Misogin, dar mă tratez

 

 

Nomaam

Memorând gardurile, bordurile şi numele miniştrilor pe care i-am demis împreună cu tovarăşii de pahar, am ajuns să analizez îndeaproape trei crăpături din asfalt. Două dintre ele prezentau ecosisteme identice, deşi structural erau diferite, iar cea de-a treia se risipea într-o deltă, după vuietele sparte pe care le auzeam din gura de canalizare.

E uşor să-mi pierd cuvintele, dar e inacceptabil să le găsesc în gura mare, mult prea mare, a celei ce mă aşteaptă cu privirea înceţoşată din cu totul alte motive decât acelea care o tulburaseră pe a mea. În cel mai fericit caz,  pot să camuflez bucuria perversă a regăsirii lor, făcând o glumă proastă la adresa părului ei prins pe moaţe care-mi aminteşte de trupa The Cure. Drept pentru care, mă străduiesc să repar gafa, cântându-i  din pieptene cu engleza ce mi-a mai rămas după dezbaterile etilico-politice, „Close To Me”.
           Deşi am o bănuială în privinţa pronunţiei care, evident, e deficitară, încerc să-mi răscolesc memoria în căutarea diftongilor, dar mă lovesc de şifonierul suprem ce-mi flanchează spaţiul vital, sub chipul lui Marilyn Manson. Sau o fi mama soacră? E prea mult…

– Nenorocitule, la ora aste se vine?, mă întreabă fiinţa cu părul explodat, susţinută de mamă-sa, precum un pilier din naţionala de rugby a Irlandei. Am învăţat să mă repliez. N-are rost să mă pierd în discuţii legate de silogisme, abia întors de la un puci care-a lăsat ţara fără guvern, între două clondire cu vin. Femeia se pricepe la raţionamente pecuniare şi vopsit unghii, nu la epigrame cu mesaje subliminale.

 Marilyn, mă rog, mama-soacră, nu spune nimic, dar e acolo, pune viza de intrare, mă scanează febril, hulpavă şi gata să explodeze din capot, amintindu-mi că existenţa ei este singura constantă invariabilă din viaţa mea.

Mărturisesc un păcat: sunt viu şi proaspăt turmentat!

Fericirea e o epopee talmudică scrisă cu absint pe o coală ruptă din Manuscrisul lui Voynich, împlinirea e un deziderat împuns cu coarne de melc pe buza Cercului Polar, înţelepciunea e hohotul de râs al mizantropului corupt de hedonismul traficanţilor de iarbă, în timp ce patima e nisipul de aur al Eclesiastului căruia i s-a spart ulciorul cu vin, de călcâiul lui Ahile.

„Poţi să discuţi cu femeia lucrurile astea? Că nu poţi”, spunea Marin Sorescu. Şi zău că n-ar mai avea niciun farmec viaţa asta, dacă l-aş contrazice pe maestru.

sursa foto: www.clannomaam.tripod.com

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Desemnat câştigător al concursului de debut literar "Incubatorul de Condeie", ediţia 2013 - secţiunea "Proză scurtă" - organizat de Agenţia Culturală AdLittera, Marius colaborează din 2014 cu Revista "Semne Bune", unde scrie poveşti despre cărţi şi scriitori. Când nu scrie, desenează, când nu desenează, aleargă cu bicicleta, iar în timpul care a mai rămas ia pulsul librăriilor în care, din iunie 2014, se poate găsi şi volumul său de debut "Amor de dragul ploii"- Editura Karth.

Număr articole publicate : 39