Literatura în pericol

Acest articol a fost publicat de Semnu' Bun pe 17.01.2012 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: , .

Literatura poate mult. Ne poate întinde mâna când suntem profund deprimaţi, ne apropie de ceilalţi oameni din jurul nostru, ne face să înţelegem mai bine lumea şi ne ajută să trăim. Ceea ce nu înseamnă decât că ea este, înainte de orice, o metodă de îngrijire a sufletului. Fiind totodată şi revelaţie a lumii, ea poate, pe parcurs, să ne transforme, pornind din interiorul fiecăruia. Literatura are de jucat un rol vital; dar pentru aceasta ea trebuie să fie înţeleasă într-un sens general şi susţinut, sens care a prevalat în Europa până la sfârşitul secolului al XIX-lea şi care e astăzi marginalizat, în timp ce o concepţie absurdă şi limitată este pe cale să triumfe. Cititorul obişnuit care continuă să caute în operele pe care le citeşte răspunsul la întrebarea ce anume îi dă sens vieţii are dreptate atunci când se revoltă împotriva profesorilor, criticilor şi scriitorilor care îi spun că literatura nu vorbeşte decât despre ea însăşi sau că transmite numai dezamăgire. Dacă n-ar avea dreptate, lectura ar fi condamnată să dispară în cel mai scurt timp.

Analiza operelor la şcoală nu ar mai trebui să aibă ca scop ilustrarea conceptelor (tocmai introduse de cutare ori cutare lingvist, cutare ori cutare teoretician al literaturii) şi să ne prezinte astfel textele ca o concretizare a limbii şi a discursului. Datoria sa ar fi de a ne face să accedem la sensul lor – căci se pretinde că acesta ne conduce, la rândul lui, spre o cunoaştere a umanului care îi interesează pe toţi. După cum am spus, această idee nu îi e străină unei părţi importante a lumii profesorale, dar ar trebui să se treacă de la idei la acţiune.

Literatura în pericol de Tzvetan Todorov

Traducere din limba franceză şi postfaţă de Luigi Bambulea

113 p, paperback, 130×200

ISBN 978-973-124-406-8

Colecţia Demonul teoriei

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.