Revistă culturală online din 2010 dependentă de cititori deștepțiISSN 2343-8339redactie@semnebune.ro
Vrei expunere?Devino contributor
Rubrică

Fragmente

Texte, voci și repere pentru cititori care aleg să zăbovească.

20102026Fragmente
În prim-plan

Portret în lucru (4)

( „trebuie să fim norocoși că avem ocazia să ne cunoaștem părinții mai întâi bătrâni, apoi să luptăm cot la cot cu ei pentru supraviețuire văzând drumul parcurs spre a deveni ceea ce au fost atunci când i-am cunoscut”, se amăgea Olivia

Citește textul →
Fragmente

Mâna

Îşi aducea aminte cu nostalgie de copilărie. Fusese fericit, pasionat şi puţin timid. Întotdeauna mâinile sale erau pătate cu albastru. Cerneală, pastă de pix, tuş, vopsea. În special mâna sa dreaptă, cea cu care mâzgălea ore în şir tot ce îi ieşea […]

Fragmente

Misogin, dar mă tratez

    Memorând gardurile, bordurile şi numele miniştrilor pe care i-am demis împreună cu tovarăşii de pahar, am ajuns să analizez îndeaproape trei crăpături din asfalt. Două dintre ele prezentau ecosisteme identice, deşi structural erau diferite, iar cea de-a treia se risipea […]