Ea și numai ea

Vineri, 17 ianuarie 2020, a avut loc la premiera spectacolului Ea și numai ea, de , în regia lui .

Am ajuns în mica sală de pe Calea Victoriei fără să mă aștept la ceva anume, fără să fi citit despre autor sau piesă. Am vrut să mă las surprinsă. Primul lucru care m-a surprins imediat după începerea spectacolului a fost mirosul de omletă. Norocul meu că mâncasem chiar înainte de a veni la teatru, însă am senzația că nu toți spectatorii au fost la fel de norocoși. Mulți dintre ei înghițeau în sec în timp ce învârtea în tigaie niște ouă pe care abia le-a gustat. Așa că vă avertizez să nu mergeți flămânzi la spectacol!

Cei doi actori joacă rolurile de mamă și fiu. Ei trăiesc într-un apartament în care încă se mai simte prezența tatălui mort într-un accident. Deși locuiesc sub același acoperiș, duc vieți interioare diferite, văd lumea total altfel și, cel mai grav, se înțeleg greșit unul pe celălalt, ceea ce duce la o lipsă de comunicare dureroasă de ambele părți. Personajul Andreei Bibiri este văduvă tânără, mamă de adolescent rebel, gospodină și angajată. Ea încearcă din răsputeri să gestioneze toate aceste îndatoriri, însă pare că toate îi scapă de sub control, este în pragul depresiei, iar picătura care varsă paharul este zidul de care se lovește în relația cu fiul său. Toate punțile pe care încearcă să le creeze către adolescentul din camera alăturată sunt înțelese greșit de acesta, ridiculizate sau ignorate. Fiecare suferă în tăcere: mama gătind în bucătărie, fiul în camera lui, cu laptopul în brațe.

Dar resursele unei mame sunt nelimitate, când vine vorba de a-și salva fiul și relația cu el, iar  mama din povestea noastră nu face excepție. Din disperare, ea își mai asumă încă un rol, unul prin care reușește rapid să stabiliească conexiunea mult râvnită cu fiul său. Se reinventează total, dându-le amândurora ocazia să comunice cu adevărat, să își mărturisească durerea, disperarea, dorințele, dorurile, amintirile din copilărie și fricile în relația unul cu celălalt.

Vă las pe voi să descoperiți care este rolul asumat de personajul Andreei Bibiri, mergând să vedeți piesa de la . Trebuie să mai spun și că slalomul pe care cei doi actori îl fac printre rolurile asumate pe scenă este foarte natural, prin scenografia Danei Petre, prin lumini, dar mai ales prin costumele foarte inspirate. Scena este aproape goală, ceea ce dă ocazia regizorului să focalizeze atenția pe actori și pe text. Textul tratează teme dureroase, dar îndulcite cu umor; în sală s-a râs de multe ori, iar nota de final a fost una pozitivă. Recomandarea mea este să respectați indicația de vârstă (minimum 16 ani) dacă intenționați să mergeți la teatru cu copiii, pentru că limbajul este, pe alocuri, nepotrivit unor vârste mai fragede.

Piesa lui a mai fost pusă în scenă în România (în 2019, la un teatru din Brașov), dar am bănuiala că Ea și numai ea este genul de text actual care va face înconjurul teatrelor independente mult timp de acum înainte, intrând în topul celor mai jucate piese, alături de Almost, Maine și alte texte versatile și cu priză la public. Spectacolul de la Teatrul Act face parte dintr-un proiect al Primăriei Sectorului 3 și este finanțat cu fonduri nerambursabile de la bugetul local. O inițiativă lăudabilă, aceea de a aloca fonduri pentru teatru, pe care sper să o vedem replicată și în alte sectoare ale Bucureștiului, dar și în restul țării.


Titlu: Ea și numai ea
Autor: Andrei Ivanov
Traducerea: Raluca Rădulescu
Scenografia: Dana Petre
Durata: 1 h 20 min (fără pauză)
Preț bilete: 40, 45 lei

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.