Importanța proiectului „Mașinuța de scris

MAȘINUȚA DE SCRIS, unul dintre cele mai de importante proiecte ale Asociației De Basm din această toamnă, imaginat pentru a dezvolta scrisului creativ în rândul elevilor, s-a încheiat cu rezultate remarcabile.

Ghidul de scriere creativă MAŞINUŢA DE SCRIS, publicat în format digital și disponibil gratuit pe site-ul asociației, a fost accesat de mii de cititori, deopotrivă profesori și elevi: https://debasm.ro/-masinuta-de-scris/

Promovarea proiectului în școli s-a realizat prin intermediul a 30 de ateliere de scriere creativă, în timpul cărora cele cinci scriitoare au lucrat, pe baza ghidului, cu elevii din mai multe clase de gimnaziu. Fiecare clasă a avut mai multe întâlniri cu scriitorul-mentor, astfel încât atelierele să devină un adevărat curs de scriere creativă. În timpul atelierelor, copiii au fost încurajaţi să gândească liber, să se exprime fără oprelişti şi să îşi antreneze imaginaţia.

Sfaturile practice, ideile, scenariile și jocurile creative gândite pentru antrenarea imaginației elevilor de Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Laura Grünberg, Luminița Corneanu și Andreea Iatagan au fost și punctul de plecare în lansarea concursului „Scris și făcut!”, la care au participat zece clase din întreaga România și Republica Moldova.

La finalul competiției, au fost premiați 14 dintre copiii care au trimis texte la concurs, din mai multe județe – Tulcea, Buzău, Oradea, Maramureș, Sibiu, Cluj, Dolj, Ilfov –, dar și Republica Moldova. Juriul a fost compus din cele cinci autoare ale ghidului, iar premiile au constat în cărți și un joc de imaginație cu cartoline, creat special de Asociația De Basm pentru acest proiect.

Un webinar dedicat profesorilor de limba și literatura română din cadrul ANPRO a fost evenimentul care a încheiat lista activităților din proiect.

„Proiectul MAȘINUȚA DE SCRIS a însemnat pentru noi, elevii de clasa a VI-a de la Școala Gimnazială «Oltea Doamna» din și coordonatoarea lor, o mână întinsă spre imaginație, spre dezbărarea de stereotipii și spre eliberarea de formalism. Bagheta magică cu care a fost posibilă această descătușare a fanteziei noastre a fost dirijată de scriitoarea Laura Grünberg. Cu charisma sa de povestitoare, Laura ne-a dezvăluit, în primul atelier, din secretele unui bun scriitor, care trebuie să citească lumea asemeni unui sociolog. Următorul pas, care ne-a condus spre lumea poveștilor cu miez, a fost al doilea atelier. Am învățat atunci că etichetele nu sunt pentru oameni și că drumul cel mai sigur spre a scăpa de stereotipuri este să te pui în papucii altuia. Savuroasă a fost și a treia întâlnire, căci Laura ne-a provocat la joaca cu textul: să schimbăm finalul poveștilor, să dăm destinații diverse unui coli de hârtie, să creăm cuvinte noi, să inventăm o poveste colectivă cu lipograme – într-un cuvânt: să facem improvești. Multumim, Laura Grünberg! Mulțumim, De Basm!” (prof. Ioana Trempe, Școala Gimnazială „Elena Doamna”, ).

„Ghidul a ajuns la noi, copiii de clasa a șasea, la momentul oportun, în clipe de impas în care abia se stârnise bucuria lecturii, după doi ani grei de însingurare și rătăcire prin labirintul școlii online. Despre scris încă nu puteam vorbi cu mândrie… despre cuvintele trădătoare, care ne înșelau gândurile și spuneau altceva decât am fi vrut… despre greșeli care ne rușinau și ne blocau… Primul imbold oferit de acest ghid a fost constatarea că greșeala nu trebuie să ne sperie și să ne descurajeze, căci putem să ne apropiem de marii scriitori, putem să visăm și să scriem povești bune prin exercițiu treptat, cu joacă multă și mai ales cu mult curaj, cu încredere în sine și bucurie deplină. Ghidul adună într-o formă simplă, prietenoasă, adecvată universului familiar copilului de gimnaziu, sfaturi utile pe care le vom repeta, bineînțeles, de multe ori la orele de literatură. Orice copil poate să scrie bine – ne învată autoarele acestui ghid – dacă trăiește libertatea, bucuria de a visa, evadând într-o lume posibilă, creată de imaginația proprie. Elevii clasei a șasea au primit cu bucurie cărticica poznașă și au prins curaj. Părinții lor s-au bucurat în aceeași măsură si au hotărât că în acest an, cel mai frumos cadou de Crăciun ar fi o asemenea carte prin care școala și literatura să le devină copiilor prieteni adevărați de cale lungă.” (prof. Emilia Bia, Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca)

„Sunt recunoscătoare pentru aceste ateliere minunate. Copiilor le-a plăcut teribil să creeze personaje, momente de intrigă, scenarii, s-au entuziasmat și au scris cu drag, s-a văzut asta. Se mirau cum trece timpul, cum să nu treacă, dacă urci în «mașinuță» și te bucuri de fiecare moment.  Și eu am învățat, și nu doar despre scris, ci și despre ei, unii se comportă diferit, sunt mai îndrăzneți, mai încrezători. Suntem privilegiați, așa simt. Mulțumim tare mult. Ne-a plăcut și mai vrem!” (prof. Mihaela Nicolae, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău)


Proiectul MAȘINUȚA DE SCRIS s-a adresat elevilor de gimnaziu și s-a derulat în parteneriat cu ANPRO – Asociația Profesorilor de Limbă și Literatură Română „Ioana Em. Petrescu” și Editura Arthur.

Toamna aceasta, Asociația De Basm a mai lansat un ghid de educație pentru lectură dedicat bibliotecarilor. Și acesta poate fi consultat cu acces gratuit pe site-ul asociației: https://debasm.ro/kit-pedagogic-pentru-bibliotecari-2/.

De Basm – Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi este o organizație profesională înființată în anul 2018 de scriitoarele Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan și Laura Grünberg, care promovează literatura română contemporană pentru copii, susține creatorii și facilitează accesului copiilor din mediile defavorizate la cărți și povești. Datorită numeroaselor proiecte derulate, mai multe mii de copii și tineri din România au avut posibilitatea să se întâlnească cu scriitorii preferați și cu operele acestora în biblioteci, școli, muzee, cămine culturale sau la târguri de carte și festivaluri.


Proiectul MAȘINUȚA DE SCRIS este realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), nu reprezintă în mod necesar poziţia AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Lasă un semn

Comentariu

Donează 20% de SemneBune

Dacă reprezinți o entitate juridică, te rugăm să descarcarci, completezi și semnezi Contractul prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Direcționarea a 20% din impozit este deductibilă pentru că suntem în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 5.016 abonați.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.