Revistă culturală online din 2010 dependentă de cititori deștepțiISSN 2343-8339redactie@semnebune.ro
Vrei expunere?Devino contributor
20102026Recomandare de lectură

Omul universal

Editura Herald prezintă Omul universal- Islamul şi funcţiunea lui René Guénon– opera decisivă a aceluia care a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai mari maeştri contemporani ai esoterismului islamic. Mihail Vâlsan este una din personalităţile cele mai importante ale secolului XX, care i-au scris istoria „discretă”, fundamentală şi exemplară din punct de vedere tradiţional, […]

Editura Herald prezintă Omul universal- Islamul şi funcţiunea lui René Guénon– opera decisivă a aceluia care a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai mari maeştri contemporani ai esoterismului islamic. Mihail Vâlsan este una din personalităţile cele mai importante ale secolului XX, care i-au scris istoria „discretă”, fundamentală şi exemplară din punct de vedere tradiţional, alături de marele său mentor René Guénon şi de ilustrul său prieten Vasile Lovinescu.

Continuator ales şi calificat al operei guénoniene, Michel Vâlsan face parte din mişcarea de redresare spirituală apărută acum aproape un secol în Occident, ca răspuns la devierile şi profanările lumii moderne. Lucrarea de faţă îşi propune clarificarea chestiunii legate de ortodoxia islamică a operei lui Guénon şi a celei referitoare la raportul dintre perspectiva sa doctrinară şi poziţia sa tradiţională personală.

Maestru de o înaltă rigoare şi puritate spirituală, M. Vâlsan a înscris definitiv contribuţia romanească în domeniul exegezei spirituale de natură esoterică islamică, în plan european şi nu numai, prin excelenţă şi incontestabilă autoritate. Recunoscut ca o voce de primă mărime, atât de mediile sufite europene cât şi de cele islamice de pretutindeni, s-a remarcat, înainte de toate, ca iniţiatorul studiilor akbariene moderne.

Revista rămâne vie prin cititorii ei

Susține revista

Dacă vrei ca SemneBune să rămână un loc pentru lectură și repere culturale, poți sprijini proiectul editorial AdLittera.

Donează acum