Spectacolul „Kali Traš/Frica neagră” se joacă la TES

În contextul unei Europe din ce în ce mai radicalizată, vă invităm să parcurgem împreună un fragment din istoria recentă a romilor din România și nu numai: Holocaustul romilor  – planul de exterminare etnică inițiat de regimul fascist din cel de al doilea război mondial, sub conducerea lui Antonescu.
Genocidul împotriva populației rome a lăsat amprente adânci asupra mentalului colectiv, cu atât mai mult cu cât o istorie atât de brutală a fost recunoscută de autorități abia în anul 2004, iar cărțile de istorie aproape nu o menționează.


Credem că este de datoria noastră, a tututor, dar mai ales a mass-mediei să ne ajute să informăm și să descoperim poveștile nespuse ale istoriei și prin aceasta, să demontăm stereotipurile despre romi și rome, să aflăm prin ce atrocități au trecut bunicii și bunicele noastre și care sunt metodele de rezistență pe care le folosim în ziua de astăzi pentru a face din societatea noastră o lume mai justă și pentru a ne păstra demnitatea în fața istoriei.  

Vă așteptăm la spectacolul de teatru în care am pus toată puterea și pasiunea noastră în speranța că vom putea învăța ceva din trecut. 
Pornim de la cartea supraviețuitorului , „Cu moartea-n ochi”, și aflăm cum se schimbă viața lui Diloda, Șopârla, Leanca și Franț – actori, păpușari, ghicitoare sau muzicieni dintr-o trupă de teatru ambulant – când sunt deportați în Transnistria în lagărele de la Bug. Supuși unor condiții de viață inumane ei visează să vină înapoi acasă. Vor reuși să se întoarcă împreună în România? Dacă nu, cine le va păstra memoria suferințelor trăite, în speranța că istoria nu se va mai repeta? 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.