un sfant cu picioarele pe pamant


foto sursa: http://www.biografiasyvidas.com/biografia/u/fotos/unamuno2.jpg

Titlu: Abel Sanchez. Sfântul Manuel Cel Bun
Autor: Miguel de Unamuno
Editura: All
Anul apariției: 2012(textul original apărut în 1931)
Număr de pagini: 192
Preț estimativ: 25 lei
Traducător:  Irina Dogaru (+ postfață)

 Mi-am petrecut toată viața scriind despre paradoxuri și atrăgându-mi furia celor care nu înțeleg ceea ce am scris. Acestea sunt vorbele lui Unamuno, autor din Țara Bascilor care și-a dedicat mare parte din viață studiului lui Don Quijote.

Cartea apărută la All include două nuvele. Prima dintre ele, Abel Sanchez, dezvoltă mitul biblic al lui Cain și Abel, la care autorul spaniol a adăugat un strop de  ying și yang sau o continuă pendulare între binele și răul din interiorul celor două personaje principale, Abel Sanchez și Joaquin Monegro.

A doua nuvelă, Sfântul Manuel Cel Bun, despre care voi vorbi în continuare, este construită ca un omagiu/tribut pentru duhovnicul din Valverde de Lucerna. Vocea narativă aparține Angelitei, o fată care îl cunoaște de aproape pe părintele Manuel, care i-a sprijinit familia după dispariția tatălui și după plecarea fratelui acesteia în America de Sud . Nuvela prezintă atât modul lui don Manuel  de a conduce comunitatea, cât și momentele în care acesta se îndoiește de credința sa.

Acesta acționează adesea diferit de dogmă, în special când vine vorba de suicid . Părintele Manuel nu vede cu ochi buni nici morțile infantile.

 (…) fiind întrebat de tatăl sinucigașului, un străin din părțile noastre, dacă avea să-l îngroape creștinește, el i-a răspuns:

– Fără doar și poate, fiindcă în ultimul moment, în clipa agoniei, neîndoielnic s-a căit.

 Cu toate că este măcinat de îndoieli, părintele Manuel nu amestecă niciodată meseria cu viața sa privată. Rostul meu este să îi fac pe enoriașii mei să  să aibă viață sufletească, să fie fericiți, să îi fac să se viseze nemuritori, și nu să-i ucid, spune duhovnicul cu o voce lineară, fără a lăsa să iasă la iveală suferința lăuntrică.

Pe lângă nararea la feminin, avem de a face și cu o mărturie a lui Lazaro, fratele Angelitei, care ajunge să înțeleagă adevărata misiune a lui don Manuel, cu toate că inițial se îndoia de harul acestuia. Nu voia, încercând să mă câștige pentru sfânta lui cauză, spune Lazaro (…) să își aroge vreun merit, ci o făcea pentru pacea, fericirea, iluzionarea (…) a celor care i-au fost încredințați. Iluzionarea nu are un sens negativ aici, ci se referă mai degrabă la un mod cât mai simplu de viață, fără prea multe întrebări existențiale, întrebări pe care duvohnicul Manuel le-a asumat pentru întreaga comunitate de la Valverde de Lucerna. Astfel, lumea satului rămâne neatinsă de ezitarea în fața lui Dumnezeu.

Modul în care don Manuel își face plecarea din această lume, îl transformă într-un sfânt în ochii comunității. Acest lucru se întâmplă și datorită faptului că rămâne un profesionist până în ultima clipă, iar îndoielile lui rămân cunoscute decât unui cerc foarte restrâns (Angelita și Lazaro).

Fiți buni, căci asta este de ajuns. Iertați-mă pentru răul pe care vi l-am făcut fără să vreau și fără să știu. Iar, acum, după după ce vă voi da binecuvântarea, spuneți cu toții un Tatăl Nostru, un Ave Maria, Rugăciunea către Sfânta Fecioară și, în cele din urmă Crezul.

De același autor a apărut la Humanitas Jurnal Intim.

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat „Rock în Praga” în 2011 și „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392