Filip Florian – Toate bufnițele

toate-bufnitele_1_fullsize-194x300Puțini scriitori au înțeles rolul cuvintelor, oricât de paradoxal ar suna. Majoritatea cred despre cuvinte că sunt bune doar pentru a se face înțeleși sau pentru a spune o poveste, dar puțini au conștientizat că pe lângă funcția de comunicare, cuvintele pot avea și alte scopuri, sensuri sau roluri. De exemplu, acela de a crea frumusețe prin simpla lor punere unul lângă celălalt, care nu este atât de simplă, dar care poate lumina practic foaia de hârtie (sau monitorul, ca să fim moderni). Unul dintre scriitorii care au înțeles minunăția cuvintelor este și nu numai că a înțeles, dar și-a dat toata silința să lumineze cerul ficțiunii, jucându-se gingaș cu limba română.

Cred că a stat în preajma bătrânilor care spuneau povești la cârciuma din sat, la clacă sau pe băncuța din fața porții și cred că i-a citit temeinic pe Mark Twain, Salinger și Caragiale. Și cred că iubește cu adevărat să scrie, fiindcă altfel nu îmi imaginez cum ar fi putut să bibilească atât de bine fiecare frază din această carte și nu numai. Dacă luați Degete mici, Zilele regelui, Băiuțeii (scrisă cu fratele mai mic, Filip Florian, un autor de mare profunzime ludică) sau Toate bufnițele, , 2012 deschideți la orice pagină și citiți orice frază, o să găsiți o scriitură care se cere a fi citită, admirată, gustată, mângâiată, reluată. Este un scriitor care știe să comande cuvintelor: ”fiți!” și ele ”sunt”. Nu mă miră faptul că încă de la debut a fost o revelație a literaturii noastre și faptul că fiecare roman al său este așteptat, cumpărat, citit și admirat întărește în mine sentimentul că se poate și la noi. Se poate scrie bine și se poate citi bine.

Toate bufnițele are o poveste care se împarte în două cărări narative și spune poveștile a doi oameni care au norocul să se întâlnească și apoi unul il salvează pe celălalt. Că unul e bătrân și își povestește copilăria și viața din alte timpuri, iar altul este copil și își trăiește copilăria și își începe viața, nu numai că nu e ciudat, dar este necesar. Este necesar ca cei doi să se povestească (Emil, bătrânul, indirect, prin paginile jurnalului, citit de Luci) și Luci singur, ajutat de vocea naratorului. Filip Florian pune mare accent și pe importanța animalelor, mai ales pe câini și pe bufnițe, dar nici șoarecii sau caii nu sunt neglijați. Unul dintre cele mai tulburătoare momente ale cărții este când se vorbește despre calul care aparținuse bunicului lui Emil, bijutierul, care nu mai poate alerga fiindcă a fost făcut salam de comuniștii porniți împotriva ”burgheziei parazite.”

Ca în mai toate romanele românești, comunismul este și în acest roman prezent, în povestea lui Emil, care spune poveștile tatălui și bunicului, arestați și întemnițați de către comuniști, și care odată ieșiți, nu mai sunt la fel. Dar faptul comunismul apare ca o fantomă, ca un fundal pe care se înșiră amintiri și se întinde un fir narativ, care se continuă și este preluat în prezent, spre a fi dus în viitor de mai tânărul Luci, care este influențat și influențează la rândul lui și a cărui viață se schimbă și `în același timp`schimbă viața lui Emil.

Din toate punctele de vedere, romanul lui Filip Florian este o bucure la lectură, atât pentru povești, cât și (mai ales) pentru frumusețea de giuvaier a cuvintelor. Talentat cât cuprinde, plin de substanță, atent îmblânzitor de cuvinte:

La capătul puterilor, când tăcea, bunicul o mângâia pe păr, îi șoptea ceva la ureche și încerca s-o îmblânzească. Nu reușea însă imediat, pentru că ea, ca zodie și ca fire, era leoaică, iar el nu era dresor.

Filip Florian aduce laolaltă raiul copilăriei și iadul comunist, într-o poveste a mai multor povești, care se găsesc și împreună anihilează toată tristețea, spre a deschide porțile bucuriei.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.