Celelalte poveşti de dragoste europene

Celelalte poveşti de dragoste, de , va fi tradusă pentru Italia, Franţa, Germania, Bulgaria şi Macedonia

Teodorovici are ceva din lapidaritatea lui Hemingway, dar şi farmecul unui Salinger. O carte pe care merită s-o citiţi.” (Ştefan Agopian)

Unul dintre cele mai apreciate titluri ale anului editorial 2009, reeditat de curînd în colecţia de bestseller-uri a Editurii Polirom, “Top 10+”, romanul Celelalte poveşti de dragoste, de , va apărea în traducere în Franţa, Germania, Bulgaria şi Macedonia.

Publicat deja de editura italiană Aìsara (2011), cu titlul Un altro giro, sciamano, traducere de Ileana M. Pop, romanul Celelalte poveşti de dragoste va fi lansat în versiune franceză, germană, bulgară şi macedoneană în anul 2014, după cum urmează: Franţa (Gaïa, traducere de Laure Hinckel), Germania (Horlemann, traducere de Jan Cornelius), Bulgaria (Paradox, traducere de Vanina Bojikova) şi Macedonia (Ikona, traducere de Ermis Lafazanovski).

Unsprezece poveşti în care dragostea e privită din unghiuri surprinzătoare şi, în acelaşi timp, unsprezece secvenţe ale unui roman construit pe o unică poveste, a unei iubiri ce nu-şi găseşte ritmul. Lipsa comunicării, trădarea, gelozia, angoasele şi aşteptările, toate aceste stări, puse sub semnul superficialităţii lumii contemporane, poartă personajele prin întîmplări şi evenimente stranii, care îşi cîştigă miza doar prin raportarea la întreaga lor istorie.

„Cele unsprezece povestiri din carte sînt, de fapt, îţi dai seama de asta pe măsură ce citeşti, tot atîtea capitole ale unui roman subtil construit, care te prinde şi te captivează. Nu poveştile în sine sînt importante, ci modul cum sînt spuse de acest autor foarte talentat. Teodorovici are ceva din lapidaritatea lui Hemingway, dar şi farmecul unui Salinger. O carte pe care merită s-o citiţi.” (Ştefan Agopian)

„O carte splendidă, una dintre cele mai frumoase pe care le-am citit în ultima vreme.” (Adina Diniţoiu)

LDTLucian Dan Teodorovici (n. 17 iunie 1975, Rădăuţi) este coordonator al colecţiei „Ego. Proză” a Editurii Polirom şi senior editor al săptămînalului Suplimentul de cultură. Între 2002 şi 2006 a fost redactor-şef al Editurii Polirom.

A colaborat cu proză, teatru şi articole la diverse publicaţii din ţară şi străinătate. Este autor sau coautor al unor scenarii de film şi televiziune.

Volume publicate: Cu puţin timp înaintea coborîrii extratereştrilor printre noi (roman, Editura OuTopos, 1999; , 2005); Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei ţigări marijuana (povestiri, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 2000); Circul nostru vă prezintă: (roman, , 2002, 2007); Atunci i-am ars două palme (povestiri, Editura Polirom, 2004); Celelalte poveşti de dragoste (roman, ediţia I, Editura Polirom, 2009; ediţia a II-a revăzută, Editura Polirom, 2013); Matei Brunul (roman, Editura Polirom, 2011).

Prozele sale au fost publicate în numeroase antologii din ţară şi străinătate.

Volumul Atunci  i-am ars două palme a apărut în traducere germană (Pop Verlag, 2009).

Romanul Circul nostru vă prezintă: a fost tradus şi publicat în S.U.A. (Dalkey Archive, 2009), Ungaria (L’Harmattan Könyvkiadó, 2009), Italia (Aìsara Edizioni, 2011), Spania (El Nadir, 2011), urmînd a fi tradus şi publicat în Bulgaria (Paradox) şi Egipt (Golden Pony).

Romanul Matei Brunul a apărut în Franţa (Gaïa Éditions/Actes Sud) şi urmează să apară în Bulgaria (Paradox) şi Ungaria (Libri Kiadó). Cel mai recent roman al său, Matei Brunul, a obţinut în anul 2012 Premiul literar „Augustin Frăţilă”, Premiul revistei Observator cultural, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, Premiul pentru Proză acordat de revista Ateneu, Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România şi a fost desemnat „Cartea anului” de către revista Contrafort.

Anul acesta, Lucian Dan Teodorovici a debutat ca regizor, punînd în scenă în premieră in Romania piesa „Prăpădul” (scrisă de Attila Bartis, traducere în limba romană de Marius Tabacu), la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.