Școala de bine ajunge la Buzău

Elevii școlii 190 din București

Școala de bine – un proiect care promovează importanța educației culturale în rândul copiilor și tinerilor, organizat de , ajunge sâmbătă, 14 decembrie la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău.

După două sesiuni de ateliere – prima în București cu elevii de la Școala Gimnazială 190, iar cea de-a doua în Prahova la Școala Gimnazială din comuna Gornet, Asociația Culturală ACT va organiza cea de-a treia sesiune cu cele trei ateliere de teatru, dans și comunicare creativă, coordonate de actorul Vlad Bălan, balerina Corina Aldea și psihologul Bogdana Fati.

Dorința noastră, prin desfășurarea Școlii de bine, este aceea de a ajuta copiii și tinerii să se apropie de domeniul cultural prin descoperirea faptului că arta este esențială pentru existența și dezvoltarea lor, dar și că poate fi o vocație încă nedescoperită pentru mulți dintre ei. Teatrul practicat poate conduce la dezinhibare, dansul este o formă de libertate și expresivitate, iar comunicarea și scrierea pot fi utilizate ca o formă de terapie. Astfel, arta, dincolo de dimensiunea estetică, are aplicații concrete în dezvoltarea inteligenței emoționale, a capacității de problem solving, stimularea creativității, contribuind la o viață echilibrată.

Proiectul este derulat de Asociația Culturală ACT și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

*****

Despre Asociația Culturală Act

Înființat în 1995, este primul teatru independent din România. În septembrie 1998, Asociația Culturală Act inaugurează spaţiul propriu, multifuncţional, destinat spectacolelor de teatru, muzică, film, dans şi expoziţii pe Calea Victoriei la numărul 126, unde funcționează și astăzi la peste 21 de ani de activitate.Teatrul ACT are experiență în derularea de proiecte culturale pentru tineri prin cele două programe pe care le-a organizat: „Festivalul Tinerii și Muzica”  și „Teatrul face pACT cu gashka ta din liceu”. Scopul iniţial a fost familiarizarea elevilor din liceele bucureştene cu activitatea specifică unui teatru, cu spectacolul de teatru şi lumea artistică, respectiv non-artistică implicată în buna desfăşurare a fenomenului teatral.

Despre Programul În stare de bine

În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil  și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.

 

Promovat de: Radio România Cultural, Revista Amfiteatru, LiterNet.ro, Semne Bune, The Institute, BookHub.

Mai multe detalii despre proiectul Școala de bine sunt disponibile pe www.teatrulact.ro sau pe pagina de facebook: Școala de bine.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.