„Școala de duminică” la UNATC

Acest articol a fost publicat de Semnu' Bun pe 13.02.2019 în rubrica Repere culturale | Evenimente și are asociate următoarele etichete: , , .

Indiferent de vârstă sau pregătire, acum îți poți urma pasiunea într-un mediu academic, alături pe profesori ai UNATC „I.L.Caragiale”

Pe data de 3 martie 2019, profesorii Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, încep o nouă sesiune de cursuri deschise publicului larg. Indiferent de vârstă sau pregătire, programul UNATC Alternativ Școala de Duminică oferă tuturor șansa de a studia specializări din domeniul teatru și cinematografie într-un format de scurtă durată. Pentru al optulea an consecutiv, UNATC rămâne dedicat pasiunii pentru artă, oferind oricui șansa unei pregătiri intensive, într-un mediu academic de excelență.

UNATC Alternativ este centrat pe cursuri intensive, eficiente din punct de vedere al timpului și cu un conținut bogat de cunoaștere aplicată. Conceptul este dedicat omului modern care dorește să-și dezvolte noi abilități creative, fără a se dedice statutului de student permanent. Am conceput UNATC Alternativ din dorința de a răspunde acestei nevoi printr-un program eficient, dedicat tuturor.

Cursurile sunt organizate în 10 ședințe a câte 2 ore desfășurate în 5 duminici (2 ședințe în fiecare duminică). Excepție fac următoarele cursuri: Dezvoltare personală prin tehnici de teatru și film (3 cursuri a câte 3 ore / 3 duminici);  Fotografie și elemente de limbaj vizual (30 ore / 8 duminici).

Cursuri sesiunea primăvară 2019:

  1. Actorie (îcepând cu vârsta de 17 ani) – Conf. univ. dr. Mircea Gheorghiu şi Lect. univ. dr. Mihai Brătilă
  2. Actorie pentru tineri (9 – 16 ani) workshop intensiv – Lect. univ. dr. Dana Rotaru
  3. Coregrafie – Mișcare, Armonie, Ritm – Lect. univ. dr. Elena Zamfirescu
  4. Dezvoltare personală prin tehnici de teatru și film – Prof. univ. dr. Adrian
  5. Educația și expresia vorbirii. Tehnici de comunicare – Conf. univ. dr. Viorica Vatamanu
  6. Fotografie; tehnici și elemente ce țin de estetica limbajului vizual – Lect. univ. dr. Dragoș Popescu
  7. Introducere în regiea de film – univ. dr. Ovidiu Georgescu
  8. Prelucrarea fotografiei digitale – Conf. univ. dr. Marius Nedelcu
  9. Regie de film și televiziune. Poetici cinematografice – Prof.univ.dr. Laurențiu Damian
  10. Scenografia și arta costumului – Conf. univ. dr. Adriana Raicu

La finalul cursurilor, fiecare participant va obţine un atestat de absolvire eliberat de UNATC.

Școala de Duminică este un proiect educativ destinat tuturor categoriilor de vîrstă, indiferent de pregătirea profesională, girat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ’’I.L.Caragiale’’. Școala de Duminică îşi propune să implementeze un model educaţional bazat pe câteva noţiuni de bază: accesul la cultură şi la noţiuni fundamentale din domeniile de referinţă teatru şi film, promovarea unor cursuri concepute interactiv, diseminarea informaţiilor de specialitate şi formarea unui mod de a gândi teatral şi cinematografic.

Mai multe detalii despre structura fiecărui curs, taxe de participare, reduceri şi descrierea temelor, puteţi găsi pe site-ul nostru: www.scoaladeduminica.unatc.ro.


Înscrierile se fac până pe data de 3 martie 2019:

On-line: trimiţând pe adresa de mail scoaladeduminica@yahoo.com o copie după cartea de identitate și formularul de înscriere completat (găsit pe site-ul UNATC, secțiunea Școala de Duminică). Vă rugăm să menționați cursul ales. Pentru copiii sub 14 ani, este necesară o copie după certificatul de naştere şi după cartea de identitate al unuia dintre părinți).

sau:

În persoană: la sediul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” (etajul 1), de luni până vineri, între orele 12:00 și 16:00. Acte necesare: copie carte de identitate.


Persoană de contact:

Găurean Rodica

Tel.: 0733 400 937; 0722 515 100

Site oficial: www.scoaladeduminica.unatc.ro

E-mail: scoaladeduminica@yahoo.com

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.