Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz

Când stai la taclale cu un om care caută motive, la tot „pasul”, să facă trimiteri la romanul lui Henryk Sienkiewicz publicat în 1895 (în Gazeta Polska), Quo Vadis, nu are cum să-ți scape cartea, mai ales că în 1905 a luat Premiul Nobel.

„Îndrăgostit de istorie, Sienkiewicz a încercat a o converti într-un izvor care să insufle viață prezentului anodin. Chiar atunci când s-a îndreptat spre lumea antică, a considerat-o din perspectiva contemporaneității. În capodopera Quo Vadis, contemplarea rămășițelor Romei imperiale nu l-a predispus la aride filosofări melancolice despre efemeritatea celor pământești , ci i-a stârnit energii asociative pentru reînvierea unor oameni și fapte cu care a populat vestigiile cetății eterne, redându-le strălucirea de odinioară” scrie Stan Velea.

Unui ziarist francez, polonezul îi mărturisește despre roman: ” A fost rezultatul unor cauze multiple. De mulți ani aveam obiceiul să citesc înainte de a adormi vechi lucrări de istorie latină. Făceam asta nu numai din dragoste pentru istorie care m-a interesat întotdeauna foarte mult, ci și pentru că nu voiam să uit latina. Această obișnuință care mi-a permis să citesc fără nicio greutate pe prozatorii și poeții latini mi-a trezit totodată un interes crescând pentru lumea antică. Dintre istorici cel mai mult mă atrăgea Tacit. Citind Annales, m-am simțit nu o dată tentat de ideea de a opune într-o lucrare artistică cele două lumi, dintre care una era forța conducătoare și atotputernică a mașinii administrative, iar cealaltă reprezenta exclusiv o forță spirituală. Ca polonez, acest gând mă atrăgea prin ideea victoriei spiritului asupra forței materiale, iar ca artist mă răpea prin formele minunate în care știa să se înveșmânteze lumea antică. Cu șapte ani în urmă, în timpul ultimei șederi la Roma, am vizitat orașul și împrejurimile cu Tacit în mână. Pot afirma că ideea se maturizase; mai era vorba doar de găsirea unui punct de plecare. Capela Quo Vadis, vederea bisericii Sf. Petru, Munții Albani, Tre Fontane – au făcut restul. Întorcându-mă la Varșovia, am întreprins studii istorice care mi-au inspirat o dragoste și mai puternică pentru viitoarea operă…la aceste motive se mai pot adăuga multe altele – sentimente personale, escapadele prin catacombe, peisajul magnific care înconjoară orașul etern, apeductele văzute în răsăritul sau apusul soarelui” (H. S., despre geneza romanului „Quo Vadis, opere, vol. 40, Varșovia, 1951, p137.)

”Quo Vadis, Domine” (în traducere: Încotro, Doamne?/ Unde mergi, Doamne?) este întrebarea adresată de către Petru lui Iisus. Ce interesează este răspunsul acestuia: ”Merg la Roma, să fiu răstignit din nou”. La auzul acestor vorbe, Petru revine în Roma și moare ca un adevărat martir în arena romană sub pedeapsa dată de Nero.

Așadar, acțiunea se petrece  în timpul domniei, împăratului nebun, Nero.

Trei cuvinte care să descrie romanul? Viață, moarte, înviere.

Folosindu-se de povestea de iubire dintre un păgân și o creștină ( Marcus Vinicius și Ligia), autorul ne relatează modul în care au fost persecutați creștinii în vremea lui Nero (care va da foc cetății , dând vina pe creștini, arzând ca adevărate torțe umane).

Inscripția ”Quo Vadis, Domine” se găsește pe o capelă, undeva în Porta Capena, informează la finalul cărții, Sienkiewicz.

Cartea merită nu doar citită ci și recitită, mai ales pentru cititorul interesat de esența creștinismului.

O încadrez la lectură obligatorie.