Trezirea inteligenței

La editura Herald, in colectia Metanoia, a aparut de curand volumul Trezirea inteligentei de Jiddu Krishnamurti.

Krishnamurti, socotit unul din marii ganditori ai veacului XX, a lasat o opera importanta, alcatuita indeosebi din discursurile pe care le-a rostit cu prilejul unor reuniuni anuale organizate in lumea intreaga.

O parte din temele prezentate in aceasta carte reprezinta conversatiile pe care Krishnamurti le-a purtat cu personalitati marcante (Jacob Needleman, Alain Naudé, Aldous Huxley), interesate de ideile lui. Aceste dialoguri nu sunt discutii in sensul unor dezbateri sau argumentari, ci schimburi libere de idei intre oameni avand un scop comun si nazuind sa inteleaga probleme fundamentale.

Chestiunile abordate sunt esentiale pentru intelegerea omului si a libertatii sale adevarate. Potrivit lui Krishnamurti, o minte eliberata este aceea care a renuntat la vechile experiente si conditionari facand astfel loc bogatiei prezente, care asteapta sa fie patrunsa de o minte treaza, noua.

„Cand iti doresti o experienta religioasa, o doresti pentru ca nu ti-ai rezolvat problemele, temerile, disperarile, fricile si suferintele de zi cu zi – si deci vrei mai mult. Dar in aceasta dorinta de mai mult se ascunde o mare amagire. Dorinta de experiente din ce in ce mai vaste, mai profunde, mai importante nu duce decat la prelungirea drumului cunoasterii.

Apoi, tot prin aceasta investigatie religioasa incercam sa aflam ce este adevarul, daca exista o realitate, daca este posibila o stare a mintii care sa fie in afara timpului. Cercetarea implica insa si un cautator, nu-i asa? Si ce cauta acesta? Cum va sti el ca ceea ce a gasit in cercetarea lui este adevarat? Caci daca el afla adevarul – sau cel putin ce crede el ca este adevarul – aceasta o va face numai in functie de experientele lui trecute, de conditionarile si de cunoasterea sa; cercetarea se dovedeste astfel a nu fi decat o simpla proiectie in viitor a sperantelor trecute, a temerilor si dorintelor sale mai vechi.

O minte care se intreaba – nu o minte care cauta – trebuie sa fie asadar pe deplin eliberata atat de nevoia de experienta cat si de cautarea adevarului”. (J. Krishnamurti)

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2904