Editura Herald prezintă volumul Religia în formare de Alfred Whitehead, recent apărut în colecţia Cogito. Lucrarea se înscrie în curentul teologiei procesualiste, ce domină a doua jumătate a secolului XX. Încă din ultima parte a secolului XIX, teologii liberali au exaltat rolul raţiunii umane în cadrul demersului teologic, în detrimentul revelaţiei divine.
Teologia procesualistă reprezintă una dintre şcolile teologice care a dovedit o consecvenţă maximă în considerarea divinităţii drept un element al imanenţei; statutul de „Dumnezeu” i-ar fi conferit doar de nivelul său ridicat, chiar absolut, de generalitate. Deşi termenul „process theology”, tradus în română prin „teologie procesualistă”, începe să fie folosit abia prin anii 1950, apariţia acestui sistem de gândire este asociată cu persoana lui Alfred North Whitehead (1861-1947).
În teologia lui Whitehead, religia este anterioară lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu este acela care legitimează religia, ci religia este aceea care îl descoperă pe Dumnezeu. Experienţa, intuiţia religioasă, reprezintă datul primar; cultivându-şi şi raţionalizând intuiţiile sale religioase, omul ajunge şi la Dumnezeu. Făcând din Dumnezeu un element natural, Whitehead a „dezvrăjit” lumea; în Universul procesualist nu se întâmplă nimic extra-ordinar. Dumnezeul lui Whitehead este cu totul lipsit de relevanţă soteriologică, întrucât nu oferă nicio „salvare”, niciun sens superior omului, ci doar menţine în funcţiune procesele naturale cărora le este supusa şi fiinţa umană.
