Art Spiegelman – Maus. Povestea unui supravieţuitor

MausPovesteaunuisupravietuitor9-picNu sunt un specialist în banda desenată sau în roman grafic, dar sunt un entuziast cititor și de fiecare dată când pun mâna pe vreo minunăție din asta mă scufund pur și simplu în imagine și în text. Iar când am început să citesc Maus. Povestea unui supraviețuitor de Art Spiegelman, unul din cele mai cunoscute și premiate grafice, am știut că voi avea o experiență cel puțin plăcută, dar nimic nu m-a pregătit pentru adevărata experiență, nici recenziile, nici promisiunea unei cărți cu adevărat speciale. Cartea a fost publicată în două părți, prima parte a apărut în 1986, iar a doua în 1991, și ediție de la editura Art, tradusă în românește de Cristian Neagoe, cuprinde ambele părți, într-un volum consistent și tulburător.

Autorului i-a luat treisprezece ani să scrie, să deseneze și să definitiveze această carte și nu e greu de înțeles de ce a durat atât de mult. În primul rând, conceptul cărții este unul care pare foarte simplu, da este o simplitate la care se ajunge în timp, de la conturarea personajelor (după cum am aflat chiar de pe copertă, șoarecii sunt evreii, pisicile sunt naziștii, porcii sunt polonezii, iar câinii sunt americanii) la conceperea poveștii, fiecare detaliu este îngrijit atent, studiat, pare că fiecare linie trasată de el este acolo pentru că trebuie, iar limbajul, care atunci când e vorba de un roman grafic trebuie să fie cât mai simplu, este într-adevăr simplu, dar în câteva cuvinte bine alese autorul transmite multe. E adevărat, desenele în sine sunt cele mai importante, fiindcă partea vizuală este dominantă, dar fără cuvinte nu se poate și dacă atât partea vizuală, cât și cea literară sunt deosebite atunci nu putem decât să ne înclinăm în fața autorului. Mulți au zis și vor zice că romanul a avut succes datorită temei, mai ales: Al Doilea Război Mondial, Holocaustul, lagărele de concentrare, problema evreiască și vor avea , însă nu cred că doar asta e important, fiindcă s-au scris mii de cărți despre aceste subiecte și nu toate sunt bune chiar dacă sunt adevărate.

Poți să scrii ceva real și să fie extrem de trist și de dureros, dar să nu fie literatură, să fie doar o mărturie umană caremaus-endpapers contează, dar care nu va fi discutată ca artă literară, însă aici vorbim atât despre un fapt istoric îngrozitor care a mutilat lumea, dar și despre o operă literară și artistică și când e vorba despre artă accentul se pune pe creație și nu pe social, chiar dacă în ultimii ani, din păcate, contează mai mult ideea și activismul decât frumusețea operei, dar aceasta e o discuție separată. Un prim detaliu care mi-a sărit în ochi încă de la început este că autorul folosește meta textualitatea și alte elemente postmoderniste pentru a-și spune povestea. El scrie și desenează despre cum vrea să scrie o carte bazată pe amintirile tatălui său, Vladek Spiegelman, care a trecut prin lagăr, însă autorul îi urmărește o mare parte din viață, de la cum a cunoscut-o pe mama sa, în Polonia anilor ’30, trecând prin primii ani de viață conjugală, apoi războiul, lagărul, până la bătrânețea pe care a trăit-o în York,  și ne arată exact mecanismul construirii poveștii, inclusiv temerile tatălui în legătură cu scrierea unei astfel de cărți sau micile discuții preliminare.

Acest lucru nu e doar un procedeu literar este și un mod de a-l face pe cititor să intre mai bine în poveste și umanizează mult personajele, te face să le cunoști, să le îndrăgești și astfel impactul e mai puternic. Dacă s-ar fi concentrat direct pe Holocaust ar fi fost de la început un impact negativ puternic, dar așa putem să ne tragem sufletul până începe drama. Și în plus, cartea nu este doar despre Holocaust, ci este povestea vieții unui om care a avut ghinionul să se nască evreu într-un timp nefavorabil. Bineînțeles, despre evreitate și despre crimele secolului trecut au scris o grămadă de mari scriitori, unii cu Nobelul în traistă, însă pentru mine, ca experiență, a fost de mare impact să citesc un roman grafic.

De asemenea, faptul că autorul a ales să creioneze personajele în chip de animale este iarăși un lucru important. Făcând apel la procedeele fabulei, nu doar că dă greutate poveștii și o face mai atractivă, dar aduce și ceva nou, fiindcă nu s-a mai gândit cineva să scrie o poveste despre Holocaust în acest fel. Poate doar Orwell a mai reușit acest lucru în Ferma animalelor, dar acolo este vorba despre comunism și este dor text. Cu siguranță sunt mult mai multe exemple, dar probabil că lui Spiegelman i-a ieșit cel mai bine.

Despre poveste nu vreau să spun nimic, deja am spus esențialul și oricum, cartea aceasta este mai mult decât celebră, mai ales după ce a primit în 1992 Premiul Pulitzer, dar vreau să mai adaug un singur lucru. Faptul că autorul a ales să folosească două planuri temporale: trecutul, cu războiul și cu lagărul precum și prezentul, când îl găsim pe Vladek deja bătrân, bolnav, dar încă activ și cu memoria intactă, este un mare plus, fiindcă săriturile dintr-un spațiu temporal în altul ne leasă timp de respiro și povestea curge parcă și mai firesc în acest fel decât dacă ar fi fost liniară. Cred însă că autorul a folosit acest procedeu și din lipsă de spațiu, fiindcă un roman grafic nu permite mult text, iar povestea este extinsă și prin îmbinarea celor trecutului cu viitorul, rememorat în poveștile bătrânului, povestea capătă un plus de coerență.

imageCitirea acestei cărți este o experiență în sine și cred că va mai trebui să o recitesc de câteva ori, atât pentru a mă putea bucura mai bine de grafică, de vizual, cât și pentru a intra și mai bine în poveste. Nu mai are rost să spun că o recomand și că este o carte tulburătoare și care a avut un impact puternic asupra mea, chiar dacă am mai citit zeci de cărți despre lagăre și am văzut la fel de multe filme. De fiecare dată mă tulbură iar această carte m-a tulburat parcă și mai mult decât de obicei.

Titlu: Maus. Povestea unui supravieţuitor
Autor: Art Spiegelman
Traducere de: Cristian Neagoe
Editura: Art
An apariție: 2012
Număr pagini: 296
Preț: 49.9 lei

Lasă un semn

comentarii

Fii și tu SponsorBun

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
AdLittera este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale.
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Oferă și tu SemneBune: Asociația AdLittera

Redirecționază până la 3,5% din impozitul pe venit pentru ca Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera să poată beneficia de sprijinul tău financiar! Redirecționarea este gratuită, adică nu duce la nicio cheltuială suplimentară pentru persoana care completează formularul respectiv. Formularul este opțional și poate fi completat de orice persoană fizică care obține venituri din salarii și asimilate acestora.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, prof de limbă și literatură română la un liceu în București. Ion-Valentin Ceaușescu este redactor-editor la SB și coordonator la proiectul „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.