Căzuţi din cer

şi Institutul Cervantes vă invită luni, 7 noiembrie, de la ora 18.00, la Ceainăria Cărtureşti (Str. Arthur Verona, nr. 13-15, parter) la dezbaterea volumului „Căzuţi din cer” de Ray Loriga, apărut în traducerea lui Florin Galiş. Dezbaterea va fi moderată de Iulia Popovici şi îi va avea ca invitaţi pe Adrian Dobrescu, Florin Galiş, Ştefania Nalbant, Cristina Rusiecki. Evenimentul are loc în cadrul „Lunii de carte de limba spaniolă” iniţiate de Institutul Cervantes.

Despre Ray Loriga s-a spus că este „starul rock al literaturii europene“ (The New York Times). Cărțile sale sunt o combinație de poezie, divertisment și morală, iar personajele lui sunt, aproape fără excepție, adolescenți rebeli, care se răzvrătesc împotriva societății într-un fel sau altul.

„Căzuţi din cer”, romanul lui Ray Loriga, publicat de editura Curtea Veche în anul 2010 în traducerea lui Florin Galiş, confimă „vocea unei noi generaţii” (The Daily Telegraph). Scriitura este foarte dinamică, firul narativ este plin de întâmplări şi problematici, iar limbajul este unul accesibil, remarcabil prin francheţe şi nonconformism. Pe de o parte povestea adolescentului criminal care fuge cu o fată, pe de altă parte fratele şi mama lui, ce devin subiect de reality show, pun sub semnul întrebării legătura dintre bine şi rău, credinţă şi necredinţă în Dumnezeu, prefăcătorie şi minciună.

„Căzuți din cer are și foarte multe pasaje cinematografice, pe care Loriga nu le-a lăsat să se odihnească prea mult între coperțile cărții, ci le-a transformat într-un film regizat chiar de el (La pistola de mi hermano, 1997), în care apare și Viggo Mortensen. Filmul înfăţişează în imagini o lume plină de obligaţii şi de constrângeri care scot în evidenţă ceea ce se află în spatele ei: adică nimic.

Născut la Madrid în 1967, Ray Loriga este în mod cert reprezentantul cel mai cunoscut al Generaţiei X în Europa. Cunoscut scriitor și regizor spaniol, a publicat până acum șase romane și două volume de povestiri, printre care „Heroes”(1993; apărut la în 2009 sub titlul Eroi), „El hombre que inventó Manhattan” (2004) şi „Ya sólo habla de amor” (2008). Se bucură de o reputație spumoasă în Spania, țara sa natală, iar în 2010 a fost invitatul Editurii Curtea Veche la târgul de carte Bookfest.

 

„Căzuţi din cer” de Ray Loriga face parte dintr-o campanie amplă de promovare a literaturii contemporane de limbă spaniolă, desfășurată de Curtea Veche Publishing cu sprijinul Ambasadei Spaniei în România. Campania se desfăşoară în luna octombrie şi în prima parte a lunii noiembrie şi încearcă, prin sloganul Literatura contemporană urmează calea clasică: scrie acum, apoi aşteaptă, să aducă dorinţa de a (re)descoperi literatura contemporană de limbă spaniolă. Alături de volumul lui Loriga, în cadrul campaniei sunt promovate şi volumele altor trei cunoscuţi scriitori contemporani: „Voinţa şi norocul”  de Carlos Fuentes, „Nimfa nestatornică” de Guillermo Cabrera Infante şi „Creionul tâmplarului” de Manuel Rivas.

Toate cele patru volume incluse în campania de promovare  sunt în dezbatere în cadrul „Lunii de carte spaniolă“: după „Căzuţi din cer” de Ray Loriga va urma Nimfa nestatornică” de Guillermo Cabrera Infante (14 noiembrie).

„Lunea de carte de limbă spaniolă“  este un ciclu de mese rotunde ce pun în centru literatura de limbă spaniolă în traducere românească. Seria de evenimente a fost începută de Institutul Cervantes din Bucureşti în urmă cu mai mulţi ani şi este reluată în această toamnă după o perioadă de pauză.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.