Cartea, între speranță și refugiu

Interviu cu scriitorul

Inginer, publicist și scriitor de roman polițist, și-a descoperit pesonajele favorite în cărțile citite în perioada dintre copilărie și adolescență. Astfel, rememorează cu plăcere întâlnirile cu Phileas Fogg şi Paganel, Cavalerul Pardaillan, Tic şi Ursu din „Cireşarii” – seria lui Constantin Chiriță.

Bogdan Hrib menționează cu emoție autorul care i-a schimbat viața. Până la întâlnirea cu scriitorul George Arion, a îndrăgit lectura operelor lui Jules Verne, Paul Feval, Tolstoi, Asimov, Steinbeck, Chandler, John le Carre, Isabel Allende… presărate cu scrierile lui Turgheniev sau Balzac, Hugo, Whitman şi Poe. După ce i-a cunoscut mai întâi cărţile, apoi, printr-o întâmplare fericită, l-a întâlnit personal pe George Arion, viaţa sa a căpătat altă direcţie şi alt ritm… „Pe care sper să le menţin încă o vreme!”

 

„Sunt un om obișnuit…

Nu ştiu cum ar trebui să răspund la o întrebare atât de vagă… Sunt un om cu familie, cu prieteni, cu pasiuni, cu serviciu, nu întotdeauna fac ce-mi place, dar mă bucur că măcar din când în când am această şansă. Şi mă refer la citit, la scris, la călătorit…  

Cartea nu simbolizează nimic.

Cartea este un prieten, şi, da, un prieten îţi oferă protecţie! Mă feresc de cuvinte mari… Cartea e un prieten foarte bun, mi-a fost de multă vreme alături şi sper să rămână lângă mine, electronic sau pe hârtie sau, mai exact, şi aşa şi aşa… Cartea a fost speranţă, refugiu… În spaţiul fizic, concret, cartea este un obiect frumos, o operă de artă, o bijuterie… E destul?

 

Nu te poţi îndrăgosti de lectură!

E vorba de o boală, iar dacă vom considera că dragostea e o boală atunci e ok… Dacă o iei, o iei, dacă nu, rămâi imun… Unii ar zice că sunt mai fericiţi aşa… Şi îi înţeleg…

Aşadar, cred că în adolescenţă e vorba de identificarea cu personajul favorit, apoi spre maturitate ar trebui să apară legătura aproape personală, fizică cu autorul preferat. Din nefericire am senzaţia că publicul român a rămas în majoritatea cazurilor la etapa 1. Adică nu e chiar atât de disperat să-şi cunoască autorii… Păcat. Sau poate că mă înşel, dar nu pot uita cum la un târg de carte un coleg care a vândut un volum de-al meu – Blestemul manuscrisului, cred, o carte mare şi cartonată – i-a propus clientului şi un autograf, pentru că eu eram de faţă, iar acesta a sărit în sus: Cum să-mi măzgălească bunătate de carte, după ce am dat atăţia bani pe ea! Fără comentarii.

Nu suport filele îndoite în colț…

Am avut în casă semne de carte. Am avut de la bunica mea nişte semne de carte tricotate sau croşetate, ţin minte şi acum că erau două unul bej auriu şi unul culoarea aceea frumoasă, bordo. Erau lungi, aveau un model în relief şi bineînţeles franjuri la capete.

Nu trebuie să folosești doar unul singur. Fiecare carte îţi crează o anumită stare, senzaţie, sentiment şi atunci semnul de carte va fi în concordanţă cu aceste trăiri, mai gros sau mai subţire, improvizat sau nu… Eu nu sunt colecţionar de semne de carte, dar de multe ori mi-a făcut plăcere să cumpăr şi să fac cadou asemenea obiecte. Unele erau de metal, altele de carton cu fotografii, altele de plastic ca o agrafă uriaşă… Dar le ştiţi cu toţii…

Orice obiect poate deveni un semn de carte.

Am folosit o bucată de şerveţel de pe o terasă, o vedere, o hartă pliată, o foaie de hârtie împăturită, un bilet ITB (denumirea comunista a RATB, n.r.), o scrisoare de dragoste, o listă de cumpărături, o etichetă de vin, o scobitoare sau un chibrit… Şi or mai fi fost şi altele…

Am o bibliotecă mică

ce mă urmăreşte tot timpul unde călătoresc: sunt mereu alte cărţi. Jumătate din obligaţie de serviciu, jumătate de plăcere. La serviciu am câteva mormane pe birou. Acasă am multe crime fiction, romane SF şi fantasy, cărţi de călătorie, filozofie (de la soţia mea), şi multe cărţi primite cadou, din toate domeniile… Să mai spun că sunt peste tot şi volumele de la sau Crime Scene, precum şi cărţi în engleză pe care le citesc în vederea unei viitoare editări în română?… Biblioteca părinţilor mei am moștenit-o, de fapt, nu… m-am născut cu ea în casă. Am adăugat volumele cumpărate de mine şi primite cadou, cărţi de copii şi adolescenţi. Nu am accesorii, nu am nici un fel de ornamente. Mi-am propus să cumpăr, am făcut deseori cadou, dar sincer nu prea aş mai avea loc şi de ornamente. Prefer doar cărţile.

