Am ezitat mult până să încerc să scriu despre Litera din scrisoarea misterioasă, microromanul lui Alex. Leo Șerban. Pentru că mi-e greu să pun pe hârtie gânduri despre el, pentru că mi-e dor de scrisul lui, pentru că există oameni despre care nu poți să vorbeşti fără să rişti să ajungi la platitudini. Oameni care nu pot fi reduşi la dimensiunea unor cuvinte. De aceea, o să scriu puţin, mai mult din dorinţa de a recomanda această carte, despre care am impresia că nu s-a vorbit foarte mult în afara cercului celor care l-au preţuit pe autor.
Litera din scrisoarea misterioasă este o poveste mai puţin convenţională, scrisă într-o manieră diferită de stilul cu care ne-au obişnuit cei mai mulţi scriitori români. Transpare din ea înclinaţia spre joacă, spre o fantezie aparte, pe care am întâlnit-o predilect la scriitorii sud-americani şi portughezi. De altfel, Alex. Leo Şerban a scris acest volum parţial la Buenos Aires, parţial la Lisabona, cele două oraşe în care se şi întâmplă povestea şi care l-au fascinat. Iar protagoniştii sunt şi ei două figuri reprezentative pentru cele două oraşe: Jorge Luis Borges şi Fernando Pessoa. Cei doi se vor întâlni, dar într-o manieră ludică, imaginată, deoarece totul se petrece doar… în mintea lor. Pretextul acestei întâlniri de poveste îl constituie descoperirea neaşteptată a unei scrisori misterioase, de către un al treilea personaj, cel care va juca rolul de punte între cei doi: Franz Osberg, traficant de opere de artă, urmărit de Interpol. Tot la capitolul personaje trebuie menţionate heteronimele lui Pessoa, care mijlocesc întâlnirea celor doi scriitori peste timp. Plus cele două oraşe amintite, care nu trec neobservate, devin şi ele un soi de personaje, cu tot cu atmosfera lor tipică. Şi nici nu se putea altfel, aş zice, având în vedere dragostea autorului pentru ele. Pe de o parte, Lisabona, cu lentoarea ei fascinantă, cu cafenelele ei misterioase, cumva în contratimp cu Buenos Aires, care e mai energic, mai colorat, mai senzual. Lisabona cea ploioasă în decembrie şi Buenos Aires cel însorit, în acelaşi decembrie.
Lucrurile se întâmplă pe două planuri, iar asta poate părea complicat şi greu de urmărit. Într-un fel, chiar este. Mai ales pentru cititorul obişnuit cu poveşti spuse mai simplu, mai liniar. Până şi pe mine, care sunt pasionată de literatura de limbă spaniolă şi portugheză şi obişnuită cu jocurile din ea, m-au obosit un pic heteronimele lui Pessoa, de exemplu. Totuşi, lucrurile par a se limpezi de la sine, la un moment dat, şi veţi descoperi plăcerea jocului, aşa cum, probabil, a simţit-o şi Alex. Leo Şerban scriind această carte. Aventuri, mistere, jocuri de cuvinte, jocuri livreşti… toate acestea compun o fantezie complexă, dar nu una oarecare, ci mai degrabă una pentru iniţiaţi. Pentru că trebuie să cunoşti referinţele risipite explicit sau printre rândurile acestei cărţi, altfel o să te simţi ca într-un labirint. Există, totuşi, o trăsătură care uşurează sarcina cititorului. Şi anume: impresia că ai în faţă un scenariu de film, capacitatea lui Alex. Leo Şerban de a scrie foarte vizual, de a te ajuta să îţi închipui ceea ce citeşti. E o calitate care lipseşte multor scriitori şi este una importantă, zic eu. În cazul de faţă, ea vine, probabil, din pasiunea autorului pentru film.
Nu trebuie sărită „încercarea de portret” pe care i-o face Horia-Roman Patapievici lui Alex. Leo Şerban în deschiderea volumului. O să vă ajute să înţelegeţi mai bine şi cartea, şi pe autorul ei. Carte care a fost scrisă în limba engleză şi tradusă în româneşte de către Antoaneta Ralian.
Autor: Alex. Leo Şerban
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2011
Număr de pagini: 248
ISBN: 978-973-46-2145-3
Preţ: 24,95 lei