, şi nu mai auzi de ei.

Şi-acum, un copil a murit în Bucureşti, în 2013, sfâşiat de câini. Altul în Constanţa, anul trecut, parcă. Şi e de o mie de ori diferit faţă de un copil care moare pur şi simplu. Pentru că atunci când mori bolnav de leucemie, cancer sau lovit de trăznet, e vina naturii. În momentele alea, familia devine unită, membrii ei se încurajează reciproc şi se ajută să treacă mai departe. În familia asta e altfel. Vor apărea certuri, reproşuri, vinovaţi, oamenii ăia trec prin clipe tragice complet destrămaţi. Poate că se vor despărţi definitiv. Sigur, e şi vina lor, dar cât de mare să fie vina asta, încât să moară un copil?

sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 5