 

Pe vremuri, împrumutam cărţi prietenilor. Multe nu le-am mai primit înapoi, am renunţat la împrumuturi în general. Am doar un grup restrâns de fanatici crime, un fel de mini-club de carte, între noi schimbăm impresii şi cărţi…

 

Nu ştiu dacă am bibliotecă publică în proximitate. Şi chiar dacă aş avea, nu aş frecventa-o pentru că am în jurul meu, acasă sau la serviciu, atâtea cărţi necitite încât ar fi inutil să merg la o bibliotecă. Dacă am nevoie de o documentare mai aprofundată aleg o bibliotecă universitară.

 

Biblioteca virtuală este o necesitate,

dar nu înlocuieşte biblioteca fizică, e doar altceva, o completare. Cum am primit informaţiile despre cărţile în format electronic? În nici un fel… prin profesia mea de editor citesc de multe ori manuscrise, în română sau în engleză, în format electronic. Fac acest lucru de atâţia ani…

Ritualurile nu vor fi înlocuite, vor fi completate. Eu cred că cele două forme vor coexista… Pentru cine a considerat că este un ritual, nu se va schimba. Pentru ceilalţi, cei foarte tineri şi poate mai moderni, va fi un ritual cititul pe e-reader… Pentru cei care considera cartea şi un obiect de preţ, o operă de artă, o bijuterie, ritualul va rămâne…

 

Mă întreb: vor dispărea plimbările în aer liber la munte doar pentru că vom avea acasă un ecran 3D, olfactiv şi cât un perete de mare? Poate că deja ne plimbăm mai puţin şi ne ţinem mai rar de mână, dar aceste obiceiuri nu vor dispărea… Cel puţin o vreme… dacă ar fi să-i credem pe SFişti s-ar putea să devenim nişte cyborgi…”

 

 

Mesaj pentru comunitatea SemneBune: 

„Deviza mea este: Îndoieşte-te, dar mergi până la capăt! (cred ca l-a zis un scriitor român, îl folosesc de atâta vreme că nu mai ştiu de unde l-am luat. L-am avut scris pe perete în camera mea din anii 80…) Nu ştiu dacă chiar mă ghidează, dar de multe ori am acţionat după acest model.

Cartea îţi dă putere pentru că afli şi simţi şi atunci eşti mai puternic! Dacă te duce mintea, altfel…

Oricum, nu trebuie să vă oblige nimeni să citiţi, e inutil, dacă nu simţiţi că trebuie să faceţi acest lucru!”

 

Scurt bio

Bogdan Hrib s-a născut în Bucureşti și este inginer constructor civilist.

Este pasionat de fotografie, este jurnalist, scriitor și editor. Membru al „Romanian Crime Writers Club” (n.r.)

 

Cărți publicate (în ordine cronologică)

–          Filiera grecească, 2006;

–          Blestemul Manuscrisului, 2008, în co-autorat cu Răzvan Dolea;

–          Somalia, mon amour, 2009, în co-autorat cu Sofia Matei;

–          Ucideţi generalul, 2011, varianta engleză: Kill the General, 2011.

–          Urmele paşilor mei, o povestire în antologia Romania Noir, 2011.

 

Bogdan Hrib organizează Festivalul „Mystery & Thriller Festival”. În Râșnov, iunie 2012, se va desfășura ediţia a II-a. Programul festivalului cuprinde lansări de carte, dezbateri publice, proiecţii de filme de profil.

 

Mulțumim Bogdan Hrib!

București, 2012 © Copyright SemneBune | semne de carte, pentru carte
Seria de interviuri „Cartea, între Om și Simbol”

Sursa foto: Bogdan Hrib, arhiva SemneBune

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2861

Comentarii

  1. dale georgeta spune:

    Ma intereseaza Blestemul MANUSCRISULUI, DEOARECE AM TRECUT PRINTR-O SITUATIE REALA MAI BINE DE UN SFERT DE SECOL, IMPREUNA CU PESTE 500 DE SUFLETE. VREAU SA CITESC UN STORY APROXIMATIV .
    VA MULTUMESC ANTICIPAT GEORGETA DALE

    1. admin spune:

      Buna Georgeta,
      îți propunem să faci achiziția de carte cu discount de la editura Tritonic. http://www.tritonic.ro/isbn-Blestemul_Manuscrisului-978-973-733-224-0.htm

  2. Ana spune:

    Bogdan Hrib […] A fost ajutat de oameni…care se lupta ani de zile pentru a-si recupera proprii bani (de la el).
    Nu-i mai faceti reclama… Prin el, cartea devine maculatura!

    1. Draga Ana, viata scriitorului este diferita fata de cea a editorului. Opera literara nu are nimic in comun cateodata cu creatorul ei. Vei ramane surprinsa neplacut sa afli ca Hemingway a fost un calvar pentru toti oamenii din preajma sa (prieteni, rude, angajati si toate femeile din viata sa). Mi-ar placea sa stiu ca nu scrii influentata de barfele care circula pe net. Ne-am permis sa cenzuram lipsa de delicatete si te rugam sa intelegi ca nu putem publica orice. Cu prietenie, Ciprian.