Istoria a trei generații se învârte în jurul mașinilor
Pawel Huelle s-a născut în anul 1957, în Gdańsk, Polonia. A fost jurnalist și a lucrat pentru Federatia Polona Solidarność. A predat literatură, filosofie și istorie, ca apoi să devină directorul televiziunii poloneze din Gdańsk între anii 1994-1999. A debutat în 1987 cu romanul Weiser Dawidek (Who was David Weiser?) și a scris șase romane și un eseu în perioada 1987-2007. La noi a mai fost tradus romanul Eram singur și fericit (citiți o cronică).
Într-un interviu acordat celor de la Independent, Huelle afirma despre importanța literaturii în viața sa: ” I know that literature only occupies a very narrow space in our lives but I love it, I adore it. It’s my passion – reading as well as writing. Ever since I was a child I have devoured books. I’m an addict. By my bed there are towers of books that sometimes tumble over and my wife shouts: <<You can have a few books by the bed, Pawel, but ten? Fifteen? Fifty?>> When I’m travelling I need to have at least four books with me; and of course a pen. ”
Tot în interviu, Huelle povestește modul în care a luat în calcul ideea că ar putea deveni scriitor, influențat de Thomas Mann: ” When I first read Mann’s The Magic Mountain, the story of a young German called Hans Castorp, it had a hypnotic effect on me. I was 16 and extremely ill, and had to lie in bed for several weeks. So my mother brought me books to read; unfortunately, in spite of my illness, I still read so fast she couldn’t keep up. No sooner had she found me another novel than I’d finished it. One day, however, she brought in this great, fat book and said triumphantly <<I think this’ll last you for at least 10 days.>> Secretly I think she hoped I’d find it such heavy going I’d get better before I finished it. But I read it in five days, simultaneously becoming even more feverish and, although I didn’t understand everything in it, that book cast a spell on me. One sentence in particular stuck in my mind; it was the start point for my own novel.”
În ceea ce mă privește, romanul Mercedes-Benz este un roman complex încadrat în pagini puține. Frazele lungi, interminabile și puzderiile detaliilor amintesc de scriitura lui Javier Marias. Romanul dezvăluie povestea a trei generații unite de mașinile care le-au trecut prin mâini, dar ceea ce mi se pare și mai interesant că, deși tehnica folosită este cea de ”poveste în poveste”, ambele învelișuri narative se împletesc în jurul singurului lait-motiv: mașinile Mercedes-Benz. Astfel, se face că ne trezim în timpul unor ore de condus la școala de șofer, în care naratorul, deși habar n-are să pună mâna pe volan, se lasă sedus de farmecul instructoarei sale, domnișoara Ciwle. Aceasta devine părtașă la harul elevului său de a relata povestea de dragoste a bunicilor și apoi a părinților lui în Polonia socialistă. Pe alocuri, sunt întâmplări care stârnesc umorul, pe de altă parte, avalanșa detaliior și tendința lui Huelle de a uita unde este punctul și virgula, te face să iei frazele de la cap din nou și din nou. Cu siguranță nu poți citi cartea asta în metrou, pentru că nu există atâtea stații a câte fraze kilometrice are Huelle. Partea interesantă este că naratorul povestește toate acestea mentorului său, scriitorului Bohumil Hrabal, fără să se împiedice în cronologia detaliilor și secționând impecabil logica evenimentelor.
Este un roman cu o acțiune redusă, dar care atrage atenția datorită încadrării temporale; cititorul devine, dintr-o dată, martorul invizibil al evenimentelor desfășurate pe fundalul unei Polonii din anii ’20.
[…] nu apucasem să-i depăn domnișoarei Ciwle finalul povestirii, căci bunicul Karol, în urma discuției cu viitorul socru, era convins de moartea logodnicei și nu se putea împăca deloc cu gândul că fusese tratat atât de crud, mai întâi neanunțându-l de catastrofă și de înmormântare, apoi mințindu-l la telefon; pur și simplu, îi era greu să accepte așa ceva, cum de un om atât de serios ca tatăl Mariei avusese un comportament atât de necorespunzător sau, la drept vorbind, necuviincios – de ce nu-i spusese adevărul, de ce-l mințise – se gândea în seara aceea și în ziua următoare bunicul Karol, până ce, într-un sfârșit, și-a cumpărat bilet, s-a urcat în tren copleșit de cele mai negre gânduri, iar la Varșovia, unde a schimbat trenul luând un accelerat de Lvov, și-a cumpărat din holul gării câteva ziare, printre care și ultmul număr din Le Monde, în care și-a văzut logodnica în fața unui citroen nou, după care a tras o fugă la poșta gării ca să comande o convorbire urgentă cu Berlinul și l-a rugat pe prietenul său neamț Schwarz să trimită o telegramă pe adresa din Lvov celui care urma să-i fie socru – Karol a murit stop înmormântarea poimâine stop de ridicat lucrurile personale de la consulatul polon stop cu profundă durere colegii de corporație stop – și zicându-i acestea lui Schwarz a prins în ultima clipă acceleratul de Lvov, fiind deplin liniștit în privința momentului întâlnirii [….] în apartamentul de pe strada Ujejski domnea deja haosul pentru că bunica Maria reușise să leșine de câteva ori până la venirea doctorului, mătușa Stasia îi punea comprese și umbla după săruri, iar străbunicul Tadeusz reușise să comande o convorbire urgentă cu Consulatul de la Berlin, pe care o aștepta nervos prin salon, când, deodată, s-a auzit soneria de la ușa în care a apărut Karol, cu cele două buchete și abia iatunci a izbucnit scandalul, pentru că, în timp ce bunica Maria țipa la el – cum ai putut să ne faci una ca asta!? – Karol a scos mai întâi foaia Times-ului și apoi pe cea a Le Monde-ului și a întrebat la rândul lui – dar voi cum ați putut să-mi faceți una ca asta!!?
[….] la care el, târându-și piciorul drept fracturat și sprijinindu-se pe umărul ei, șopti că nu se îndoise niciodată de asta și el, de asemenea, o iubește cel mai mult pe lume, după care a adăugat că niciodată nu se vor mai urca, nici împreună, nici separat, în citroen și nici în altă mașină franțuzească, fiindcă ingineria franțuzească, la fel ca și politica franțuzească, este o babilonie, o curată fanfaronadă, lucru dovedit prin simplul fapt că la tracțiunea de pe față, modernă de altfel, citroenul avea frâne arhaice, care te lăsau când îți era lumea mai dragă, nu ca la un horch, bentley sau Mercedes-Benz.
Autor: Pawel Huelle
Editura: Polirom
Colecția: Biblioteca Polirom. Actual
Nr. pagini: 184
ISBN: 978-973-46-4531-2
An apariție: 2014
Traducători: Radoslawa Janowska-Lascar și Mihaela Cornelia Fiscutean
Preț orientativ: 17,95 lei.