Tropul lui Liviu Ofileanu

planeta kitsch

fiindcă viaţa e o sticlă afumată prin care i se văd lumii coastele şi sufletul,
pe zidul fabricii de lapte am scrijelit cu renumitul briceag pentru slănină „liviu şi myra” –
şi chiar dacă puştii vor face pipi şi ne vor şterge amintirea cu talpa,
mâna rescrie „liviu şi myra” cu suc de ceapă.
deschid albumul cu oameni morţi la duş şi notez: punct şi de la capăt:
liviu şi myra – femeia care-mi intră seara în cameră,
goală-puşcă aşa cum a făcut-o mama ei.
mă avertizează să nu-mi corectez destinul, să las textul aşa –
adică liviu şi myra – să îmi văd de trăit fiindcă va veni o zi,
spune holbându-se cu gura numai spume,
va veni o zi nu e departe şi numai Eu pot să-ţi dau o moarte uşoară.
degeaba loveşti aerul cu vâsle de carne,
servicii făcute din datorie – urma de pantof
lăsată de vecini pe cimentul scărilor îţi va trece peste faţă.
e rău să ai frustrări – de-aceea stai zile întregi în casă
ca un bondar cu boldul în piept,
îţi dai jos cravata şi rămâi în halatul de reanimare.
cu binecuvântarea unei femei deşertăciunea se uită rapid în oasele fiilor tăi
şi durata de acţiune a serului invocă pe marele bergson;
nu îţi pasă dacă numele se şterge,
dacă altul va locui umbra catifelată a femeii tale – eşti fericit,
abia acum primeşti telefoane de la oameni morţi ca tine,
chestii puerile, bune de gândit seara când te speli pe picioare
şi nu mai pricepi nimic din vorbele omului cu lanterna în frunte.
mintea se duce pe câmpii şi viorile în orchestră
ţin isonul unei voci tot mai slabe – apoi adormi, în sfârşit,
ca beţivul ştirb ce îşi caută dinţii într-un sân
şi cuţitul o inimă cu bani şi fără milă.

Liviu Ofileanu, câștigător al Concursului de debut literar „”, secțiunea Poezie, ediția I, 2010.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.